Ce îi recomand lui Serghei Lavrov

Precizez, din start, că fac o diferenţă, clară, între cetăţenii ruşi şi diplomaţia actuală a  Moscovei. Europenii care trăiesc în Federaţia Rusă merită respectaţi, în primul rând, pentru privaţiunile de care au parte, într-un stat multinaţional - dar cu o singură cetăţenie, care contează, cea rusă -, ce se vrea, din nou, egalul partener al SUA, cu diferenţa că nu democraţia, ci autoritarismul îi marchează prezentul.

Am citit, deloc surprins, dar amuzat, ce recomandă Rusia României. Aici nefiind vorba de Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste şi nici de Republica Socialistă România. 

Ci de moştenitoarea legală a URSS - detaliu util - şi România, stat membru al Alianţei Nord-Atlantice şi al Uniunii Europene. 

Deci, într-un moment în care, la Chişinău, politicienii pro-Kremlin nu prea mai sunt aşa de siguri de viitorul lor - la cârma bantustanului experimental, de sorginte sovietică, etichetat republică, pe care România, printr-un gest al preşedintelui Ion Iliescu, motivat de istoricul raporturilor dintre RFG şi RDG, l-a recunoscut ca Al Doilea Stat Românesc - Ministerul rus de Externe primeşte ordin de alarmare, de la şeful statului - care anterior scosese 7.000 de militari şi 36 de nave de luptă la o aplicaţie neanunţată - de a pune la punct, adică, pot pentru ca să zic, cu botişorul umed pe lăbuţele din faţă, pe ministrul român de externe, în prezent Titus Corlăţean. 

Pentru asta a fost desemnat un oficial din ministerul lui Lavrov, un ilustru necunoscut, Alexandru Lukaşevici, care a afirmat că Rusia - a se citi titularul diplomaţiei conduse de la Moscova - recomandă României - a se citi delicatul Titus Corlăţean - să se abţină de la sprijinirea... unionismului ca politică. 

Motivul?

Nu ar fi propice pentru stabilitatea în Republica Moldova şi conflictul transnistrean. 

M-am uitat pe hartă. Poate s-or fi modificat frontierele şi mi-a scăpat ştirea. 

Nicidecum. Oficial, Republica Moldova nu face parte din Federaţia Rusă.

În plus, Al Doilea Stat Românesc - sintagmă care îi enervează pe diplomaţii ruşi acreditaţi la Bucureşti, dar le va trece, doar este o chestiune de adaptare la realităţile unui prezent deloc sovietic -, aşa cum este recunoscut de Organizaţia Naţiunilor Unite, include Transnistria.

Repet: teritoriul ocupat samavolnic de trupele ruse, cu capitala impusă la Tiraspol NU ESTE SUB JURISDICŢIA GUVERNULUI DE LA MOSCOVA.

Prin urmare, în ce calitate îşi permite diplomatul rus amintit să critice declaraţia ministrului român de externe, prilejuită de a 95-a aniversare a Unirii Basarabiei, cu România, în anul 1918?

De emisar al diplomaţiei nostalgice după imperiul ţarist? 

Ce părere are un simplu cetăţean european, precum Alexandru Lukaşevici, este o chestiune a cărei motivaţie o pot înţelege.

Ce declară oficial, acelaşi pământean - uitând că trăim în anul 2013, când URSS nu mai există, Rusia nu este superputere, iar pe plan militar este surclasată, la toate capitolele, atât de NATO, in integrum, cât şi de Statele Unite, fără aliaţii europeni - este deja grav. 

Este firesc ca o generaţie şi azi afectată, în Rusia, de pierderea grandorii şi avantajelor sovietice, să aibă încă reflexele retoricii tipice lui Leonid Brejnev. Dar Brejnev este mort. Poate asta nu s-a observat, încă, la Kremlin. 

Pot pricepe, fără nicio dificultate, de ordin logic sau emoţional, că tot mai nervosul Vladimir Putin vrea să îşi delimiteze, oratoric, ceea ce are impresia că mai face parte din sfera sa de influenţă. 

Dar, ca un  simplu expert în relaţii publice nu pot decât să constat că o asemenea luare de poziţie are efectul unui bumerang, evident geopolitic, arătând, cui mai avea îndoieli, că Peninsula Coreea arde - din punct de vedere imagologic - şi...ursul răsăritean îşi piaptănă foştii vasali! 

Este a doua oară, când Serghei Lavrov - implicit Vladimir Putin - semnalează şi o prudenţă în relaţia cu superputerea lumii, respectiv SUA. 

Prima oară, la nici 24 de ore, după ce un oficial al Ministerului de Externe de la Chişinău declara public - deci cu mandatul guvernului în funcţie - că aşteaptă ca NATO să se implice în soluţionarea problemei transnistrene, de la Kiev, şeful diplomaţiei ruse, elegant, afirma că Rusia nu are scopuri ascunse în Transnistria şi respectă suveranitatea Republicii Moldova. Mesajul fiind pentru Departamentul de Stat american.

Acum, atacându-l - deloc fin - pe ministrul de externe român, Ministerului rus de Externe îi scapă ...porumbelul, prin portavocea  Alexandru Lukaşevici!

Care afirmă, senin, vorba vine, că:"în ultimii ani, Bucureştiul împreună cu părtaşii săi  (a se citi SUA) promovează în Republica Moldova idei ce urmăresc fixarea, în conştiinţa maselor populare, din ambele ţări, a ideilor unioniste."

Da, România este părtaşă, cu Statele Unite, la parteneriatul strategic româno-american.

Nu. Nu există două ţări. Ci două state, pe teritoriul istoric al aceleiaşi patrii, cotropit samavolnic de trupele teroriste venite de la răsărit.

Nu. Nu este nevoie de fixarea ideilor unioniste, în rândurile conaţionalilor de peste Prut - chestia cu masele populare fiind copiată din volumele de cuvântări ale lui Stalin -, pentru simplul motiv că acestea există în memoria fiecărei familii de români, cu bunici deportaţi în Siberia, sau autoexilaţi la vest de Milcovul de azi. 

Excelenţa Sa, Serghei Lavrov, ar fi trebuit să mulţumească, dacă nu public, măcar telefonic, omologului român, pentru mesajul său sideral, nicidecum provocator, pentru Moscova şi agenţii săi din guvernul de la Chişinău. 

Ca simplu european, care cunosc, din dialoguri directe, nu din satelit, care sunt îngrijorările unor militari şi diplomaţi ruşi - demni de tot respectul - îi sugerez şefului diplomaţiei Rusiei să fie atent la componenţa etnică a populaţiei din Federaţia Rusă, stat în care ruşii nativi s-au retras spre Moscova şi teritoriile din vest, sudul fiind treptat ocupat, de facto, de credinţa islamică, stimulată puternic de guvernul turc şi de familiile paşnicilor muncitori chinezi veniţi să muncească, în următoarea mie de ani, pe ceea ce doar oficial mai este acolo  teritoriu rus. 

Ministrul român de externe nu a făcut decât să dea un semnal de normalitate publică, atunci când a vorbit de "alegerea clară pentru revenirea la filonul naţional comun, pentru un set de valori şi principii care răspund aspiraţiilor de libertate şi reprezentativitate ale locuitorilor de peste Prut."

O asemenea abordare nu afectează deloc procesul de reglementare al conflictului din Transnistria. 

De ce? Pentru simplul motiv că Moscova nu dă un asemenea semnal pentru Bucureşti, darmite pentru Chişinău!

Putin - martor la retragerea trupelor sovietice din RDG - aşteaptă oferta SUA, pentru retragerea paşnică, în glorie, cu fanfară şi flori în gara din Tiraspol, a trupelor de ocupaţie rusă. 
 

Asemenea afirmaţii, ale diplomaţiei ruse, au un precedent în relaţiile Moscovei cu statele baltice. Iar acestea din urmă şi-au văzut liniştite, în mod demn şi ferm, de drumul lor euro-atlantic. 

Serghei Lavrov este cel care, din perspectiva experienţei sale diplomatice respectabile, ar trebui să propună preşedintelui Rusiei RENUNŢAREA LA ABORDAREA DUPLICITARĂ A RELAŢIILOR CU CELE DOUĂ STATE ROMÂNEŞTI.

Teoretic, Moscova vrea statut special pentru Transnistria. Practic îşi doreşte înglobarea acestui ţinut în Federaţia Rusă. 

Ministerul rus de Externe şi-a ales prost momentul, unei asemenea atenţionări, deloc de nivelul unei puteri regionale.

Peste Ocean, atât Departamentul de Stat, cât şi Pentagonul, au ridicat tonul, în urma escaladării ameninţărilor verbale ale dictatorului nord-coreean Kim Jong-un.

Nici diplomaţia chineză nu are o stare mai relaxată, dovadă fiind concentrările de trupe la graniţa chinezo-coreeană.

Asta nu înseamnă că, fiind cu ochii  pe Peninsula Coreea, Casa Albă va face vreo concesie privind insula geopolitică Transnistria.

Ar fi o pată, pe cariera lui Serghei Lavrov, promovarea publică a unei asemenea iluzii. 

La vest de Nistru nu mai există umbrela rusă. Doar a NATO. Cu toate consecinţele de rigoare.