Campionatul naţional de alcoolism

Regula este că nu este nicio regulă. Se bea din toate poziţiile. Şi la toate orele zilei. Dacă nu poţi să plăteşti pe loc, situaţie în care se află marea majoritate a competitorilor, eşti trecut în caiet. Defectul fundamental al caietului este că are o memorie de te sperie! Asta nu înseamnă însă că se sperie cineva de memoria lui.

Cu toate acestea, vine totuşi o zi a scadenţei, a unei scadenţe parţiale măcar, când trebuie să mai şi plăteşti, ca să te poţi pune din nou bine cu caietul. Plătitul este o treabă destul de dificilă. Dificultatea nu vine atât de la faptul că e pe bază de bani, cât de la cel că banii nu prea există. Ca să existe, e musai să faci rost de ei, adesea în cel mai nepăcut mod cu putinţă: muncind! Muncind cu ziua pe la cine nu se poate descurca singur în câmp sau acasă, în gospodărie. Adevărul e că sunt tot mai mulţi cei care nu se descurcă. Sunt pline satele româneşti de ei. Tocmeala e cât se poate de simplă, în afară de bani, ţigări pentru toată ziua şi băutură! Spre deosebire de mâncare, acestea două sunt obligatorii. De altfel, cu ele se şi începe ziua de muncă. Se continuă, mai precis, deoarece începutul a fost făcut într-unul dintre locurile unde caietul e responsabil cu ţinerea de minte.

Faţă de cei trecuţi în el, caietul nu bea niciodată. D-asta şi ţine minte, poate. După o halbă plină ochi cu genocid  ori o juma de zeamă de pufoaică sau adio mamă, cum să te mai ajute memoria? Şi la ce? Să-ţi aduci aminte că s-au împlinit nu ştiu câţi ani de când ai rămas şi fără tinereţe şi fără serviciu! Că eşti însurat chiar cu mâna ta dreaptă, fiindcă pe altcineva n-ai găsit ca să te ia de bărbat? Nu prea mai sunt fete în sat. Alea care au fost fie au plecat, fie au început să se transforme în babe. Să-ţi aminteşti faptul că părinţii ţi-au murit sau sunt pe cale să-ţi moară? Să-ţi căşune să vrei să te gândeşti la ziua de mâine? De ce să-ţi pierzi timpul gândindu-te la ceva ce nu există? Ăsta este marele rol al genocidului şi al zemii de pufoaică, în asta constă caracterul lor prietenos, te ajută să nu ţii minte. Să uiţi, mai bine zis. Să uiţi cine eşti, ceea ce nu este foarte greu, întrucât eşti aproape nimeni.

Caietul e singurul care este de cu totul altă părere. El crede sincer că eşti om. Aşa şi figurezi în paginile lui. Caietul e singurul care-ţi respectă demnitatea. El este memoria vie a participării tale neîntrerupte la campionatul naţional de alcoolism. Cu rezultate dintre cele mai strălucite: pierderea ţinerii de minte, pierderea respectului faţă de tine însuţi, pierderea sensului încâlcit al existenţei, pierderea încrederii în lumea şi ţara în care trăieşti, pierderea sănătăţii. Ceea ce nu trebuie niciodată pierdut e prilejul de te întâlni, încă înainte de răsăritul soarelui, cu caietul.

Mai încolo, fie ce-o fi! Că e bere, că e vin, că e vişinată, că e tescovină, important este să te menţii în competiţie. Şi mai încolo, nu mai e nimic. De fapt, e o groapă. Iar deasupra ei, o cruce, ce pare să fie într-o înţelegere secretă cu caietul. Căci preia de la el obligaţia de a te ţine minte. De a te ţine minte ca om, deşi în timpul în care locuiai în groapa cealaltă, numită viaţă, nu se grăbise mai nimeni să-ţi spună asta!