Alegerile din 30 noiembrie vor fi fie cruciale, fie fatale pentru Moldova

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Alegerile 30 noiembrie vor fi fie cruciale, fie fatale pentru Moldova. Judecând după starea de spirit din societate, putem spune cu o mare doză de certitudine că riscăm să ne pricopsim cu un parlament divizat, plin de „omuleţii lui Putin” şi incapabil să formeze o majoritate de guvernare stabilă.

Activitatea sa va fi mereu sabotată de forţele populiste şi pro-ruse de stânga, care vor face tot ce le va sta în puteri pentru a semăna discordie socială şi adânci divizarea societăţii. ”Dezbină şi domină” va fi principiul de funcţionare a viitorului legislativ, unde alianţele vor fi circumstanţiale şi efemere. Coruperea şi trădările în numele interesului naţional vor face legea. Discordiile dintre principalele ramuri ale puterii se vor reaprinde, iar funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova va fi scoasă la mezat. În loc să devină un furnizor de stabilitate politică şi instituţională, Parlamentul se va transforma într-un  epicentru şi amplificator de mari cutremure sociale şi, fereşte-ne Doamne, de conflicte interetnice.

Desigur, în aceste condiţii partidele politice şi liderii lor vor uita de reforme şi se vor ocupa doar de propria lor supravieţuire şi căpătuire. Politicianismul şi populismul ieftin vor domina discursurile şi acţiunile politicienilor noştri. Promisiunile unui trai ca în rai, la dulcele sân al Rusiei lui Putin vor curge gârlă. Activitatea instituţiilor noastre guvernamentale va fi grav perturbată. Corupţia şi nihilismul instituţional vor atinge cote inimaginabile. Justiţia va fi la cheremul total al micilor noştri oligarhi şi a clanuri politico-mafiotice. Neîncrederea populaţiei în stat şi instituţiile sale va atinge cote maxime. Exodul moldovenilor va lua noi proporţii. Mişcările centrifuge în autonomia găgăuză, Taraclia şi municipiul Bălţii se vor intensifica, fiind încurajate cu dibăcie din exterior. Transnistria va fi pierdută irecuperabil din cauza transformării iremediabile a Republicii Moldova într-un stat falimentar.

Relaţiile noastre cu statele vecine, România şi Ucraina se vor râci simţitori. Mesajele şi acţiunile agresive la adresa României din partea politicienilor populişti şi pro-ruşi de stânga se vor multiplica, iar ca rezultat asistenţa financiară şi marele proiecte infrastructurale în domeniul energetic vor fi suspendate. De asemenea, politica duplicitară a Moldovei faţă de agresiunea continuă a Rusiei în Ucraina, vor avea ca efect îngheţarea dialogului politic cu Kievul. Iar sabotarea implementării Acordului de Asociere, tărăgănarea reformelor în domeniile economiei, justiţiei, descentralizării locale, în paralel cu instabilitatea guvernamentală şi creşterea corupţiei vor duce inevitabil la pierderea suportului politic şi financiar al UE şi SUA. Desigur, în aceste condiţii, donatorii, creditorii si investitorii străini vor fi forţaţi să-şi suspende programele/activitatea în ţara noastră. În aşa fel, Moldova va ajunge un stat paria al Europei. Rusia, la rândul ei, se va folosi cu dibăcie de greutăţile noastre oferindu-ne asistenta financiară salvatoare în schimbul abandonării Acordului de Asociere cu UE. În consecinţă, statul independent R. Moldova va avea în scurt timp un sfârşit lamentabil. 

Putem noi oare evita un astfel de scenariu macabru? Da, încă mai putem să oprim această iminentă degringoladă, care ne este pregătită cu migală de Federaţia Rusă. Trebuie să fii miop ca să nu observi că susţinerea masivă acordată de Moscova partidelor populiste şi pro-ruse de stânga urmăreşte un singur scop sechestrarea legislativului şi transformarea acestuia într-un generator de blocaje instituţionale şi conflicte sociale, care fie vor deturna R. Moldova de pe calea modernizării europene spre cea a asimilării ei eurasiatice în noul imperiu rus, fie o vor arunca în aer odată şi pentru totdeauna.   

La fel ca şi mulţi dintre noi sunt foarte dezamăgit de prestanţa partidelor pro-europene şi a liderilor lor care au guvernat R. Moldova din 2009 până în prezent. La fel ca şi mulţi dintre noi nu as vrea sa-i votez o data în plus, pentru că au demonstrat-o cu prisosinţă că sunt preocupaţi în primul rând de interesele lor meschine, că fac reforme doar în măsura în care nu le afectează propriile interese şi afaceri, că sunt corupţi până în măduva oaselor, etc..  Dar mă întreb şi va întreb ce alternative avem noi azi? Să stăm acasă, să ignorăm aceste alegeri? Să o facem pe principialii, răzbunându-ne pe ei? Marele paradox şi stupiditate a situaţiei în care ne aflăm e că răzbunându-ne pe ”aşa zisele partide pro-europene” de azi, volens-nolens, vom face exact ce vrea Moscova, vom pune în aplicare cu mânuţele noastre scenariul fatal descris mai sus.  

De aceea voi participa la alegeri şi voi vota pentru a preveni dezastrul pus la cale de KGB-iştii lui Putin şi sculele lor de la Chişinău, Comrat şi Bălţi. Voi vota împotriva tuturor ”mustăcioşilor”, ”dandonilor” şi ”carabinelor”, fariseilor, mincinoşilor şi prostituatelor politice care la 30 noiembrie doresc să ne priveze pe vecie de firava speranţă că, totuşi, e posibil să facem din Moldova o ţară modernă, democratică, europeană şi prosperă. Iar după ce vom trece cu bine de acest hop, va trebui să ne lămurim odată şi pentru totdeauna şi cu ”pro-europenii” noştri de azi, care ziua o fac pe reformatorii, iar pe amurgite şi în zile de odihnă fură ca în codru….