Samsung a anunţat oficial Galaxy Buds Pro, o nouă pereche de căşti true wireless. Primele impresii
0Samsung a decis să schimbe din nou design-ul căştilor true wireless, venind cu ceva complet diferit faţă de Buds+ şi Buds Live, lansate anul trecut.
Galaxy Buds Pro vor fi disponibile în trei culori: Phantom Violet, Phantom Black şi Phantom Silver, fiind destul de mici şi uşoare. Carcasa seamănă foarte mult cu cea de la Galaxy Buds Live la exterior, însă la interior sunt diferenţe destul de clare, pentru a acomoda noul design al căştilor.
Samsung a lăsat în urmă „boabele de fasole” şi vin cu un design pe care Samsung îl numeşte „mai ergonomic” cu o formă care amplifică calitatea sunetului şi arată mai proeminent şi mai natural în urechi. Galaxy Buds Pro vin cu un difuzor bidirecţional (woofer de 11mm + tweeter de 6,5mm) şi trei microfoane (2 exterioare şi unul interior).
Nu lipseşte anularea activă a zgomotului de fond, care se poate face pe două niveluri reglabile şi amplificare sunetului ambiental, pentru cazurile în care ai nevoie să auzi ce se întâmplă în jurul tău (disponibilă pe patru niveluri).
Autonomia căştilor este de 5 ore, la care se adaugă încă 13 din carcasă, pentru un total de 18 ore cu ANC pornit. Cu el oprit, autonomia totală ajunge la 28 de ore, şi cea a căştilor la 8 ore. Bineînţeles, vin şi cu încărcare rapidă, 5 minute de alimentare oferindu-ţi un timp de redare de o oră. Buds Pro includ şi rezistenţă la apă IPX7.
În ceea ce priveşte funcţiile, se remarcă acea conexiune la mai multe dispozitive (din ecosistemul Galaxy - spre exemplu, poţi comuta de pe tabletă pe telefon pentru a răspunde la un apel), dar şi o funcţie de 360 Audio, cu tehnologie Dolby Head Tracking, care dă impresia unui sunet surround.
Primele impresii
Am testat puţin şi noile Galaxy Buds Pro în acea oră pe care am avut-o la dispoziţie pentru a mă juca cu gama S21. Trebuie să menţionez însă că am fost un mare fan al Galaxy Buds Live, care mi s-au părut excelente şi superbe, atât din punct de vedere al design-ului, cât şi al funcţionalităţii.
Astfel, nu sunt super încântat de schimbarea aceasta de design. Galaxy Buds Live stau perfect în urechile mele, indiferent de activitate, şi rămâne de văzut dacă şi Buds Pro vor putea atinge acelaşi nivel de confort şi funcţionalitate.
În ceea ce priveşte sunetul însă, am doar cuvinte de laudă după prima experienţă. Am pus o versiune de Hotel California în care am reuşit să disting foarte clar instrumentele, solo-ul de chitară s-a auzit puternic, aşa cum ar trebui să fie, şi nu pot să spun decât că abia aştept să le utilizez pe o perioadă mai lungă.