Tic-tac, tic-tac! Ceasul vieţii – există metode care pot să ne spună cât mai avem de trăit?

Diverse metode ştiinţifice ar putea să prevadă şansa noastră de a trăi mai mult sau mai puţin, cu o precizie destul de mare. Vă prezint pe scurt două dintre aceaste metode şi nişte  rezultate extrem de interesante.

Cititul în palmă, în cărţi sau în cafea, mersul la ghicitori, scrutarea stelelelor în cadrul astrologiei sau al horoscoapelor sunt câteva dintre metodele pe care, cu mai mult sau mai puţin succes, oamenii le folosesc pentru a avea informaţii despre evenimentele importante din viaţa şi durata acesteia. Niciuna din aceste metode nu este, însă, ştiinţifică, în ciuda celor care susţin contrariul. Cu toţii, însă, am dori să trăim cât mai mult şi ne-am simţi mai bine dacă cineva ne-ar spune că aşa ceva este scris în stele sau în cărţi, în palmă, mîini sau în zaţul de cafea.

Iată însă că diverse metode ştiinţifice ar putea să prevadă şansa noastră de a trăi mai mult sau mai puţin, cu o precizie destul de mare. Evident, aceste metode nu pot prevedea eventualele accidente sau evenimente nefaste. Dau doar informaţii despre posibilitatea pe care o avem de a ajunge la vârste înaintate.

Mai multe studii prezintă dovezi ale legăturii dintre durata vieţii şi lumgimea telomerilor.

Telomerii sunt fragmente de ADN aflate la extremităţile cromozomilor. Dacă ne putem permite o comparaţie, sunt că şi partea finală (cea cu ceară) a şireturilor, care nu lasă şiretul să se deşire. Atunci când un ADN se divide, este posibil să se piardă o mică parte finală a cromozomilor a€“ ceea ce, evident, afectează în mod negativ evoluţia şi funcţionalitatea celulei. Telomerii protejează această parte finală a cromozomilor în procesul de diviziune. În fiecare diviziune însă, telomerii sunt la rândul lor afectaţi şi pierd o mică bucăţică, până se ajunge, după multe diviziuni celulare, să nu mai rămână... nimic. În acest moment, structura celulei este afectată, aceasta moare sau începe să aibă defecte grave de funcţionare. 

Vedem, deci, că telomerii au un rol extrem de important şi determină practic de câte ori celulele se pot divide fără să fie afectate. Cu cât mai lung este telomerul, cu atât mai multe diviziuni pot avea loc - deci individul poate trăi mai mult (ţinând cont de faptul că numărul de diviziuni ale celulelor este proporţional cu lungimea vieţii).

Anul trecut un grup de oameni de ştiinţă de la Glasgow au efectuat un studiu asupra a 99 de cinteze zebrate. Cercetătorii au măsurat lumgimea telomerilor acestor păsări de-a lungul întregii lor vieţi,  din eşantioane de sânge pe care le-au prelevat cu regularitate. Păsările au fost lăsate să trăiască până la moartea lor naturală. Prima pasăre a murit după doar 6 luni, iar cea mai longevivă a supravieţuit 9 ani.

Pentru toate păsările a fost observată o corelaţie între durata de viaţă şi lungimea telomerilor. Cea mai bună corelaţie a fost observată cu telomerii prelevaţi când păsările aveau 25 de zile. Păsările care au trăit mai mult, aveau cei mai lungi telomeri.

Un astfel de studiu în cazul oamenilor este, evident, mult mai complicat - ţinând cont atât de durata de viaţă mult mai îndelungată, deci un studiu mult mai complex cât şi de faptul că aceasta este afectată de factori ambientali şi culturali cu efecte greu de evaluat.

Totuşi, se pare că telomerii pot da indicaţii destul de serioase asupra lungimii vieţii - cu cât mai lungi sunt aceşti telomeri, cu atâta posibilitatea unei vieţi îndelungate este mai mare; fără să existe însă o certitudine că aşa va fi.

În cadrul unui alt studiu recent, oamenii de ştiinţă au descoperit o nouă metodă pentru a putea determina eventuala durată a vieţii.

Este vorba despre măsurarea condiţiilor celulelor - rezervor a tuturor celulele create pentru a le înlocui pe cele care mor în interiorul corpului nostru cu ajutorul unui fascicul laser. 

Cercetătorii de la Universitatea din Lancaster au văzut că dacă se aplică pe pulsul unei persoane o sursă de lumină laser oscilantă şi se transmite în întregul corp, măsurarea modului în care aceasta se transmite dă informaţii despre situaţia celulelor din organism.

Dacă efectul este mic şi tranzitoriu, atunci celulele sunt încă tinere; altfel organismul este îmbătrânit. Putem deci afla cât de „consumat” este organismul nostru.

La ora actuală metoda nu este încă pusă bine la punct; cercetătorii cred însă că în 2-3 ani vor ajunge la rezultate care pot fi reproduse şi aplicate asupra persoanelor.

Această metodă ar putea să ne dea un semnal de alarmă asupra stării de „uzură” a organismului - în cazul în care ne va arăta că organismul este „imbatrinit” din punct de vedere celular, ar trebui luate măsuri de protejare a acestuia.

Niciuna dintre aceste metode nu ne poate da garanţia că vom trăi până la 100 de ani. Modul în care trăim, alimentaţia, stresul, chiar şi norocul precum şi mulţi alţi factori sunt, la rândul lor, extrem de importanţi.