Samsung a anunţat oficial primele detalii despre noul flagship Galaxy S9. Când se lansează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
samsung s9

Ultimele două săptămâni au fost încărcate de zvonuri cu privire la iminenta lansare a lui Samsung Galaxy S9. Mai întâi s-a aflat că acesta urmează să fie prezentat în cadrul Mobile World Congress de la Barcelona, iar acum se cunoaşte şi data exactă.

Samsung a confirmat oficial data lansării printr-o imagine ”tease” la adresa lui Galaxy S9. Din aceasta putem vedea că noul flagship al companiei sud-coreene va fi arătat lumii pe 25 februarie, iar camera acestuia va fi ”reimaginată” de Samsung. Zvonurile par să indice către noua tehnologie ISOCELL, senzori care ar trebui să ajute camera foto să  realizeze fotografii de o calitate mai bună în condiţii de lumină precare.

În plus, Galaxy S9 ar putea dispune de o cameră principală de 12 megapixeli. Încercarea va fi destul de grea pentru compania sud-coreeană, pentru că va trebui să se ridice la nivelul aşteptărilor în condiţiile în care principalii săi rivali, Apple, Huawei şi Google au camere foto de excepţie pe terminalele premium.

Rămâne de văzut cu ce va veni nou Samsung la MWC 2018, pe o piaţă a telefoanelor mobile care pare din ce în ce mai încărcată. Pe lângă Samsung Galaxy S9, compania din Coreea de Sud va lansa şi varianta cu display mai mare, Galaxy S9+.

samsung s9
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite