Anul acesta, Corneliu Bjola a revenit în România ca să vorbească despre propaganda digitală FOTO: Arhiva Corneliu Bjola

Corneliu Bjola, profesor de studii diplomatice asociat al Universităţii Oxford şi autor al volumului „Diplomaţie digitală: teorie şi practică“, explică de ce oamenii distribuie sau nu pe Facebook mesaje care dezinformează şi cum folosesc unii politicieni şi ambasade, de pildă cea rusă, reţelele de socializare pentru a răspândi ştirile care ne mint, adică fake news, în scopuri propagandistice.

Corneliu Bjola s-a mutat din România spre sfârşitul anilor ’90, locuieşte în Oxford, e născut pe 12 februarie „şi atât“, iar în 2014 a votat din nou la alegerile prezidenţiale de la noi, după 18 ani. În 2007, a obţinut un doctorat în Ştiinţe Politice la Universitatea din Toronto şi, în prezent, îl interesează diplomaţia, etica internaţională şi teoria negocierii. Anul acesta, Bjola a participat, la finalul lunii februarie, la conferinţele organizate de Fundaţia Humanitas, „Despre lumea în care trăim“, la Ateneul Român. 

„Weekend Adevărul“: De ce aţi început să studiaţi diplomaţia digitală?

Corneliu Bjola: Întotdeauna mi-a plăcut tehnologia. Prin 2009-2010, Facebook a început să fie adoptat de ministerele de externe, iar în 2012 a fost o adevărată explozie. Îmi amintesc că, la o conferinţă în Belgia, m-am întâlnit cu un amic, am vorbit despre acest subiect şi atunci am descoperit că nu se făcuseră cercetări. Am publicat primul volum despre diplomaţie digitală doi ani mai târziu. Întâi am fost preocupat de partea pozitivă a digitalului, de comunicarea ideilor, dar în ultimii doi ani, m-am lovit şi de partea întunecată. 

Care a fost cea mai mare surpriză din timpul cercetărilor?

Plecam la drum cu anumite idei legate de modul în care ministerele de externe practică diplomaţia. Mă gândeam că sunt instituţii rigide şi că nu e uşor să introduci tehnologia acolo. Mă aşteptam, deci, să fie o rezistenţă mare. În ultimii cinci ani, 98% dintre ministerele de externe au migrat online, organizaţiile internaţionale la fel. A fost un proces de adaptare rapid. Unele ambasade sau ministere sunt performante, altele mai puţin. De asemenea, mi s-a părut interesant şi mediul digital: nu mă aşteptam ca emoţiile să joace un rol crucial în modul în care mesajele sunt transmise online şi asta a fost, poate, surpriza cea mai mare. Provocarea pentru cei care lucrează în domeniu este să înţeleagă aceste emoţii şi să-şi dea seama cum să reacţioneze la ele, astfel încât să nu alunece în senzaţionalism. Se vorbeşte despre inteligenţă emoţională de 10-15 ani, dar, în contextul digital, capătă alte conotaţii. 

Umorul, la Ambasada Rusiei din Londra

În decembrie, Ambasada Federaţiei Ruse din România a publicat un mesaj pe Facebook despre cum Armata Sovietică ar fi eliberat Europa de fascism. A subliniat şi că presa de la noi denigrează Armata Roşie. Apoi, diverse persoane au lăsat comentarii în care au insultat instituţia. 

Sunt destul de familiar cu modul de operare al Ministerului de Externe al Federaţiei Ruse şi cu cel al ambasadelor. Am urmărit puţin ambasada din România. Este mai puţin îndemânatică decât cea din Londra, pe care am urmărit-o şi am cercetat-o. Se vorbeşte mult despre ea şi în presa americană. Nu se vorbeşte despre Ambasada Rusă din Washington cât se vorbeşte despre cea din Londra. Şi ambasada de aici urmează un anumit model: scopul nu e să comunice informaţii, ci să provoace. Aruncă propoziţii controversate pentru a crea o reacţie. În astfel de situaţii, cel mai bine e să ignori, altfel, subiectul capătă amploare artificial. În asemenea momente, ministerele ar trebui să fie capabile să hotărască tonul discuţiei. Cei de la Ambasada Rusiei din Londra provoacă nonstop şi scriu despre contextul politic. Folosesc umorul, care se potriveşte cu umorul britanic şi cu profilul audienţei. Anul trecut a fost o mare dezbatere în legătură cu încercarea de asasinare a lui Sergei Skripal şi a fiicei lui. Ambasada a încercat să minimalizeze evenimentul folosind umorul, iar reacţiile mai multor persoane au fost pozitive. Dar cel care s-a ocupat de comunicare a fost rechemat la Moscova, să vedem cine va veni şi dacă vor rămâne la acelaşi nivel. În plus, nu ştii dacă cei care reacţionează sunt britanici sau dacă doar pretind asta. În orice caz, erau multe like-uri şi retweet-uri, un indicator metric că funcţionează. În ce priveşte pagina de Facebook a ambasadei din România, sunt vreo 6.000 de urmăritori, un număr destul de mic, iar la postări vedem câteva like-uri. Aici şi societatea e mai reticentă, ţinând cont de contextul politic şi istoric.

  În România, în Ungaria, în Polonia, dar şi în Italia s-a dezvoltat local un discurs antieuropean, populist, care se mulează pe obiectivele strategice ale Rusiei, de slăbire a Uniunii Europene şi a legăturilor cu NATO. Sputnik şi Russia Today cultivă relaţiile acestea. 

Dincolo de comentariile primite, cum ne mai dăm seama că şi-au atins scopul prin dezinformare?

E greu să urmăreşti dacă cineva şi-a schimbat opinia sau comportamentul. Ambasada trimite subiecte care să fie discutate în spaţiul public şi se pune o ramă în jurul lor: să ne uităm la subiectele respective dintr-o anumită perspectivă. Recent, m-a surprins o intervenţie a Ambasadei Statelor Unite în România, care, de obicei, e tăcută (n.r. – consilierul politic al Ambasadei SUA la Bucureşti, David Schlaefer, a vorbit la un post de televiziune despre cum foloseşte Rusia propaganda pentru a destabiliza relaţia României cu NATO şi cu Uniunea Europeană). Poate să însemne că ei consideră că s-a intensificat dezinformarea rusă în spaţiul informaţional. În 2013 şi 2014, o mare parte dintre activităţile de dezinformare au fost atribuite Federaţiei Ruse şi erau legate de însămânţare: de plantarea unor idei pe care oamenii încep să le preia şi să le discute. Deci, nu exista o audienţă formată înainte. Acum, în multe ţări nu mai e nevoie de însămânţare, pentru că există actorii locali, adică mişcările populiste, care cultivă acelaşi mesaj sistematic. În România, multe dintre temele despre care se spune că fac parte din acţiunile de dezinformare ruse – neîncrederea în Bruxelles, alimentarea tensiunilor sociale – cresc organic, prin intermediul actorilor locali, din cauza degradării contextului politic de aici din ultimii doi ani. Nu e nevoie să le provoace ruşii. În schimb, ei se bucură de degringolada politică şi o amplifică din când în când prin agenţia de ştiri Sputnik, de exemplu. E un citat atribuit lui Lenin, destul de controversat, de când el încerca să exporte Revoluţia Bolşevică în alte ţări. A folosit un termen dur: „idioţii utili“. Spunea că unii oameni promovează un anumit mesaj nu neapărat pentru că ar fi plătiţi, ci dintr-o preferinţă personală. În România, în Ungaria, în Polonia, dar şi în Italia s-a dezvoltat local un discurs antieuropean, populist, care se mulează pe obiectivele strategice ale Rusiei, de slăbire a Uniunii Europene şi a legăturilor cu NATO. Sputnik şi Russia Today cultivă relaţiile acestea, de exemplu, îl invită pe Nigel Farage (n.r. – politician britanic, susţinător al Brexit-ului) la televiziune. Când îl vezi acolo, ştii cu cine ai de-a face.  

„Putin nu e atât 

de puternic“

La conferinţa organizată de Fundaţia Humanitas aţi discutat şi despre nivelul de educaţie al  persoanelor la care ajung fake news. 

Avem o dezbatere: nivelul de educaţie îţi oferă imunitate? Probabil, datorită nivelului de cunoştinţe, ai un orizont mai larg, ai citit mai mult şi poţi să cerni gogomăniile istorice şi politice. E vorba şi despre spiritul critic, cultivat la universitate. Înveţi să croieşti un argument, citind literatura de specialitate. Dar scepticismul intelectual nu e un scut întotdeauna. Unii intelectuali clachează din motive ideologice sau de altă natură. În plus, dezinformarea devine din ce în ce mai sofisticată. Pe de o parte, Facebook şi alte reţele sociale te îndeamnă să ai un nivel scăzut de calitate propagandistică, să nu pierzi publicul, prin urmare, trebuie să foloseşti mesaje simple şi puternic emoţionale. Acestea nu funcţionează în cazul elitelor. Pe de altă parte, subtilitatea intervine prin diplomaţia culturală – în unele cazuri istoria poate fi rescrisă –, un instrument pe care statele îl folosesc de mult timp, prin institutele culturale. Organizezi o expoziţie de artă sau o lectură a unor autori şi foloseşti cultura ca pod, pentru a stabili o relaţie cu alt public. 

Aţi adus vorba de Facebook şi aş vrea să vă întreb: care consideraţi că e rolul unei astfel de companii? Cum ar fi potrivit să comunice cu publicul când apar situaţii precum cea legată de alegerile prezidenţiale din 2016 din Statele Unite şi influenţa Rusiei asupra lor?

Facebook a reuşit să se impună global, iar alegerile din 2016 au luat prin surprindere compania. Din copilul minune, a ajuns personajul negativ. Ei sunt conştienţi de asta, pentru că ar putea avea o problemă financiară serioasă. În perioada alegerilor din noiembrie (n.r. – legislative parţiale şi regionale) au luat noi măsuri. Este mult mai greu, faţă de 2016, să postezi anunţuri pe Facebook despre alegeri, cum au făcut cei din Sankt Petersburg. Acum, dacă vrei să faci asta, trebuie să dovedeşti că ai rezidenţă în Statele Unite, altfel sunt blocate anunţurile făcute din alte ţări. Într-adevăr, pot fi distribuite dacă există actori locali care să-i susţină. Dar nu poţi să trimiţi un anunţ politic din România în Statele Unite. Facebook a introdus şi măsuri legate de semnalare a fake news. În Statele Unite, te atenţionează că o ştire este contestată şi ce informaţii sunt false. Dacă vrei să o dai mai departe, te atenţionează din nou că eşti pe cale să distribui o ştire falsă. Acum investesc serios în Europa, din cauza alegerilor parlamentare, au trimis oameni la Londra care să încerce să transpună măsurile din SUA în spaţiul European. Au făcut un fel de minister de externe al lor şi trimit persoane şi la conferinţe; am stabilit o relaţie destul de apropiată cu respectivii. Până acum doi-trei ani, nu veneau la conferinţe, dar, după 2016, au început să participe. Aş mai spune şi că, din reflex, când vorbim despre propagandă ne gândim la ruşi. În multe cazuri ei sunt responsabili, dar se creează şi un fel de imagine de superman. Putin nu e atât de puternic, nici situaţia economică din Federaţia Rusă nu e încurajatoare. E o putere în declin şi încearcă să se menţină printr-o aventură în domeniul politico-extern. Instituţiile sunt slabe. Au pierdut şi Ucraina, o ţară care avea o anumită simpatie. 

„Facebook e un mediu complicat“

Pe scena Ateneului Român  FOTO: Cătălin Chiriloi 

La Ateneu, înainte de conferinţă, aţi precizat că nu veţi vorbi despre Liviu Dragnea, preşedintele Partidului Social Democrat, însă în acest moment cred că cititorii şi-ar dori să afle cum vedeţi dumneavoastră activitatea lui de pe Facebook, precum şi cea a preşedintelui Klaus Iohannis. 

Dragnea şi PSD au pierdut bătălia, primesc multe comentarii negative pe Facebook, unde e un altfel de grup: mai sofisticat, mai tânăr şi proeuropean, pe care politicile guvernului actual îl irită. Grupurile lor de susţinere, cu nivel de educaţie mai precar, nu prea sunt pe Facebook. PSD a încercat să copieze acţiunile de dezinformare văzute la Trump, cum a fost cazul cu Simona Halep (n.r. – în vară, ea a fost aplaudată de mai mulţi fani la Arena Naţională, iar Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, a fost huiduită. Ulterior, mai multe filiale ale PSD au scris pe Facebook că huiduielile erau de fapt pentru Halep). Iohannis, pe de altă parte, beneficiază de o anumită simpatie, dar nu l-am văzut să exceleze prin tipul de mesaje transmise. A devenit mai activ în ultima perioadă şi reacţionează mai intens; până acum era destul de rezervat. A fost acea mobilizare la alegeri, în 2014. Dar şi asta trebuie privită cu precauţie: cât de mult a fost stimulată de centrul de campanie şi cât de mult a crescut organic prin intermediul grupurilor din diaspora, care s-au simţit ameninţate de contracandidat şi au vrut să se organizeze? Facebook e un mediu complicat, există o descentralizare a puterii, iar grupurile se organizează individual. 

E relevant faptul că oamenii îşi retrag like-urile date unei pagini de Facebook? S-a întâmplat în cazul lui Iohannis, când a semnat decretul de demitere a Laurei Kövesi, fost procuror-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. 

E un indicator bun, poţi să-ţi dai seama dacă e o iritare mare la un moment dat. E important să te uiţi şi după câteva luni, să vezi dacă şi-a recuperat numărul de urmăritori sau dacă declinul continuă. Aş încerca să aflu şi dacă cei care îl urmăresc au conturi veritabile. 

O ultimă întrebare, care nu este despre dezinformare şi propagandă digitală, ci despre dumneavoastră. De ce aţi plecat din România?

Am plecat la studii. După ’90, a fost o efervescenţă intelectuală, am citi cartea „Societatea deschisă“ a lui Karl Popper. A venit apoi Fundaţia Soros să implementeze acest concept. Soros a făcut pentru democraţia din Est mai mult decât oricine altcineva. Societatea deschisă are o idee destul de simplă: am învăţat din totalitarism cât de uşor poate să vină un partid să îţi ia Parlamentul şi Guvernul. Ca să nu se mai întâmple, ai nevoie de o societate civilă puternică, de ONG-uri. Soros le-a format şi, în ciuda tâmpeniilor care se vorbesc astăzi, nu erau cu agendă. În Federaţia Rusă, în Ungaria, dar şi în România, circulă acelaşi discurs: sunt atacate ONG-urile. Putin a făcut-o prima oară, pentru că ştie că sunt independente. Am plecat din România în ’97-’98 şi am căutat oportunităţi în alte parte. În 2014, la Londra, n-am vrut să votez la alegerile prezidenţiale – dezamăgit de Emil Constantinescu, n-am mai votat din 1996 –, dar m-a convins plagiatul lui Ponta; mi s-a părut o sfidare. M-a întrebat cineva în timpul unui interviu de ce s-ar mai întoarce oamenii aici. Nu e vorba numai de bani. Ai nevoie de un climat sănătos, să nu stai toată ziua în Piaţa Victoriei, să-ţi aperi nişte drepturi elementare. Nu trebuia să fim aici după 30 de ani.