VIDEO Meduza mecanică Cyro ar putea supraveghea oceanele în câţiva ani
0Oamenii de ştiinţă au construit un robot similar unei meduze care va putea fi folosit pentru a patrula apele teritoriale ale SUA, potrivit The Verge.
Meduza robotică cântăreşte în jur de 80 de kilograme şi poartă denumirea de Cyro. Robotul a fost botezat după meduza cyanea capillata şi se foloseşte de o serie de motoare electrice care îi mişcă braţele în sus şi în jos.
Mişcarea naturală a meduziei a fost copiată de cercetători fiind foarte eficientă din punct de vedere energetic.
Astfel, meduza mecanică ar putea să reziste câteva săptămâni sau chiar câteva luni la o singură încărcare. Sub învelişul de silicon al Cyro stă ascunsă o baterie reîncărcabilă pe bază de nichel.
Profesorul de inginerie mecanică de la Universitatea Virginia Tech Shashank Pryia, liderul proiectului, speră ca invenţia sa să fie folosită atât în operaţiuni militare de supraveghere, cât şi în cartografierea oceanului sau în curăţarea petelor de petrol.
Totuşi, Cyro nu va ajunge în prea curând în ocean, fiind încă în stadiul de prototip. VIA
Virginia Tech: Autonomous Robotic Jellyfish from virginiatech on Vimeo.