Aplicaţia română BookVitals primeşte o investiţie de aproape jumătate de milion de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aplicaţia dedicată cititorilor de literatură non-fiction BookVitals a primit o investiţie în valoare de 475.000 euro, iar runda de finanţare a fost condusă de fondul de investiţii Early Game Ventures, cu participarea unui grup de investitori de tip angel, a anunţat, vineri, compania.

Aplicaţia permite cititorilor să convertească imaginea paginilor unei cărţi în text, transformând experienţa de lectură şi făcând mai facilă luarea de notiţe şi culegerea de citate. Aceste citate devin conţinut indexabil, uşor de căutat, adnotat şi distribuit pe reţele sociale sau pe alte canale digitale.

”Vrem să ajutăm oamenii să se dezvolte şi să aplice în vieţile lor ideile pe care le găsesc in cărţi. În lumea de astăzi, orice problema ar apărea în viaţa ta, cineva a întâmpinat-o deja, a rezolvat-o şi apoi a scris o carte despre cum a realizat acest lucru. Tot ce-ţi rămâne să faci e să găseşti cartea specifică problemei tale şi să o aplici, să o internalizezi” a declarat Laurenţiu Bălaşa, CEO-ul BookVitals.

Acesta a explicat şi felul în care funcţionează aplicaţia: ”Noi facem foarte uşor procesul de a extrage citate din cărţi fizice (faci o poză paginii şi noi transformăm textul în mediul digital), cărţi digitale sau audio. Am construit şi construim în continuare o suită de funcţionalităţi în direcţia asta. Odată ce ai extras citatele pe care le găseşti valoroase într-o carte şi ţi-ai notat alături propriile idei, o vei putea "share-ui" cu alti utilizatori.”

Echipa BookVitals pregăteşte lansarea unei variante noi a aplicaţiei de mobil, îmbunătăţită cu mai multe funcţionalităţi. De asemenea, echipa lucrează la un re-branding important, care să comunice mai bine valorile şi misiunea companiei.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite