Băsescu, îngrijorat de opțiunea „pro-Est” a cinci milioane de alegători: „Avem o mare problemă aici, trebuie să o dezlegăm și să o tratăm”

0
Publicat:

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a declarat că este profund îngrijorat de numărul mare de români care au optat pentru un lider perceput ca apropiat de Moscova în turul al doilea al alegerilor prezidențiale. După numărarea tuturor voturilor, George Simion a obținut 46,40% dintre sufragii, pierzând în fața candidatului independent, Nicușor Dan.

Traian Băsescu. FOTO: Mediafax

„Sunt cinci milioane de români care ar fi preferat un lider agreat de Moscova. A fost aplaudat şi liderul, dar şi ajutorul de lider, adică Georgescu, susţinuţi amândoi de Moscova. Pe mine asta mă îngrijorează foarte tare, că sunt cinci milioane de oameni care au optat pentru soluţia Est”, a afirmat fostul președinte luni seară, 19 mai, într-o intervenție la Digi24.

Băsescu a subliniat că este necesară o analiză serioasă a cauzelor care i-au determinat pe acești alegători să se îndepărteze de orientarea pro-europeană și pro-NATO:

„Trebuie descifrat ce s-a întâmplat cu românii care au trecut de la un pro-europenism pronunţat la a respinge ideea europeană şi ideea transatlantică. Avem o mare problemă aici şi trebuie să o dezlegăm şi să o tratăm”.

Fostul președinte a mai avertizat și asupra riscului ca măsurile economice dure ale viitorului guvern să ducă la o scădere a sprijinului pentru partidele pro-europene.

„Imaginaţi-vă că actualul preşedinte ajunge să instaleze un guvern, se iau măsuri dure sau nepopulare şi se ajunge la o debalansare a suportului popular pentru forţele pro-europene. Asta duce la trecerea unui număr mare de electori dintre cei care l-au susţinut acum pe Nicuşor Dan în tabăra anti ca urmare a măsurilor care se iau. Echilibrul este extrem de fragil al opţiunilor transatlantice şi proeuropene. Trebuie multă atenţie. Este dificil momentul”, a punctat Traian Băsescu.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne