Peste 200 de posibile incidente de la începerea votării. Au fost aplicate amenzi de 38.900 de lei

0
0
Publicat:

De la începerea votării în țară la alegerile prezidențiale 2024, au fostînregistrat 208 posibile incidente electorale de la începerea votării, dintre care 107 sunt confirmate, 42 sunt în curs de verificare şi 59 neconfirmate, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI).

„Au fost aplicate 80 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 56 de avertismente şi 24 de amenzi, în valoare de 38.900 de lei. Totodată, se efectuează cercetări cu privire la 25 de posibile infracţiuni”, a declarat, duminică, Monica Dajbog, purtător de cuvânt al MAI, în raportarea de la ora 17.00.

Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la faptul că o persoană ar fi încercat să voteze de mai multe ori la aceeaşi secţie de votare din municipiul Tulcea, cercetările fiind continuate în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fraudă la vot.

„A votat pe două buletine de vot”

În judeţul Olt, polițiștii au întocmit actele procedurale pentru fraudă la vot, după ce un observator de la secţie de votare a sesizat că o persoană din municipiul Slatina s-a prezentat la secţie să voteze pentru ea şi pentru mama sa.

„Persoana în cauză a prezentat propriul act de identitate şi pe al mamei sale, fără ca aceasta să fie prezentă, şi a şi votat pe două buletine de vot", a explicat purtătorul de cuvânt al MAI.

O persoană din judeţul Teleorman a sesizat poliţia prin apel la 112 cu privire la faptul că însoţitorul ales pentru a o ajuta să voteze i-a sugerat cu cine să voteze în timp ce se aflau în cabina de vot şi chiar a votat candidatul indicat, fără consimţământul său. În cauză a fost întocmit dosar penal, a menţionat Dajbog.

Monica Dajbog. FOTO captură video MAI

„În Vrancea, un membru al unui birou electoral de la o secţie de votare a sesizat poliţia cu privire la faptul că o persoană ar fi votat de mai multe ori. În urma verificărilor, s-a constatat că persoana respectivă s-a prezentat în secţia de votare, însoţită de doi alegători cu handicap, care au solicitat buletine de vot, după care persoana respectivă a pătruns singură în cabina de vot unde a ştampilat buletinele de vot pentru cei doi alegători. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru fraudă la vot", a mai precizat purtătorul de cuvânt.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi