Unul dintre oamenii ajunşi pe Lună crede că Vatican ascunde informaţii despre extratereştri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Una dintre imaginile misiunii Apollo 11.
Una dintre imaginile misiunii Apollo 11.

Hillary Clinton a promis că va spune omenirii secrete ale Area 51, dacă va câştiga. Până atunci, un fost astronaut crede că Vatican ştie deja despre extratereştri.

Edgar Mitchell, membru al misiunii Apollo 14 şi al şaselea om care a ajuns pe Lună, i-a trimis lui John Podesta, preşedintele de campanie al lui Hillary Clinton, mai multe mailuri despre existenţa extratereştrilor. Unul cel puţin curios datează din ianuarie 2015 şi, prin intermediul său, s-a descoperit că Mitchell şi Podesta ar fi vrut să aibă o întâlnire în care să discute despre un potenţial război spaţial.

Într-un alt mail trimis în august, Mitchell l-a avertizat pe Podesta, actual preşedinte al campaniei electorale a lui Hillary Clinton şi fost consilier al lui Obama, că formele de inteligenţă extraterestră „nu vor tolera nicio formă de violenţă militară pe Pământ sau în spaţiu”.

În acelaşi mail, Mitchell, care a lucrat în cadrul Tratatului pentru Prevenirea Plasării Armelor în Spaţiul Cosmic, a scris: „Suntem în mod clar foarte aproape de un război în spaţiu. Majoritatea sateliţilor care orbitează Pământul aparţin Statelor Unite ale Americii, Chinei şi Rusiei. Testele recente ale armelor anti-satelit nu ne scapă de îngrijorare”.

Acesta şi-a susţinut ideile cu mai multe linkuri.  O altă parte şocantă e cea în care Mitchell a insinuat că Papa ştie despre inteligenţa extraterestră: „Colegul meu catolic, Terri Mansfield, ne va aduce la zi cu gradul de conştientizare a inteligenţei extraterestre a Vaticanului”.

Povestea pe larg a acestor supoziţii este aici

Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite