Adio, foame! Implantul electronic care inhibă pofta de mâncare este în teste
0Un microcip care poate reprima pofta de mâncare se află momentan în teste la Imperial College London. Acesta ar putea pune capăt problemelor legate de obezitate.
Urmează să fie făcute o serie de teste ale implantului electronic pe animale, iar creatorii săi spun că este o alternativă mai eficientă de slăbit decât intervenţiile chirurgicale. Cipul este ataşat de nervul vagus, care joacă un rol în nivelul de apetit pe care fiecare persoană îl are, relatează BBC News.
Cercetătorii precizează că implantul ar putea fi testat pe oameni peste aproximativ trei ani. Dispozitivul implică un modulator implantabil de câţiva milimetri, care se ataşează folosind electrozi de la nervul vagus prin cavitatea peritoneului.
Un avantaj al acestui microcip ar putea fi faptul că va indentifica chimicale şi nu impulsuri electrice, făcând instrumentul mai precis şi selectiv.
Proiectul tocmai a primit o sponsorizare de şapte milioane de euro de la Consiliul de Cercetare Europeană.
Un dispozitiv similar a fost dezvoltat pentru a reduce crizele de epilepsie, controlându-se acelaşi nerv vagus.
Stephen Bloom, profesor la Imperial College London, a declarat pentru BBC News:
„În ceea ce priveşte activitatea creierului, va primi aceleaşi semnale de la sistemul intestinal cum o face în mod normal după o masă. Aceste semnale transmit că nu mai este nevoie să mănânci pentru că ai consumat cât îţi trebuia“.
Nervul vagus joacă numeroase roluri pentru organismul uman: controlează modul în care respirăm, bătăile inimii, secreţia acidurilor din sistemul digestiv şi contracţia intestinului.