Becali, faţă în faţă cu Hristos

A scrie despre Becali înseamnă a coborî undeva pe treptele evoluţiei omului, în căutarea verigii lipsă, într-o zona mocirloasă, la intersecţia dintre penal, comic, grotesc şi scârbă. Căci rar găseşti o fiinţă bipeda mai grobiană decât el şi care să îţi întoarcă stomacul pe dos.

Steaua s-a calificat miraculos în optimile de finală ale Europa League, după un retur de infarct cu Ajax, egalând avantajul de 2-0 luat de olandezi pe Amsterdam Arena şi rezolvând calificarea la penalty-uri.

La finalul meciului, atletul lui Dumnezeu, Gigi Becali, s-a dat din nou în stambă. A promis că va da 1 milion de euro bisericii de la Muntele Athos, şi-a etalat mătăniile, a făcut retorica – “cum să câştige aia care se droghează cu cocaina în ţara lui Hristos?” – şi a lansat atacuri politice subversive, imitându-l pe Klaus Johannis. “Ce meritul fotbaliştilor? E meritul lui Hristos!”    

Becali a acaparat din nou atenţia. Probabil că atunci când a vorbit Latovlevici, macatorul primului gol şi al penalty-ului decisiv, ratingul celor de la DigiSport s-a dus în cap. Omul vorbea despre fotbal şi despre viitorul meci cu Chelsea, plictisind audienţa care tropăia în faţa televizorului în aşteptarea lui Jiji. Dar staţi aşa! Vine! Şi stă nea Gigi 30 de minute în direct, într-un delirium tremens de nedescris.

Şi da, Steaua este Gigi Becali. Orice victorie a Stelei trebuie să fie digerată de fanii stelişti laolaltă cu măscările patronului. Îi este inchinată lui. El bagă banii, el decide dacă este meritul lui, al lui Hristos sau al jucătorilor. Şi dacă într-o zi s-ar întâlni cu El, sigur ar fi în stare să îi dea 100 de euro şi să-l pună să cânte un colind de Crăciun în faţa Palatului.  

Becali să fie ignorat? Nicidecum! E ca şi când ai avea cancer şi refuzi citostaticele întrucât crezi că va trece de la sine boala.

Ce se intâmplă la Steaua simbolizează tipul de organizaţie în care oricât de mult te-ai strădui şi oricât de bine ai munci, meritul în niciun caz nu este al tău, iar decizia nu îţi aparţine niciodată, ci ăluia care bagă bani pentru că are baaaaaani şi al idioţilor ălora care se aciuează pe lângă patron şi care se află mereu în treaba şi dau din gură pentru a-i căpuşa pe ceilalţi. “Lasă bă jucătorii, cu ei rezolv, că îi platesc. Meritul este al lui Hristos!” Şi câteodată te gândeşti dacă într-adevăr există un Dumnezeu. Probabil că e chiar Becali. Altfel nu se explică.