Laburiștii răstoarnă munții în alegerile de sancționare a Conservatorilor din Marea Britanie
0Alegerile din Marea Britanie au venit cu o schimbare anunțată. Poate nu la magnitudinea la care s-a produs în relația Laburiști-Conservatori, dar sistemul de vot la nivelul circumscripțiilor vine întotdeauna cu surprize și aberații. Nu a fost vorba despre un câștig al Laburiștilor, cât despre o înfrângere dramatică a Conservatorilor, sancționați pentru întreaga dezbatere privind Brexitul și modul de a funcționa după ieșirea din Uniunea Europeană și acoperirea problemelor reale ale Marii Britanii prin pasarea responsabilității către UE.
Când nu a mai fost nimeni de făcut țap ispășitor și nici șarada așezării Brexitului nu a mai ținut, s-a dovedit că regele e gol! Din contra, preocuparea pentru relația cu UE a lăsat aproape o decadă problemele reale ale Regatului în afara atenției politicienilor: democrație deficitară și necredibilă, administrație centralizată, fără eficiență la nivel regional, reforme interne trenante sau complet absente, migrația combătută pe seama absenței acute a forței de muncă. Iar marilor teme cu care se confruntă conservatorii vor include și relația cu UE și eventuale renegocieri de acorduri și acces la piața unică europeană.
Răzbunarea Brexitului
Mai întâi, prezența la vot, chiar pe o sancțiune la adresa conservatorilor, a fost cea mai redusă de mai bine de 20 de ani. Doar 60% din votanți au ajuns la urne, față de 67,3% acum 5 ani, cea mai mică prezență din 2001. Apoi publicul a anunțat clar că votează pentru a sancționa conservatorii, nu pentru a susține laburiștii și pe non-carismaticul lor lider de 61 de ani Kier Starmer sau programul acestuia. Altfel, se asumă faptul că rezultatul înregistrat în Parlament este o victorie uriașă pentru laburiști, cu 413 fotolii și o majoritate de 175 de fotolii peste medie, aproape cea mai bună de la Tony Blair, în 1997. Conservatorii au avut cea mai mare înfrângere din istoria lor de 190 de ani, cu 121 fotolii în Parlament, pierzând 251 de locuri, inclusiv cele ale unui prim-ministru și a nenumărați miniștri și lideri în funcție.
Alegerile au fost istorice și pentru că Liberal Democrații au cea mai mare prezență în Parlament din 1923, cu 72 de fotolii, fiind cel de-al treilea partid din Parlament. Naționaliștii scoțieni au rămas cu 7 fotolii iar partidul lui Nigel Farage și el însuși au intrat în Parlament, cu 5 fotolii, luând din voturile conservatorilor. Ca și Verzii, care și-au cvadruplat prezența în Legislativ, ajungând și ei la 4 locuri. Totuși aici lucrurile sunt sensibil mai complicate din cauza sistemului de vot pe circumscripții în care câștigătorul ia tot: am înregistrat cea mai mare discrepanță între procentele de voturi obținute la nivel național și rezultatul din Parlament de când există acest sistem.
Astfel, marea victorie laburistă s-a realizat cu peste 250 de fotolii obținute în plus față de precedentele alegeri, dar cu sub 2% voturi în plus și un total de 34% din voturile exprimate la nivel național. Conservatorii au pierdut atât de categoric deși au obținut 24% din voturile la nivel național: ei au scăzut cu 20% și au pierdut 251 locuri față de 2019. Pe această scală, a popularității la vot – relevantă în alte sisteme – partidul Reform UK al lui Nigel Farage, fost Brexit, a obținut 14% din voturi, desigur, pe seama conservatorilor, și 5 fotolii în Parlament. Asta în timp ce Liberal-Democrații, cu doar 12% din voturi, au obținut 72 de fotolii, fiind al treilea partid din Parlamentul britanic.
Laburiștii au luat fotoliile de la conservatori – 182 asemenea fotolii și de la naționaliștii scoțieni, cărora le-au încheiat aspirațiile separatiste, cu această ocazie. Conservatorii au pierdut cele mai multe voturi în circumscripțiile care au votat Leave în Brexit, pierzând 27% acolo unde s-a votat cu peste 60% părăsirea UE. Cea mai puternică sancțiune înregistrată, în condițiile în care doar 18% dintre cei care au votat pentru Brexit consideră că trăiesc azi mai bine decât în 2016.
Laburiștii au câștigat fără să-i atace pe Conservatori pentru eșecul Brexitului
Dacă Brexitul și relațiile cu UE au fost păcatul originar, care a determinat ignorarea problemelor reale, deturnarea atenției, pasarea vinei către UE, apoi către cei care nu au rezolvat ieșirea mai repede și mai bine din Uniunea Europeană, astăzi sancțiunea publică clară de la vot nu s-a regăsit în campania electorală. Am avut o adevărată omerta a Laburiștilor pe această temă explicată de faptul că doar 13% dintre votanți au considerat relațiile cu UE drept cea mai importantă temă a Regatului. Dar dacă percepția publică așa arată, nu însemnă că laburiștii nu sunt conștienți, precum sunt toți analiștii serioși, că Brexitul și relația cu UE rămâne tema reală de soluționat ca instrument major pentru a așeza Marea Britanie pe un drum de creștere serios. Altfel, rezultatele economice sunt clare și îngrijorătoare.
Conservatorii au identificat găselnița Brexit pentru a reuși menținerea câștigului a patru mandate la rând – cinci nu au existat în istoria Marii Britanii, așa că, statistic și istoric, Laburiștii urmau să câștige de data aceasta. Tot astfel cum Laburiștii au pierdut cele 4 mandate consecutive până astăzi, din nou fără precedent în istoria recentă. Păcăleala cu vina UE și apoi cu nevoia de a încheia Brexitul nu a supraviețuit după renegocierea Johnson a acordului Brexit. Atunci conservatorii nu au mai avut nici o scuză, și au trebuit să livreze cetățenilor prosperitate, securitate și bunăstare, așa cum au promis. Nu s-a întâmplat acest lucru, din contra, am avut cea mai clară perioadă de instabilitate și impredictibilitate complet necaracteristice Regatului, când s-au succedat trei premieri în timp de câteva luni, în toamna lui 2022. Sosirea lui Rishi Sunak a însemnat, totuși, până la decizia sa de convocare a alegerilor, un element de stabilitate politică și economică în Marea Britanie. Totuși soarta Conservatorilor nu a mai putut fi inversată.
De fapt, Marea Britanie se află după nu mai puțin de două decade de creștere economică marginală, începute la criza economică din 2007-2008. Finanțele publice sunt cu probleme majore, mai ales că laburiștii, pentru a obține încrederea economiei, au fost nevoiți să promită că nu mai cresc taxele – după ce conservatorii au fost nevoiți să le crească, deși nu intră în comportamentul lor politic, ajungând cu ele la nivelul record din 1950, după război. Deci noul guvern nu are resurse la dispoziție spre a investi, iar electoratul este nemulțumit și are așteptări mari după schimbare. Schimbări pe care nici o majoritate uriașă ca cea a Laburiștilor nu le poate oferi, atunci când trebuie să convingă și pe dimensiunea securității și apărării, cu creșterea la 2.5% din PIB a cheltuielilor și refacerea capabilităților armate, inclusiv prin sprijinirea Ucrainei.
Opoziția Laburistă nu numai că nu a atacat Conservatorii pentru cel mai mare eșec istoric, Brexitul, dar nici măcar pentru nerealizarea planului alternativ de țară, cel al restabilirii Marii Britanii Globale. E adevărat că votul și reprezentarea în sine a topit naționalismul născut ca efect secundar al Brexitului, precum și pornirile separatiste. Marea Britanie a reușit după Brexit să crească exporturile cu doar 1,1% anual, cam o cincime față de media OECD, plătind prețul părăsirii celei mai mari piețe a lumii, UE. Iar acest pas a dus la generarea a mai mulți perdanți decât câștigători, în primul rând producătorii și industria manufacturieră mică și mijlocie. Au crescut doar serviciile.
Sir Kier Starmer va trebui să rezolve, de asemenea, și problema identității britanice, care a fost profund alterată și nesoluționată de către Brexit și pornirile conservatorilor de a reclădi o formă de Imperiu măcar comercial, care nu a dat rezultatele scontate. Conservatorii au adus în prim plan, prin Brexit și perspectiva Marii Britanii Globale, vehicul al unor forțe istorice ale Imperiului, ale protestantismului explicit anti-catolic, identitatea ce rezultă din combinația cu Revoluția Industrială și invincibilitatea armatei și armelor britanice. Dar ca efect secundar, au creat reticența fostelor colonii, care au preferat acordurile cu UE celor cu Marea Britanie cărora să le facă și rabat, dar și renașterea naționalismelor englez, scoțian și irlandez, cu precădere, și resurgența separatismului. Și în societate, diversitatea natural instalată cu nenumărate identități diferite regionale, naționale și etnice a fost dublată de faptul că unica creștere economică s-a înregistrat de la creșterea populației pe toată perioada guvernărilor conservatoare succesive. De aici și criza identitară lăsată moștenire laburiștilor.
Ce vor laburiștii pentru Regat
Confruntându-se cu un electorat și o populație plini de mânie și nerăbdare, Laburiștii au venit cu un program în care au lăsat deoparte marile probleme – Brexit, relația cu UE, identitatea britanică – și au propus doar teme considerate de real, strict și imediat interes pentru a atrage voturile sau, măcar, pentru a nu le îndepărta. Chiar și prezența mică la vot arată cât de puțin atrăgătoare au fost ofertele comparativ cu cât de mare a fost ura și dorința de a sancționa fosta majoritate conservatoare. Dacă la nivel economic, asigurările privind menținerea nivelului taxelor și a politicilor migraționiste au adus plusul necesar victoriei, la nivelul politicilor externă și de apărare, continuitatea a fost problema și abordarea laburiștilor pentru a convinge.
Potrivit Manifestului Laburist, Marea Britanie va rămâne și în continuare unul dintre cei mai mari susținători ai Ucrainei. Va crește cheltuielile de apărare la 2,5% din PIB și a declarat sprijinul ferm pentru Alianța Nord-Atlantică. De asemenea, interesul și dorința de a menține postura de descurajare nucleară au fost puncte fixe în programul laburist. Doar astfel Starmer, care a preluat în 2020 un partid după cea mai dură înfrângere din 1935 ca partid de opoziție, a adus Laburiștii la nivelul voturilor și reprezentării din perioada Blair. Desigur, pentru el e la fel de importantă încheierea unei perioade lungi de instabilitate politică și haos. Iar la nivel economic, marele proiect este crearea unei super-companii publice Great British Energy pentru energie curată, regenerabilă, renaționalizarea Căii ferate – la expirarea apropiată a contractului și mai ales implementarea unei noi strategii industriale.
La nivelul politicii externe, punctul specific a fost încetarea imediată a focului în Gaza, accesul neîngrădit la ajutor umanitar pentru palestinieni, recunoașterea unui Stat Palestinian parte a soluției celor două state în Orientul Mijlociu. La nivel intern, inovația principală cu caracter constituțional(Laburiștii și-ar dori și începerea scrierii unei Constituții) este recrearea relației între Guvern și guvernele unionale din Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord, respectiv crearea unui nou Consiliu al Națiunilor și Regiunilor care să-l includă pe premier alături de premierii guvernelor naționale și principalii primari ai regiunilor din Regatul Unit, o formă de democratizare și împărțire a puterii care ar genera schimbări pe tema transporturilor, angajărilor, planificării și a locuințelor pentru cetățeni.
Proiectul Laburist conține și o reformă majoră la nivelul Camerei Lorzilor, desființarea sau, potrivit Raportului Comisiei Gordon Brown, înlocuirea cu o Cameră Superioară a Națiunilor și Regiunilor pentru a face față “unui guvern ultra-centralizat, care lasă milioane de cetățeni să se simtă neglijați, ignorați, invizibili și neprezentați”. Laburiștii vor reducerea vârstei pentru dreptul de vot la 16 ani. Reconstrucția social-democrației și relansarea economică nu se pot, însă, realiza fără schimbări majore în modul în care funcționează țara.
Pentru a rezolva problemele imediate ale costului vieții și preocupărilor economice ale populației, Manifestul Laburist conține, desigur, și nevoia unei relații apropiate cu UE între priorități. Marea Britanie ar trebui să îmbunătățească relația cu Europa după 8 ani de tensiuni și controverse, confruntări și neînțelegeri, până pe buza războiului economic și comercial, în anumite domenii. Laburiștii nu-și doresc să revină în piața unită europeană sau în Uniunea Vamală măcar, nici să permită libera circulație a persoanelor între Regat și UE. Laburiștii doresc doar să elimine barierele existente cu UE în beneficiul întreprinderilor mici și mijlocii britanice, o alegere secvențială de acces la piața unică pe care UE nu o va aproba.
Europa este puțin înclinată să redeschidă negocieri pe Brexit și, dacă acceptă o formulă de apropiere cu Marea Britanie, o va face pe bază de reciprocitate. Un quid pro quo va însemna că, dacă Marea Britanie dorește elemente de îmbunătățire și ușurare a accesului în piața unică, fără apartenența propriu zisă sau respectarea regulilor Uniunii vamale, va trebui să accepte, în schimb, libera circulație a persoanelor sau măcar scheme de mobilitate pentru tineri. De altfel, Laburiștii rămân cu problema liniei fine de delimitare complicată între combaterea migrației ilegale și nevoia de forță de muncă a economiei.
Marasmul economic și social cu care se confruntă Laburiștii și Marea Britanie astăzi
Laburiștii moștenesc un stat în care milioane sunt înscriși pe listele de așteptare ale medicilor pentru consultații ne-urgente. Criza costului vieții de zi cu zi a adus britanicii în fața alegerilor de viață dacă vând totul și se mută pe continent sau dacă plătesc căldura sau mâncarea. Iar migrația ilegală creează probleme sociale majore și de siguranță în marile orașe și în viața zilnică din Regat. Iar baza moderată a sa face ca Sir Keri Starmer să dorească susținerea majorității de centru și să livreze o guvernare stabilă și responsabilă. Ieșirea din Uniunea Europeană a venit cu un declin masiv social-economic o dezintegrare instituțională – care venea dinaintea deciziei de ieșire din UE și nu a fost niciodată rezolvată.
Rata de creștere a productivității din 2007 a fost de circa 0,4% pe an, echivalentul cel mai de jos din 1826. PIB-ul per capita a crescut cu 4,3% pe an în ultimii 16 ani, o zecime din cea a statelor OECD, obținut cu precădere pe seama populației venite, în timp ce salariul anual mediu a atins 14.000 de dolari, echivalentul sub nivelul dinainte de criza financiară din 2008. Standardele de viață sunt în declin în multe părți ale țării. La toți indicatorii economici și sociali Marea Britanie a depășit record după record negativ în perioada conservatorilor, pe fondul unui declin anterior care nu a mai fost reparat pentru că fusese descoperit marele vinovat, Uniunea Europeană.
În 2022, Comisia pentru Viitorul UK a lui Gordon Brown a descoperit faptul că mai mult de jumătate din populația Marii Britanii, peste 30 de milioane de oameni, locuiesc în regiuni mai sărace decât Germania de Est înainte de reunificare, în 1989, mai sărace decât regiunile sărace ale Europei Centrale și de Est, și mai prost finanțare decât regiuni din state americane precum Mississippi și Virginia de Vest. Dacă în 2019 PIB-ul per capita în Londra era de 73.000 de dolari, cu peste 90% mai mare decât în Scoția sau Anglia de Est, unde era 38.000 dolari, Brexitul nu a făcut decât să adâncească aceste falii, nu să le acopere. Brexitul a afectat cu precădere exporturile manufacturiere și a dezvoltat industria serviciilor, distrugând baza industrială din regiuni și exacerbând inegalitățile regionale.
Între blocajele moștenite de laburiști se înscriu angajamentul auto-impus de a nu mai crește taxele, dar și limitările conservatorilor prin legea împrumutului guvernamental de maximum 3% din PIB pentru a obține o reducere a datoriei globale a Marii Britanii. Pe o asemenea penurie de resurse, sunt așteptate rezolvarea problemelor îmbunătățirii serviciilor publice, dar și relansarea comerțului global care s-a redus dramatic. De fapt, după Brexit, Marea Britanie a ajuns și mai dependentă de piețele europene pe care le-a părăsit. De aici și nevoia de a îmbunătăți relația cu Uniunea Europeană și accesul la piața unică, greu de realizat fără revenirea în cadrul Pieței Europene sau măcar în Uniunea Vamală.
Desigur, Brexitul a acoperit marile teme ale crizei britanice. Acum temele economice sunt în prim plan. Dar dezbaterea va trebui reluată pe elementele pe care le-au speculat actorii care au generat Brexitul: suveranitatea – cât e reală, cât e simbolică, unde se află Marea Britanie, e mai multă acum, după Brexit, sau dependențele o fac mai redusă astăzi; rolul post-imperial al Marii Britanii în lume, după ce apelul și tendința resurecției memoriei imperiale s-a dovedit un eșec major, ba chiar cu reaprinderea multelor suferințe îngropate în memoria colectivă a statelor foste colonii; natura istorică dar nefuncțională a democrației britanice – accesul cetățeanului la decizie, reprezentarea egală, accesul la resurse. Presiunea britanicilor azi este pentru un nou început. Cu conștiința clară că proprietatea, puterea și prosperitatea ar trebui să fie corect interconectate și să permită un nivel de viață îndestulător pentru majoritatea populației Regatului Unit.
Se încarcă comentariile...
