Crin Antonescu: „Nu fiţi prefăcuţi! Ştiţi câtă politică s-a făcut prin intermediul justiţiei. Nu mai accept”

0
0
Publicat:

Candidatul Alianţei Electorale „România Înainte” la prezidenţiale, Crin Antonescu, a declarat sâmbătă că, dacă va deveni preşedinte, în România nu vor mai face politică serviciile secrete şi justiţia.

Crin Antonescu FOTO Inquam Photos / George Călin

Antonescu  a afirmat, în cadrul unei întâlniri electorale care a avut loc la Suceava, că serviciile vor fi determinate să îşi desfăşoare misiunile pentru care au fost înfiinţate, `vor apăra ţara, democraţia şi drepturile cetăţenilor”, iar justiţia „va lucra doar pentru legi şi pentru cetăţeni”, potrivit Agerpres.

„Nu vor mai face politică serviciile”

Candidatul coaliției a subliniat că România va avea parteneriate externe strategice, dar că politica internă va fi făcută doar de români.

„Atunci când voi fi preşedinte, unii nu vor mai face politică în România. Cine? Alte state. Alte state nu vor mai face politică în România. În România vor face politică românii. Avem parteneriate strategice, de alte feluri, cu mari, cu importante ţări ale lumii. Le vom păstra, le vom întări. Suntem membri deplini, consolidaţi ai Uniunii Europene. Vom păstra şi vom folosi mai mult acest statut. Suntem membri ai NATO şi nu văd o altă soluţie mai bună, mai puternică, de securitate şi solidaritate de valori decât NATO. Toate aceste lucruri rămân în picioare şi vor fi întărite, dar politică în România vor face doar românii, cu mandat de la români. Nu vor mai face politică serviciile. (...) Serviciile vor face ceea ce scrie Constituţia şi misiunea lor. Vor apăra ţara, vor apăra democraţia, vor apăra drepturile şi libertăţile cetăţenilor, dar politică definitiv nu vor mai face", a susţinut Crin Antonescu.

„Nu mai accept să se facă politică prin intermediul justiţiei”

Crin Antonescu a a subliniat că justiția „nu va mai face politică".

„Hai, nu fiţi timizi! Nu fiţi prefăcuţi! Ştiţi câtă politică s-a făcut prin intermediul justiţiei. Justiţia, având tot ceea ce se cuvine să ofere statului, având tot respectul, toată susţinerea financiară, toate formele de protecţie şi inamovibilitate, justiţia va lucra doar pentru lege şi pentru cetăţeni. Nu mai accept să se facă politică prin intermediul justiţiei. Asta înseamnă că vom lupta cu adevărat împotriva corupţiei fără a ocoli pe nimeni, dar nu vom hărţui oamenii care după şase - şapte - zece ani, scoşi din politică, scoşi din afaceri, despărţiţi uneori de familie, să fie găsiţi nevinovaţi, achitaţi,  «fapta nu există». Justiţia nu va mai face politică", a punctat Crin Antonescu

Mai multe pentru tine:
VIDEO Informații înfiorătoare despre unul dintre cele mai scandaloase cazuri din istorie. Safari uman la 70.000 de lire sterline. Mai mulți bogați au ucis cu cruzime copii și femei, familii întregi. Cum s-au organizat excursiile de vânătoare umană
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Proxenetism la Palat? Ducesa i-a oferit lui Jeffrey Epstein o femeie „singură și cu un corp grozav”. Nici fiicele ei n-au scăpat
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Ce s-a întâmplat exact când Nicolae Ceaușescu s-a întâlnit cu Părintele Arsenie Boca: „Vă vor cerne!"
Horoscop 17 februarie. Fecioarele simt nevoia de retragere, oportunități de dezvoltare profesională pentru Pești
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani