Video STENOGRAME Scandal la ședința USR. Lasconi a contestat sondajele și a cerut oprirea microfoanelor: „Ești dictator!”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scandal la ședința USR de joi seara, în urma căreia i-a fost retras sprijinul Elenei Lasconi. Liderii și-au adus acuzații reciproce, iar Lasconi a cerut să le fie închise microfoanele celor care voiau să ia cuvântul. 

Lasconi este luată la întrebări de mai mulți membri ai partidului, care au afirmat faptul că sondajele arată că lidera USR nu are nicio șansă să intre în turul doi al alegerilor.  Nemulțumită de afirmații, ea a cerut să le fie închise microfoanele celor care voiau să ia cuvântul, conform înregistrărilor prezentate de Antena3.ro.

Au fost sondaje cu 6%, cu 12%, cu 10%, cu 8% și așa mai departe”, susține Elena Lasconi. 

Diana Buzoianu contestă, însă, aceste cifre pe motiv că sunt de fapt între 4 și 6%.

Dă-mi voie să cred că toate fac parte din planul puciului, eu cred în șansa mea și în șansa noastră. Eu cred că avem șanse și acum să intrăm în turul doi”, i-a răspuns Lasconi.

„Eu cred că tu crezi în șansele tale, că tu ești subiectivă, dar dacă suntem între 4 și 6% obiectiv pe sondajele noastre, nu ți se pare normal că astea sunt niște cifre pe care ar trebui să le știm cu toții?”, i-a spus Diana Buzoianu. 

În momentul în care Irineu Darău, senator USR, a dorit să intervină, Elena Lasconi cere să i se taie microfonul. „Nimeni din Parlamentul României nu permite așa ceva, nici măcar PSD și PNL”, i-a răspuns senatorul USR. 

„Ești dictator... Așa vrei să fii și președintele României?”, a intervenit și Stelian Ion.

Elean Lasconi a rămas fără sprijinul USR la prezidențiale FOTO: FB

USR a decis, în urma unei ședințe, să-și retragă susținerea pentru candidatura Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale din luna mai. Partidul îl va susține pe Nicușor Dan și a anunțat că de vineri începe campania pentru acesta. 

Lasconi: „Un abuz făcut cu metodele bolșevice”

Liderul USR a declarat că nu se va retrage, nici dacă, cu câteva zile înainte de alegeri, va avea un scor sub 10% în sondaje.

„Eu știu că dreptatea este de partea mea și îi voi da în judecată pe cei care încearcă să facă un mare abuz doar ca să-și asigure un viitor călduț! O gașcă din USR a ajuns să încerce sa mă elimine, după ce am fost validată de Congres, în plin proces electoral, fără nicio decizie a unei autorități competente. Este o execuție politică ascunsă sub un formalism de partid, dar care, în esență, nu are nici legitimitate, nici temei legal. ABUZ, despre asta vorbim”, a scris Elena Lasconi pe pagina sa de Facebook, înainte de ședința de joi seară.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare