Alegeri americane: Biden nu merită o asemenea ieșire din scenă

Am avut ocazia să-l cunosc personal pe Joe Biden, actualul Președinte al Statelor Unite. Era vicepreședinte la acea vreme și responsabil de marile teme din Europa de Est și spațiul post-sovietic, alături de un Barack Obama mult mai puțin versat în politica externă și regiunea noastră, care și-a rezervat rolurile în politica internă și în marile summituri internaționale. Da, era un alt Joe Biden. Cu umorul pe care-l mai vedem adesea și astăzi, printre discursuri electorale, cu auto-ironia caracteristică oamenilor deștepți, cu experiența politică a zeci de ani în relațiile internaționale și în Congres, cu prietenia cu John McCain și alte figuri ale republicanilor, cu propunerile sale bipartizane.

Totuși, cunoscându-l și văzând evoluția din ultimele luni, o mare părere de rău m-a cuprins. Omul ăsta, care a făcut atâtea pentru America, pentru Ucraina, pentru Estul Europei, pentru lume, nu merita să treacă prin ceea ce trece astăzi. Joe Biden nu trebuia expus și să devină bătaia de joc a comicilor, a meme-urilor din social media și a lui Donald Trump. Respectul cuvenit și responsabilitatea celor din jur trebuie să evite expunerea sa în fața unei asemenea situații. Democrația americană trebuie să-și creeze instrumente de perfecționare prin care să se poate proteja și de formule de personalități histrionice și excesiv de înclinate spre admirația sistemelor autoritare, și față de candidaturi la o vârstă înaintată, și față de alte formule de incompatibilități legate de boală sau incapacitate.

Gafe pe scena mare a politicii globale

Oricine poate să greșească. Să confunde nume. Să nu-și amintească nume – chiar la vârste din viață mai timpurii. Se întâmplă cu atât mai mult cu personalitățile publice care văd mii de oameni și întâlnesc nenumărate personalități internaționale în diferite funcții, apoi la reîntâlnire, acestea sunt dezamăgite dacă nu sunt recunoscute. Pentru că una este pentru un tânăr consilier prezidențial dintr-o țară din estul Europei, de exemplu, să-l întâlnească și să-i fie prezentat vicepreședintelui Statelor Unite – își va aminti întotdeauna de aceste momente – și alta când vicepreședintele care l-ar întâlni, ulterior, pe același consilier și, evident, nu și-ar aminti de el.

Însă ceea ce am văzut în ultimele luni este o suită de gafe evidente și făcute pe marea scenă a politicii mondiale care a fost summitul NATO de la Washington, la 75 de ani ai Alianței, cu Joe Biden gazdă, și toate evenimentele conexe, acolo unde în prim planul tuturor televiziunilor și în plin scandal al dezbaterii privind înlocuirea sa din cursa electorală pentru un nou mandat, Președintele SUA l-a prezentat pe Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, drept președintele Putin iar în conferința finală de presă, vicepreședinte Kamala Harris a fost numită Trump. Desigur asta nu face ca Joe Biden să nu fie capabil să conducă statul american, nici să fie pe deplin conștient și capabil să ia cele mai complicate decizii. Dar aceste evenimente ridică suspiciuni majore și afectează atât prestigiul președintelui Biden cât și al Statelor Unite în sine, ca lider al Lumii Libere.

Nenumărați oficiali, decidenți, congresmeni și senatori democrați, figuri publice susținătoare tradiționale ale democraților au reacționat blamând cercul apropiat al lui Joe Biden pentru că nu a informat și preîntâmpinat o asemenea situație. Mai ales că este vorba despre o bătălie numită existențială cu Donald Trump și posibilitatea pierderii nu numai a președinției, dar și a controlului ambelor camere ale Congresului American, fără posibilitatea de a mai pondera pornirile voluntariste și în forță ale fostului posibil viitor președinte american.

Desigur, subiectul ridică problema încrederii, responsabilității și până unde se întinde loialitatea față de președinte, odată ce constatarea unei stări speciale a sa poate impieta dacă nu asupra îndeplinirii funcțiilor curente, asupra perspectivelor de a mai sta 4 ani în mandat, timp în care situația nu are cum decât să se degradeze. Ce înseamnă să fii loial? Există o ierarhie? Ești mai întâi loial Americii sau Președintelui SUA? Cui juri credință și cum împaci situația în condițiile unui conflict de valori sau de loialități de această factură? Desigur, legislația privind integritatea a dat deja răspunsul, iar loialitatea se îndreaptă în primul rând față de stat și cetățeni și înseamnă să anunți, să notifici(nu public, creând audiență și un piedestal propriu) situația către instituțiile ce pot interveni și limita costurile unei situații de boală, incompatibilitate cu funcția și atribuțiile sau bătrânețe de această factură.

Abordarea pragmatică a democraților

Democrații știau, într-o oarecare măsură, despre problemele lui Joe Biden cu vârsta. Nu despre amploarea lor. Perspectiva de a fi înlocuit președintele în timpul celui de-al doilea mandat, pe motive de incapacitate, s-a pus. Ba chiar a existat dezbaterea și privind primul său mandat – de unde un scrutin foarte atent al comportamentului și cunoașterii treburilor politice de către Kamala Harris, (comparată nu rareori cu candidata la poziția de vicepreședinte a lui John Mc Cain, Sarah Palin, guvernatoare republicană de Alaska.) Astăzi situația nu mai poate fi ignorată, atunci când 17 aleși și, totodată, candidați democrați la poziții în Congres, nenumărați finanțatori, media care susține Partidul Democrat și personalități democrate s-au pronunțat public pentru retragerea lui Joe Biden din cursă.

Desigur, principalele probleme ale dezbaterii sunt multiple: ajută sau încurcă Joe Biden la votul pentru candidații democrați? Joe Biden îl poate înfrânge pe Donald Trump în alegerile viitoare? Sondajele sunt cam pe acolo, în unele cazuri, altele arată distanțe crescute de 7-9% în defavoarea candidatului democrat. Postura politică și credențialele electorale sunt primele intrate în discuția politică a democraților, fără o concluzie deplină. Altfel, timp ar mai fi. Până la Convenția din final de august, lucrurile se pot schimba. Votul în Convenție e suveran la democrați, o recunoaște și președintele Biden. Dar nu am ajuns încă acolo cu evaluările.

Pentru că tema retragerii lui Joe Biden are mai mulți termeni: mai întâi dacă Biden îl poate înfrânge pe Donald Trump; apoi dacă retragerea și schimbarea lui Joe Biden aduce mai multe costuri politice și electorale decât avantaje; apoi dacă există cineva care-i poate lua locul lui Joe Biden acum, cu mai multe șanse de a-l înfrânge pe Trump; în fine, chestiuni de natură tehnică vizând modalitatea politică și juridică de înlocuire a lui Joe Biden și posibilitatea de valorificare a fondurilor colectate în contul său de campanie, mai departe.

Toate aceste întrebări pragmatice au fost adresate în spatele ușilor închise și sunt în mintea tuturor. Desigur, peste toate, modalitatea prin care se poate obține retragerea lui Joe Biden. Eventuala confruntare la Convenție cu un Biden care vrea să meargă înainte este complet detrimentală și rupe unitatea coaliției care-l susține, nu e un transfer natural către succesorul ales de către partid. De aici și intervenția pregătită și așteptată a fostului președinte Barack Obama și a fostei președinte a Camerei Reprezentanților, Nancy Pelosi, doi dintre cei mai apropiați și mai respectați democrați, singurii care pot determina o discuție serioasă și convingătoare cu Joe Biden. Altfel, actualii lideri democrați din Senat, Chuck Schumer nu are încrederea lui Biden, iar liderul minorității din Cameră, Hakeem Jeffries, este prea proaspăt și a reușit doar să prezinte președintelui Biden, zilele trecute, îngrijorările colegilor săi exprimate în întâlnirea cu ușile închise.

Planul B. Condițiile retragerii și cine poate veni, eventual, după Biden

Orice planificator strategic are în vedere multiple planuri alternative, dacă varianta principală, cea dorită, nu dă rezultate. Pe de altă parte, comunicarea strategică face ca orice idee adusă public de analiză a unui plan B să reprezinte o subminare a ideii principale, dorite și susținute de către majoritate. De aceea se încearcă evitarea discutării chiar și numai despre existența unui plan B inclusiv în ceea ce privește candidatura prezidențială. Astăzi însă, când lucrurile au ajuns în spațiul public, discuția despre planul B în alegerile prezidențiale americane este în prim planul preocupărilor democraților.

Mai întâi, așa cum a subliniat deja Joe Biden în conferința sa de după summitul NATO, retragerea sa se pune în discuție(ar fi acceptată) dacă nu ar avea nici o șansă să-l bată pe Donald Trump. Deci dacă sondajele de opinie și susținerea generală a democraților ar păli. Pe de altă parte, există cazuri și precedente în înlocuirea unor candidați neconvingători chiar în Convenție. În 1968, Lyndon Johnson, președinte în funcție, a fost forțat să se retragă din cursa pentru al doilea mandat, poziție luată de către vicepreședintele său, Hubert Humphrey, care a pierdut în fața republicanului Richard Nixon. Iar în 1980, cu Jimmy Carter președinte și candidat la al doilea mandat, despre care era clar că va pierde, a fost contestat prin vot la Convenție de către Ted Kennedy, pentru a pierde în final alegerile în fața lui Ronald Reagan.

Deci faptul că nu ar livra electoral nu e suficient pentru a determina retragerea din cursă a lui Joe Biden. E necesar ca, în locul său, să existe candidatul care să aducă un suflu proaspăt și să poată învinge în alegeri. E vorba despre un candidat care ar intra târziu în cursă, ar avea nevoie de încrederea tuturor democraților, la firul ierbii, iar primarele au trecut deja. De aceea varianta principală de eventuală înlocuire a sa în cursă rămâne vicepreședintele Kamala Harris, eventual flancată de un candidat de vicepreședinte mai tânăr și care să aducă voturi din spațiul complementar grupului de culoare din Partidul Democrat care și-i dorește în continuare pe Biden-Harris pe buletinul de vot, sau asociațiile pentru drepturile omului, susținute și susținând-o puternic pe Kamala Harris. Varianta ar avea lejeritate tehnică de continuitate inclusiv pentru tactica de campanie, comunicarea și finanțările deja existente.

Există, firește, și varianta terțului care este susținut și se impune la Convenția Democraților de la Chicago, 19-22 august, pentru care ar vota majoritatea delegaților – aleși inițial în diferitele state pentru a-l susține pe Biden. Dificultatea aici ține de nevoia ca Președintele în funcție să se retragă și, eventual, să-l susțină pe noul candidat ales / desemnat de partid, pentru a putea beneficia de voturile reprezentanților săi la Convenție. Dar aceasta ar deschide o cutie a Pandorei a competiției interne, care ar putea scinda partidul pe diferiți candidați și ar crea și dificultățile de capitalizare a noii campanii inclusiv prin lipsa accesului la fondurile deja colectate. A o păstra pe Kamala Harris vicepreședinte ar fi o soluție, dar e puțin probabilă, având în vedere frustrarea naturală a vicepreședintei, prima soluție de succesiune la candidatură. Deci planul ar fi de a avea o candidatură complet nouă președinte – vicepreședinte democrat care ar trebui să capitalizeze toate voturile democrate și să-l învingă pe Donald Trump. Altfel transferul e improbabil.

Toată discuția despre planul B îl implică pe Joe Biden. O eventuală încăpățânare a campaniei sale de a continua și de a se bate mai departe ar aduce atâtea costuri încât oricine ar câștiga nominalizarea prin vot la Convenție, ar pierde natural în fața lui Trump. La fel și în condițiile în care s-ar încerca o variantă institutional-administrativă de înlocuire a președintelui prin declararea incapacității de a exercita funcția, deci ocolindu-l și creând momentumul împotriva lui Joe Biden – semnătura vicepreședintelui împreună cu majoritatea cabinetului său.

Abordarea confruntațională este detrimentală șanselor electorale ale Democraților, deci nimeni nu o va îmbrățișa. Presiunea directă e maxima variantă abordată de democrați, așteptând o decizie rapidă a lui Joe Biden și a campaniei sale privind retragerea. Dacă dețin o variantă alternativă de succes. Altfel, înlocuirea lui Biden nu face decât să mai aducă o victimă, viitorul succesor la candidatură, care va pierde și va ieși din cărțile imediate ale unei alte candidaturi.

În orice caz, în concluzie, îmi mențin poziția: Joe Biden nu merită o ieșire din scena politica americană pe ușa din dos a inadecvării, neputinței și incapacității de a duce la bun sfârșit o campanie sau un mandat prezidențial.