Carne de tun pentru războiul etern. Despre Boston şi alte realităţi

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ne-am îngrozit, luni, după Boston! Trei oameni au murit, 140 au fost răniţi în atentat. Vorbim din nou de terorişti, de răzbunare, de oameni “care vor plăti”. Umplem din nou ziarele, împânzim internetul cu ceea ce, până acum, poate fi considerat evenimentul anului.

Ce s-a întâmplat, luni, în SUA e prelungirea unei tragedii la care nimeni nu i-a putut găsi până acum cuvintele de final.

Ne-am îngrozit, luni, după Boston! 55 de oameni au murit şi 300 au fost răniţi, tot luni, în Irak. Şi nimeni nu s-a îngrozit. Ştirea nu se califică nici măcar pentru un colţ de ziar. E tot o tragedie. Tot o prelungire. De data asta, a unui război vechi de zece ani, la care nu i-am putut scrie până acum finalul. 

Ne-am îngrozit, luni, după Boston! Conform Departamentului de Apărare al SUA, 2,5 milioane! de americani au fost trimişi în războaiele din Irak şi Afganistan. Peste 1,5 milioane dintre ei s-au retras deja din activitate, având certificate de veterani şi acte pentru pensii de invaliditate. Conform “The American Veterans”, războaiele din America şi Afganistan au produs mai multe cereri de invaliditate pentru fiecare veteran în parte decât oricare alt război, inclusiv cel din Vietnam sau Al Doilea Război Mondial. Linda Bilmes, profesor la Universitatea Harvard, arată, într-un studiu recent, că veteranii americani ai războaielor din Irak şi Afganistan sunt deja foarte bolnavi, cei mai mulţi fiind diagnosticaţi şi cu boli mintale. Statul american le oferă lunar acestora o rentă cu o valoare cuprinsă între 129 şi 2.816 dolari. Veteranii celor două războaie mai au acces la servicii medicale speciale, la care peste 860.000 dintre ei au apelat deja.

Ne-am îngrozit, luni, după Boston! Cel puţin 190 de mii de oameni au murit, din martie 2003 până în februarie 2013, în războiul din Irak. Cei mai mulţi sunt civili. Cei mai mulţi sunt irakieni. Cei 190 de mii sunt, însă, doar morţii din statisticile oficiale. Neta C. Crawford, profesor la Universitatea Brown din SUA, subliniază că numărul poate fi doar o fracţiune din cel real, ţinând cont de devastarea infrastructurii irakiene şi de condiţiile precare de îngrijire a răniţilor.

Ne-am îngrozit, luni, după Boston! Conform datelor prezentate recent de www.foreignpolicy.com, nota de plată pe care o achită SUA pentru cei zece ani de război de până acum din Irak este de 1.700 de miliarde de dolari. Costurile nu includ, însă, banii pentru îngrijirile şi despăgubirile viitoare ale veteranilor sau dobânzile la împrumuturile de război. Ce înseamnă 1.700 de miliarde de dolari? De zece ori PIB-ul României pe 2012.

M-am îngrozit şi eu, luni, după Boston! M-am gândit la terorişti. La răzbunare. Mi-am adus aminte, apoi, de un citat: “Nu voi participa niciodată la o adunare populară împotriva războiului. Dacă organizaţi o adunare populară pentru pace, invitaţi-mă!". (Maica Tereza)

Mai multe pentru tine:
Homosexualitatea și desfrâul din Biserica Română. Schimb de mesaje halucinant între un preot protosinghel și un tânăr + filmări în care bea vodcă și dansează pe manele. Dans din buric și în lăcașul sfânt: „Așa, iubirea mea” VIDEO
Horoscop bilunar 29 august – 11 septembrie 2025. Cum ne influențează Soarele în Fecioară și Luna Plină în Pești
Dragă române creştin-ortodox, fii mândru şi îndrăzneşte să crezi în asta: sictir!
Ce spune cu adevărat ziua ta de naștere despre tine, potrivit științei
Horoscop septembrie 2025. Fecioarele au noroc pe toate planurile, iar Vărsătorii schimbă locul de muncă și încep o nouă relație de dragoste
Domnule procuror Negulescu, aveţi dreptate, Ghiţă e o zdreanţă! Să-l învăţăm un cântecel!
Prințesa neglijată din Dubai s-a logodit cu un rapper celebru, după ce i-a cerut soțului divorțul pe Instagram
Theo Rose a dat din casă! Ce face Anghel Damian când rămâne singur cu băiețelul lor, Sasha Ioan? Câți copii își mai doresc cei doi?! „Parcă tot un băiețel…”
Mara Bănică a slăbit 20 de kilograme după Asia Express. Ce dietă a urmat: „Nu mai eram ce trebuie” Vedeta, confesiuni din emisiune: „Oamenii nu s-au așteptat”
INTERVIU Ion Caramitru, mărturii despre cum s-au fraudat alegerile în '90: „Revoluţia a fost, în fiinţa mea, profund anticomunistă, dar co­munismul a rămas”
Mihaela Rădulescu, prima vizită în România după moartea lui Felix. Alături de cine a fost surprinsă și ce detaliu a atras atenția tuturor