Cum îşi tratează China dependenţii de Internet: O numim „heroină electronică“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China îşi tratează dependenţii de Internet în centre speciale similare unor cazarme pentru soldaţi. Mulţi dintre tinerii internaţi de către familii nu cred că au o dependenţă.

Din 2008, dependenţa de Internet a devenit boală în China şi este tratată ca atare. Centrul despre care vorbeşte The New York Times a fost fondat în 2004, într-o suburbie din Beijing. A fost primul creat cu acest scop, dar între timp numărul a ajuns la sute de astfel de centre de reabilitare. Ba chiar şi Coreea de Sud a ajuns să creeze aşa ceva. Odată ajunşi aici, cei mai mulţi împotriva voinţei lor, sunt păziţi de soldaţi şi programul lor este similar unuia dintr-o armată.

Tratamentul durează circa trei-patru luni, în timpul căruia primesc şi medicamente, iar regimul de viaţă este dictat de un orar pe care îl creează conducerea centrului. Jurnaliştii NY Times au petrecut patru luni în acest centru şi au încercat să vadă dacă aceşti oameni chiar sunt ajutaţi sau, în goana după a găsi un vinovat pentru dereglări mai serioase, părinţii dau vina pe Internet şi jocuri video pentru problemele copiilor lor. 

Tao Ran. directorul centrului, susţine că rata de succes ajunge la 70%. „Dacă procentul e real, atunci modelul de tratament din China ar trebui aplicat şi de alte naţiuni, oricât de radical ar părea din exterior. Încă nu exista un consens global cu privire la ce înseamnă dependenţa de Internet“, se menţionează în articol.

Acelaşi Tao Ran susţine că oricine stă mai mult de 6 ore pe Internet fără să-l folosească pentru a munci sau a studia, poate fi considerat dependent. El nu uită şi de jocurile video de care foarte mulţi sunt dependenţi. „Unii copii sunt atât de legaţi de jocurile astea, încât ei cred că dacă se duc până la baie performanţa lor va scădea, astfel că aleg să poarte un scutec. De-aia noi numim asta «heroină electronic㻓, mai spune Tao Ran.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite