Aţi cam sărit coarda, domnilor!

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru început, un afiş mâzgălit e de-ajuns FOTO Ioana, Lavinia, Maria şi Răzvan

Cred că încă nu realizăm, dar se întâmplă. A început de câteva săptămâni bune de-acum şi noi reacţionăm. România normală reacţionează pentru prima dată. Chiar dacă într-o mişcare eterogenă, împrăştiată şi timidă. Dar reacţionează.

Nu ne dăm seama încă. Curând o vom face. Nu ne dăm seama cât de mult bine ne fac oamenii ăştia. Nu ne dăm seama câtă nevoie avem de ei. Ne-au trezit la viaţă. Românii aia care fac din homosexualitate o boală. Oameni simpli, ca noi, dar produse ale unui sistem strâmb, care vor să ne tragă înapoi cu câteva zeci de ani, în zona lor de confort psihic. Românii ăia capabili să scoată pe gură inepţii monstruase, românii aia care năvălesc în haită peste şase oameni, care ce fac?, se uită la un film. Românii ăia "ultra-naţionalişti" şi "credincioşi". Ei ne sunt indispensabili.

Au reuşit în câteva săptămâni ceea ce n-au reuşit politicienii în 20 de ani. Ne-au trezit. Însă suntem încă amorţiţi, parcă abia am deschis ochii şi ne deranjează lumina dimineţii care ne strică somnul din zona noastră de confort. Dar am început să ne întindem. Românii întregi la cap, generaţia mea şi generaţia cu capul pe umeri, care lucrează şi până la urmă ţin ţara în picioare, noi am început să ne dezmorţim ligamentele şi încheieturile. Reacţionăm.

Poate că de asta aveam nevoie. Până acum am tăcut şi ne-am complăcut într-o inerţie firească, fiecare om normal încerca să trăiască normal. Îşi făcea treaba cât putea de bine, dădea bineţe şi-şi vedea de viaţă cum a văzut el că fac oamenii normali din Occident. Dar s-au luat de noi. Au început să ne sfideze cum n-am fost sfidaţi niciodată. Şi-atunci pare că ne-am trezit.

Zilele astea, pe facebook, pe platformele de bloguri, pe toate reţelele de socializare, zarva a început să fie din ce în ce mai mare. Cu cât ne zgândăresc mai tare, cu cât ne provoacă mai mult şi gesturile lor devin din ce în ce mai agresive la adresa moralei bunului simţ, cu atât ne dăm mai repede jos din pat, ne tragem pe noi hainele de scandal, bocancii şi ieşim şi-n stradă dacă trebuie. Uitaţi-vă la puştoaicele care au dat cu vopsea la 2 noaptea afişul de lângă liceul "George Coşbuc", pentru a-şi petrece următoarele patru ore într-o secţie de poliţie.

Ultimele lor gesturi publice, condamnarea homosexualităţii, susţinerea arătată BOR fără nici o legătură cu Dumnezeul nostru, al tuturor, scandalul artificial cu secuimea, venite toate odată, se prea poate să fi deranjat un număr suficient de mare de oameni normali cât să se formeze "masa critică". Tipping point-ul, cum i-ar spune Malcolm Gladwell. După câteva croşee încasate în plină figură, România normală pare să iasă din corzi. Sper să văd un uppercut devastator în ficatul lor bolnav. Să-i văd atunci pe unde-şi mai scuipă fierea.

Poate nu suntem încă pe deplin conştienţi de toate astea, poate ne vom întoarce în bârlogul nostru înainte de a-i fi convins că suntem mai puternici, poate nu se va schimba nimic. Însă astăzi am simţit că România normală s-a trezit şi vine peste ei să-şi ia partea.

Mai multe pentru tine:
Vedete prinse în haosul din Dubai. Ce au povestit Georgiana Lobonț, Iustina Loghin și Liviu Vârciu: „Vreau acasă! România te iubesc”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
VIDEO Cea mai bătrână femeie care a devenit mamă vrea să fie bunică: „Nu e imposibil“
Practicile sale sexuale au îngenuncheat monarhia. ”Prințul pervers” șochează cu un nou tupeu maxim
INTERVIU Liderul comuniştilor moldoveni îl laudă pe Putin şi nu vrea să audă de UE: „Ce n-au reuşit cu alde Hitler fac acum cu Uniunea Europeană”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Miroase a dictatură în Moldova: „Gata cu democraţia!“
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul