Şoşoacă spune că i-ar fi cerut lui Trump să nu recunoască alegerile din România, într-o scrisoare. „Au fost deja fraudate”

0
Publicat:

Diana Şoşoacă a declarat sâmbătă că i-a cerut preşedintelui American Donald Trump, printr-o scrisoare, să nu recunoască alegerile din România, care au fost fraudate în momentul în care BEC i respins candidatura pentru preşedinţie.

Diana Şoşoacă afirmă că i-ar fi scris lui Donald Trump. Foto Inquam/Octav Ganea

După ce a aflat că Biroul Electoral Central i-a respins, şi de această dată, candidatură, Diana Şoşoacă s-a dezlăunţuit înpotriva autorităţilor şi a declarat că i-a cerut preşedintelui american Donald Trump să nu recunoască alegerile din România, unde „sistemul democratic a fost distrus”.

 „Respingerea pentru a doua oară a candidaturii mele la alegerile prezidențiale din România arată că sistemul democratic a fost distrus și că alegerile au fost deja fraudate. Interzicerea candidaturii mele fără nici un temei legal, prin încălcarea flagrantă a Constituției țării, constituie un fapt fără precedent în lumea civilizată și într-o țară democratică și aruncă România în categoria junk din punct de vedere al sistemului politic”, susține Șoșoacă, într-o scrisoare care i-ar fi fost adresată liderului de la Casa Albă, potrivit unui comunicat remis Agerpres.

Concret, liderul SOS îi cere preşedintelui american să nu recunoască alegerile prezidenţiale din România care urmează să aibă loc în luna mai.

„Aceste alegeri nu pot fi recunoscute de către Statele Unite pentru că au fost încălcate regulile democratice elementare ale organizării unui scrutin electoral care prevăd dreptul de a candida și dreptul de a fi ales al oricărui cetățean care nu este condamnat definitiv de justiție”, spune ea.

Diana Şoşoacă explică faptul că acestea au fost „viciate” prin interzicerea participării sale la scrutin pentru a doua oară, ceea ce, în opinia ei, transmite „un semnal clar că sistemului globalist din România îi este frică de candidatura mea suveranistă și aranjează alegerile pentru ca să pună în funcție prin mijloace dictatoriale un pion controlat de globaliști”.

 „Sistemul din România a rămas ancorat în vechile metehne și vrea să continue înțelegerile făcute cu fostul președinte Joe Biden și cu Ursula von der Leyen, neînțelegând că vremurile acelea s-au terminat”, mai spune Diana Şoşoacă.

Din aceste motive, preşedinta SOS consideră că „implicarea Statelor Unite în salvarea democrației românești este esențială” și susține că „e timpul ca puterea globalistă de la Bruxelles să nu mai controleze alegerile din România și să lase poporul român să își aleagă prin vot democratic conducătorii pe care îi consideră potriviți”.

Mai multe pentru tine:
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026