Asia fără America?

Dialogul Shangri-La 2026 arată o Asie care se pregătește pentru o lume în care securitatea regională nu mai depinde exclusiv de America, iar influența Chinei crește pe măsură ce aliații SUA își caută propriile soluții.

Ce spune Dialogul Shangri-La 2026 despre noua ordine de securitate în Indo-Pacific

În fiecare an, hotelul Shangri-La din Singapore găzduiește cel mai important summit de securitate din Asia — un loc unde miniștri ai apărării, generali, diplomați și producători de armament se așază la aceeași masă pentru a lua pulsul celei mai disputate regiuni din lume. Ediția din 2026 a acestui forum, organizat de Institutul Internațional de Studii Strategice (IISS), a adus cu sine un tablou pe care puțini îl anticipaseră cu un deceniu în urmă: aliați ai Americii care negociază între ei fără Washington la masă, o Chină absentă de la tribuna principală pentru al doilea an consecutiv și o întrebare care plana deasupra tuturor discuțiilor — dacă America se retrage, cine îi ia locul?

Scaunul gol al Chinei

Cel mai comentat eveniment al summitului nu a fost niciun discurs și nicio declarație comună. A fost un scaun gol. Ministrul chinez al apărării, Dong Jun, nu a participat la Dialogul Shangri-La pentru al doilea an la rând — o absență pe care oficialii din regiune au interpretat-o în moduri foarte diferite, în funcție de cât de mult depind de relația cu Beijingul. Ambasada chineză de la Singapore a oferit o explicație optimistă: o delegație de cercetători și experți, condusă de profesorul Meng Xiangqing de la Universitatea Națională de Apărare, este „cel mai bine poziționată” să explice politicile Beijingului în regiune. Formularea birocratică și lipsită de miză contrasta puternic cu influența militară în creștere a Chinei — o marină de peste 600 de nave, un buget de apărare oficial de 277 de miliarde de dolari, considerat pe scară largă o subestimare a cifrei reale, și o prezență tot mai agresivă în Marea Chinei de Sud.

Ministrul japonez al apărării, Shinjiro Koizumi, a declarat că este „trist” că omologul său chinez nu se află în sală și a cerut mai mult dialog cu Beijingul. Secretarul filipinez al apărării, Gilberto Teodoro, a fost mult mai tăios: „Ca propoziție de valoare, prezența lor aici se reduce la minimum — să promoveze linia de partid, nu să se angajeze constructiv. În ceea ce mă privește, nu este o pierdere majoră.” Generalul german Carsten Breuer, șeful statului major al Bundeswehrului, a formulat-o diplomatic: ”China pierde o ocazie de dialog real”. Analiștii sugerează că Beijingul are și motive interne să evite forumul. Ultimii doi miniștri ai apărării care au participat la Shangri-La — Wei Fenghe și Li Shangfu — au fost ulterior epurați și condamnați la moarte în cadrul unor anchete anticorupție declanșate de Xi Jinping. „Nu cred că chinezilor le place ideea de a fi întrebați despre modul în care acești lideri au fost înlăturați și cum afectează aceasta eficiența de luptă a Armatei Populare de Eliberare”, a declarat analistul William Choong de la Institutul de Studii din Asia de Sud-Est din Singapore.Anul 2024 a marcat înlăturări bruște ale unor comandanți de rang înalt ai APE, continuând valul de epurări din 2023, când 15 lideri din industria apărării și din conducerea militară au fost îndepărtați.   Pe parcursul anilor 2023 și 2024, 19 ofițeri superiori au fost oficial epurați. Corupția a fost invocată în mod obișnuit ca motiv, însă observatorii suspectează că au jucat un rol și alți factori, inclusiv loialitatea, problemele de performanță, construirea unor rețele proprii de patronaj și rivalitățile facționale din interiorul APE.   Conform datelor CSIS, 36 de generali și generali-locotenenți au fost oficial epurați începând din 2022, totalul celor confirmați sau potențial epurați ajungând la cifra impresionantă de 101 persoane. 

America cere mai mult, oferă mai puțin

Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a sosit la Singapore vineri,29 mai 2026, și a plecat sâmbătă după-amiază, 30 mai 2026 — petrecând, conform observatorilor prezenți, mai mult timp în aer decât pe pământ singaporez. În timpul scurt petrecut la tribună, a transmis însă un mesaj clar: ”aliații Americii trebuie să cheltuiască mai mult pentru apărare — în jur de 3,5% din PIB, o țintă pe care puține țări din regiune o ating în prezent”. Datele arată amploarea decalajului. Conform Institutului Internațional de Cercetare a Păcii de la Stockholm (SIPRI), Singapore alocă 2,8% din PIB pentru apărare, Coreea de Sud 2,6%, Taiwan 2,1%, Australia 1,9%, Japonia 1,4%, iar Filipinele 1,3%. Hegseth a invocat modelul european — unde mai multe țări NATO au urcat către 5% din PIB sub presiunea războiului din Ucraina — dar oficialii din Asia de Sud-Est au răspuns cu prudență: ASEAN nu a fost niciodată o alianță militară, ci un bloc construit pe diplomație multilaterală și interdependență economică.  Iată principalele puncte din discursul lui Hegseth la Dialogul Shangri-La 2026 (30 mai 2026): Tonul discursului lui Hegseth a fost vizibil mai blând față de cel din 2025, când spusese că amenințarea chineză este reală și posibil iminentă și că APE repetă pentru „lucrul real".

Hegseth a declarat că relațiile dintre SUA și China sunt „mai bune decât au fost de mulți ani" și a lăudat summitul Xi–Trump de la Beijing drept „cu adevărat istoric". A spus că cei doi președinți au convenit să construiască o relație de „stabilitate strategică constructivă, bazată pe corectitudine și reciprocitate". Hegseth a avertizat că există „îngrijorare justificată" față de „expansiunea militară istorică a Chinei" în regiune, reafirmând că strategia SUA se bazează pe „descurajare prin negare" de-a lungul primului lanț de insule — pentru a contracara un posibil conflict în Strâmtoarea Taiwan. A spus că niciun stat, inclusiv China, nu poate impune hegemonia sa și pune în pericol securitatea sau prosperitatea aliaților americani. Hegseth a declarat că „epoca în care SUA subvenționează apărarea națiunilor bogate s-a încheiat", cerând aliaților să „facă față" propriilor responsabilități de apărare. A adăugat că SUA caută „parteneri, nu protectorate".

Japonia și Filipinele au mers totuși cel mai departe. Manila a anunțat o creștere de 6,4% a bugetului de apărare, Tokyo de 9,7% — cifre remarcabile pentru două țări care timp de decenii au evitat să își extindă capacitățile militare. Cele două țări au consolidat joi, 28 mai, chiar înainte de summit, un parteneriat bilateral de securitate la un nivel imediat inferior unei alianțe formale. Filipinele sunt în discuții pentru achiziționarea de distrugătoare avansate din Japonia — o achiziție care ar schimba semnificativ ecuația de putere în Marea Chinei de Sud, unde navele de pază de coastă chineze și așa-numita „flotă de pescuit” înarmată hărțuiesc în mod regulat navele filipineze.

Aliați care se descurcă fără Washington

Poate cel mai semnificativ semnal al summitului nu a venit de la nicio superputere, ci din conversațiile purtate pe culoarele hotelului și în sălile de ședințe închise. Aliați americani tradiționali — Japonia, Coreea de Sud, Australia — coordonează tot mai mult între ei, fără ca SUA să mai joace rolul său istoric de intermediar și arhitect al securității regionale.„Aliații americani din Asia gestionează China cu grijă”, a declarat un fost oficial american al apărării, care a cerut anonimatul. „Și sunt mai interesați să lucreze unii cu alții fără SUA.” Această evoluție reflectă o schimbare mai adâncă: sub administrația Trump, angajamentul american în Asia a fost umbrit de o implicare tot mai adâncă în Orientul Mijlociu, de o atenție reorientată către Emisfera Occidentală și de un discurs care pune accentul pe „burden-sharing” — adică pe ideea că aliații trebuie să își plătească propria securitate.

Oficialii europeni au sosit la Singapore în forță, cu o agendă surprinzătoare: semnarea de acorduri cu producătorii de armament japonezi și sud-coreeni, care pot livra echipamente mai rapid decât industria americană de apărare, suprasolicitată. Hanwha din Coreea de Sud, Helsing din Germania, Lockheed Martin — lista participanților din industrie a fost mai bogată ca oricând, semn că securitatea devine și o afacere care nu mai are nevoie de Washington ca intermediar. „Într-un fel suntem în aceeași barcă”, a rezumat un oficial european despre provocările comune ale Europei și Asiei în fața adversarilor fără sprijinul american.

Sud-Estul Asiatic privește spre Beijing

Poate cel mai îngrijorător semnal pentru Washington a venit dintr-un sondaj publicat de Institutul de Studii din Asia de Sud-Est din Singapore chiar înainte de summit. Întrebați pe cine preferă ca partener strategic — SUA sau China — 52% dintr-un eșantion de 2.000 de academicieni, oficiali guvernamentali și experți în politici din regiune au răspuns: China. „Este un fel de întrebare cu pistolul la tâmplă”, a comentat William Choong, cercetător senior la instituție.

„China câștigă în fața SUA la această întrebare a alegerii forțate.”

Motivația este în primul rând economică: tarifele impuse de administrația Trump, instabilitatea generată de războiul cu Iranul și retragerea asistenței economice americane au lăsat un vid pe care Beijingul îl umple cu investiții, acorduri comerciale și promisiunea stabilității. „Există foarte puține stimulente economice pe care SUA le poate oferi acestei regiuni, iar China are multe”, a adăugat Choong. Această dinamică explică și de ce critica comportamentului militar agresiv al Chinei — incidentele periculoase cu avioane și nave în Marea Chinei de Sud, hărțuirea navelor filipineze, presiunile asupra Taiwanului — a fost estompată la deschiderea conferinței. Guverne care în mod normal vorbesc deschis despre aceste subiecte au ales prudența. Umbra Americii care se retrage face ca reproșurile la adresa Chinei să pară un lux pe care nu și-l pot permite.

Petrolul iranian și strâmtorile Asiei

În paralel cu dezbaterile de la tribună, o altă temă a circulat în conversațiile private: efectele blocadei navale americane a Strâmtorii Hormuz asupra fluxurilor de petrol iranian către Asia. Sute de nave iraniene sancționate, alături de nave transportând petrol rusesc și venezuelean, se adunaseră într-o zonă de circa 1.900 de kilometri pătrați în largul coastelor Asiei de Sud-Est, folosind-o ca refugiu pentru a evita porturile și penalitățile severe. Potrivit lui Charlie Brown, fost ofițer naval american și consilier la organizația United Against a Nuclear Iran, blocada a început să schimbe rutele: ultimele nave identificate traversând Strâmtoarea Malacca au ales o rută alternativă prin Strâmtoarea Lombok, mai lungă și mai costisitoare. Efectul complet asupra livrărilor de petrol către China — cel mai mare client al Iranului — nu va fi vizibil însă înainte de august sau septembrie, dată la care rafinăriile chineze își epuizează stocurile cumpărate în avans.

Ordinea care nu este imuabilă

În discursul său inaugural, președintele Vietnamului, To Lam, a oferit poate cea mai concisă formulare a anxietății colective care a dominat summitul: „Ordinea internațională nu este imuabilă. O ordine dreaptă se poate adapta pentru a reflecta schimbările din lume. Dar orice ajustare trebuie să aibă loc prin reguli, dialog, împărtășire și autocontrol. Nu poate fi realizată prin coerciție, impunere, amenințări cu forța sau prin crearea de fapte împlinite.” Cuvintele sunau ca un avertisment la adresa Chinei, dar puteau fi citite la fel de bine ca o descriere a unei lumi în care America însăși redefinește regulile după propriile interese. La Singapore, în weekendul de la sfârșitul lui mai 2026, tabloul era limpede: Asia nu așteaptă să afle dacă America revine. Își construiește deja o alternativă.