Antidemocraţia originală

Mi-e greu să admit uralele învingătorilor, ca şi lamentările ori imprecaţiile celor învinşi. „România”, aud, „i-a votat pe hoţi, nemernici şi corupţi, pe tălhari şi penali”.

Parţial, e greu de contestat adevărul acestei aserţiuni. În fond, a ieşit detaşat în faţă PSD, un partid condus de un penal condamnat ca infractor de drept comun, a cărui formaţiune a ratat până acum detaşarea de comunismul şi postcomunismul din care a fost născocit, deşi gruparea lui Liviu Dragnea a învăţat în ultima vreme să mimeze eficient orientarea spre centru, adecvarea la democraţie şi deschiderea spre profesiuni liberale.

Succesul său e însă relativ, condiţionat şi prea puţin legitim, chiar dacă a fost adjudecat, formal, în chip onest. El s-a obţinut, în largă măsură, prin absenţa de la urne a majorităţii electoratului, în condiţii de amplă dezinformare, de presă defectă, de obligare a electoratului să opteze în principiu doar pentru un rău mai mic. Fără să priceapă că optează, absentând, în favoarea formaţiunii câştigătoare, o parte importantă a acestui electorat a preferat, deci, să dea cu tifla urnelor şi partidelor.

Un rol deloc neglijabil în succesul PSD l-au jucat incompetenţa conducerii PNL şi, nu în ultimul rând, preşedintele, extrem de prost aşezat pe scena politică, după decizia lui inspirată şi salutară de a-l desemna pe Dacian Cioloş la conducerea guvernului.

Legitimitatea victoriei PSD şi, în fond, a scrutinului în ansamblu, e minată şi de blocarea dublă a accesului la ştampila de vot a milioane de români din străinătate şi din ţară, printr-o strâmbă reformă a legii electorale. Care a lăsat aceste milioane să fie reprezentate de un grup ridicol de restrâns, de numai şase parlamentari. Restrângerea dreptului sacrosanct al românilor de a vota altfel decât în condiţii oneroase e un abuz uriaş, care va afecta durabil partea cea mai dinamică a societăţii româneşti, perpetuând incapacitatea românilor de a-şi conferi un parlament şi un guvern majoritar reformiste. La rândul ei, această carenţă va reduce substanţial puterea românilor de a face faţă inerentelor presiuni ale globalizării, care cere naţiunilor o enormă competitivitate.

Un rol deloc neglijabil în succesul PSD l-au jucat incompetenţa conducerii PNL şi, nu în ultimul rând, preşedintele, extrem de prost aşezat pe scenă politică, după decizia lui inspirată şi salutară de a-l desemna pe Dacian Cioloş la conducerea guvernului. Că, în condiţiile unor mass-media înregimentate, aparţinând oligarhiei mafiote, acest cel mai bun guvern din istoria României moderne a putut fi demonizat atât de lesne şi de eficace, împovărează şi mai rău bilanţul preşedinţiei şi Partidului Naţional-Liberal, care n-a ştiut, cât a fost la putere, să se plaseze şi să apere adecvat democraţia în lumea presei, reducând publicul captiv al televiziunilor de agitprop neocomunist şi ultranaţionalist.

Izbânda PSD-ALDE se înscrie în trendul succeselor populiste europene, care au schimbat faţa unor ţări că Ungaria, Polonia, Marea Britanie şi SUA.

De cealaltă parte, PSD a izbutit să-şi construiască abil în parlament şi la aceste televiziuni sateliţii meniţi să rupă rândurile dreptei şi să absoarbă voturi liberal-ultraconservatoare şi naţionaliste. În acest scop au fost lansate pe orbită derivate politice în parte diversioniste, precum ALDE ori clonele securisto-neolegionare de genul PRU şi gruparea lui M. Munteanu.

În fine, ar fi naiv să se creadă că prăbuşirea în nedemocraţie sau chiar antidemocraţie a multor români s-a produs în vid. Dimpotrivă, izbânda PSD-ALDE se înscrie în trendul succeselor populiste europene, care au schimbat faţa unor ţări că Ungaria, Polonia, Marea Britanie şi SUA.

Diferenţa care face originalitatea relativă a defectei democraţii româneşti ţine doar de faptul că PSD a reuşit să fie concomitent partid şi de sistem şi de antisistem, şi social-democrat şi populist. Încât pare că nicăieri în lume antidemocraţia nu mimează mai competent democraţia decât în România.

Autor: Petre M. Iancu - Deutsche Welle