Misterioasa rocă întâlnită de NASA pe Marte: semn de la „omuleţii verzi“ sau doar o coincidenţă pentru Opportunity?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Roca apărută din senin în faţa camerei roverului Opportunity. FOTO NASA
Roca apărută din senin în faţa camerei roverului Opportunity. FOTO NASA

Roverul Opportunity, care explorează planeta Marte de aproape 10 ani, a ajuns la primul eveniment bizar din „cariera“ sa. Între două poze realizate în locul în care se regăseşte, o rocă i-a apărut din senin în faţă. Cercetătorii NASA au deocamdată doar teorii cu privire la originea acesteia.

Cu ocazia sărbătoririi împlinirii a zece ani de când roverele Spirit şi Opportunity au ajuns pe Marte, cercetătorul principal al misiunii Steve Squyres, a relatat o întâmplare neobişnuită în care a fost implicat roverul Opportunity. Opportunity terminase analiza zonei numite „Cape Darby” şi se pregătea să se îndrepte către un loc nou. În momentul în care era pregătit braţul robot pentru ţinta numită „Cape Elisabeth”, în ziua marţiană Sol 3540 (8 ianuarie 2014) cercetătorii au avut parte de o mare surpiză, scrie „Ştiinţă&Tehnică“.

În imaginile transmise de rover au descoperit o piatră care nu apărea în imaginile anterioare. Acestei roci i-a fost dat numele „Pinnacle Island“. „Ne-am gândit că Marte aruncă cu lucruri în noi. [...] [Roca] era albă în exterior, iar în mijloc avea o mică pată roşu-închis. […] A apărut pur şi simplu, într-un loc în care nu existase mai înainte“, a declarat Steve Squyres, cel care conduce misiunea Mars Exploration.

Teoriile celor de la NASA sunt că roca fie provine de pe Opportunity, fie a ajuns acolo în urma altui proces de pe planetă. „Una dintre explicaţii ar putea fi că [roca] a fost prinsă de una dintre roţile [roverului] şi a fost aruncată. Roverul s-a deplasat 1-2 m şi este posibil ca una dintre roţi să o fi desprins de pe suprafaţa [marţiană] şi să o arunce. Aceasta este explicaţia cea mai probabilă“, a spus Squyres.

Articolul complet şi alte detalii sunt disponibile pe „Ştiinţă&Tehnică“.

Cei de la NASA vor furniza o explicaţie completă în următoarea perioadă, dar asta e puţin probabil să reducă turaţia motorului teoriilor conspiraţiei. Adepţii acestora au la îndemână teoria cu „omuleţii verzi“ pentru a explica apariţia pietrei. Misiunea Opportunity trebuia să dureze aproximativ trei luni, atât era planificată, dar deja şi-a depăşit cu mult termenul şi continuă să furnizeze informaţii despre Marte.

roca marte foto nasa
Știință

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite