Apple a anunţat oficial noul iPhone „de buget“, disponibil de la 399 de dolari
0Compania din Cupertino a decis să pună capăt speculaţiilor cu privire la data lansării noului iPhone SE şi a anunţat astăzi noul dispozitiv.
Aşa cum se zvonea, noul iPhone SE este identic din punct de vedere vizual cu un iPhone 8, având un ecran de 4,7 inci, margini mari în părţile de sus şi de jos, şi un buton fizic cu Touch ID încorporat. Diferenţa faţă de dispozitivul lansat de Apple acum 3 ani o reprezintă specificaţiile, care sunt asemănătoare cu cele de pe seria iPhone 11.
Astfel, iPhone SE vine cu acelaşi procesor A13 Bionic pe care îl găsim pe iPhone 11, 11 Pro şi Pro Max, care ar trebui să asigure o durată de viaţă mai bună a bateriei şi o performanţă excelentă.
Pe spate există o singură cameră, de 12MP, pentru care Apple spune că foloseşte procesorul ca să obţină o performanţă mai bună din aceasta. Surpriza o reprezintă capitolul video, acolo unde gigantul din Cupertino spune că telefonul poate înregistra în 4K la 60 de cadre pe secundă. Camera de selfie are doar 7MP.
Evident, pe noul iPhone SE va rula iOS13, iar pentru conectivitate, se pare că acesta va fi compatibil cu noua tehnologie Wi-Fi 6. Are un DualSIM cu posibilitatea de a utiliza o cartelă de tip eSIM.
În ceea ce priveşte încărcarea, telefonul va suporta wireless charging şi va avea inclus în cutie un încărcător pe 5W (deşi suportă şi încărcare pe 18W), cu conector Lightning, evident. Standardul de protecţie este IP67, adică rezistă la praf şi apă (până la un metru adâncime).
iPhone SE (2) intră la precomandă începând de vineri, 17 aprilie, iar livrarea sa va începe pe 24. Preţul diferă în funcţie de capacitatea de stocare astfel: 64GB - 399 de dolari, 128GB - 449 de dolari şi 256GB - 549 de dolari.