Declaraţie radicală a rectorului SNSPA: „CCR trebuie să-l scoată de pe buletin de vot pe Călin Georgescu. Primul tur al alegerilor trebuie să fie reluat”

0
Publicat:

Prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, afirmă că, prin prisma noilor informaţii furnizate prin desecretizarea raportului CSAT, CCR ar trebui să-i interzică lui Călin Georgescu să mai candideze la Preşedinţie şi să fie reluat primul tur al alegerilor, după ce acesta va fi scos de pe buletinele de vot.

Remus Pricopie solicită CCR să-l scoată pe Călin Georgescu de pe buletinele de vot.FOTO: Eduard Enea

Joi, în urma desecretizării raportului şedinţei CSAT convocată imediat după primul tur al alegerilor prezidenţiale, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, şi-a manifestat îngrijorarea cu privire la legalitatea procesului electoral, dar mai ales al riscurilor asociate unui complot orchestrat pentru subminarea democrației din România.

„CCR trebuie să se reunească astăzi”

„Curtea Constituțională a României ar fi trebuit să amâne decizia de luni și să insiste asupra verificării temeinice a legalității campaniei lui Călin Georgescu, desfășurată într-un mod atipic și lipsit de transparență, cu resurse declarate a fi de «zero lei».

Au decis luni, însă contextul politic și noile informații de o gravitate excepțională impun o reevaluare urgentă. Curtea Constituțională trebuie să se reunească astăzi pentru a reanaliza situația”, a scris prof. univ. dr. Remus Pricopie pe site-ul SNSPA.

În continuarea mesajului său, rectorul SNSPA afirmă că CCR are responsabilatea de a-l scoate pe Călin Georgescu de pe buletinele de vot, deoarece este „beneficiarul acestui complot”, şi, de asemenea, solicită extinderea cercetărilor asupra toturor celor implicaţi în promovarea candidatului independent.

„Federația Rusă a pus la cale o lovitură de stat, mascată prin mecanisme aparent democratice, dar manipulând în mod perfid procesul electoral. Din fericire, aceasta a eșuat. Acum, în aceste condiții, responsabilitatea CCR este imensă: trebuie să-l scoată de pe buletinele de vot pe cel care ar fi trebuit să fie beneficiarul acestui complot, iar procuratura trebuie să extindă cercetările, identificând și trăgând la răspundere pe toți cei care au contribuit la aceste acțiuni ilegale, de trădare de ţară, fie prin complicitate, fie prin acțiuni directe.

Dacă nu facem asta AZI, mesajul transmis va fi unul devastator: că, deși știm adevărul – că Georgescu este un trădător de țară, antrenat, lansat și susținut în luptă de ruși –, continuăm să perpetuăm scenariul conceput și orchestrat de Kremlin. O asemenea pasivitate ar însemna o cedare fără precedent în fața unui adversar strategic, punând în pericol nu doar integritatea procesului electoral, ci și însăși democrația noastră”, afirmă Remus Pricopie.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale trebuie anulat

Totodată, potrivit lui Remus Pricopie, ar trebui reluat primul tur al alegerilor prezidenţiale.

„Primul tur al alegerilor trebuie să fie reluat în condiții de legalitate deplină, sub supravegherea strictă a instituțiilor statului, pentru a garanta corectitudinea și legitimitatea procesului electoral. Este o datorie fundamentală, față de cetățeni și față de viitorul României”, şi-a încheiat pledoaria rectorul SNSPA.

Mai multe pentru tine:
Sydney Sweeney, o Sharon Stone contemporană. Și-a pus fanii pe jar, ducându-i cu gândul la Basic Instinct
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Cine a moștenit drepturile de autor ale lui Ioan Gyuri Pascu, de la Divertis? „Ea primește banii!” Sfatul de aur dat fiicei: „Să-i ierți pe cei care ți-au făcut rău!”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Cele 2 zodii cărora li se reconfigurează traseul vieții începând cu 4 februarie. Toate greutățile prin care au trecut le duc, în sfârșit, pe drumul fericirii
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet