Jaful patrimoniului cultural român continuă și la patru ani de la scandalul Eliade. Digitalizarea, o posibilă soluție
0Statul român nu ezită să confiște orice mic obiect dintr-un metal prețios nemarcat, vândut într-un anticariat, dar ezită să dea o lege care să-i permită să scaneze manuscrisele scoase la licitație ale unor personalități românești. La 4 ani de la scandalul manuscriselor Eliade nimic nu s-a schimbat.
În cazul obiectelor care pot deveni parte a patrimoniului mobil al României, dacă nu sunt din metale prețioase, legislația are atât de multe lacune, încât putem spune că este chiar inexistentă. În cazul vânzărilor, Statul închide ochii din cauza lipsei banilor, iar casele de licitații pot scoate în vitrină obiecte fără obligația prezentării actelor sau istoricului acestora. Cazul recent al scoaterii la licitație a unui așa-zis jurnal intim al Reginei Maria și ambiguitatea răspunsurilor date presei de către firma care se ocupă de vânzare ne fac să ne întoarcem la problema patrimoniului mobil, pusă pe tapet, mai ales în mediul online, în urmă cu patru ani.
„Weekend Adevărul“ a făcut o analiză a legislației și a discutat despre aceste probleme stringente cu istoricul Eugen Ciurtin, unul dintre cei mai activi intelectuali care au atras atenția asupra licitațiilor cu privire la manuscrisele unor personalități precum Mircea Eliade și George Enescu, dar și cu un colecționar „de la firul ierbii“, Alin Samochiș, deținătorul unui mic anticariat.
Legea spune: Nu e metal prețios, nu are valoare
Să luăm un exemplu. Dacă un anticariat intenționează să vândă o linguriță de argint în România, pe obiectul din metalul prețios trebuie să existe o marcă de stat, adică un semn specific aplicat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC). Vânzarea sau expunerea spre vânzare a acestei lingurițe fără semnul amintit te lasă fără obiect, care este confiscat, indiferent că ești persoană fizică sau juridică, în ultimul caz riști și o amendă usturătoare și retragerea autorizației de a face tranzacții cu obiecte din metale prețioase (Ordonanţa de Urgenţă nr. 10/2018 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase în România).
Dacă cumpărătorul dorește să treacă granița cu lingurița respectivă, acesta trebuie să completeze un formular special la vamă, pentru a putea scoate lingurița din țară. În caz contrar, dacă obiectul va fi găsit asupra lui, acesta va fi confiscat.
În schimb, dacă găsești, să zicem, o ladă cu manuscrise ale unei personalități a culturii mondiale, precum Mircea Eliade, le-ai putea duce la o casă de licitație, care să le scoată la vânzare fără ca vreun organ al statului român să fie deranjat de această situație. Aceasta nu este o situație ipotetică, chiar s-a întâmplat în 2019, când casa de licitații Historic a scos la vânzare mai multe loturi de manuscrise, documente și fotografii care i-au aparținut lui Mircea Eliade.
Pentru prima dată se scotea la licitație un lot semnificativ de piese manuscrise din colecția lui Mircea Handoca, un istoric literar român care a primit în custodie mii de pagini de manuscrise de-ale lui Eliade, cu precădere din anii 1920-1940, dintre care cele mai multe nu au fost niciodată consultate de altcineva în afară de posesor. Licitația s-ar fi desfășurat fără probleme, dacă nu s-ar fi sesizat o serie de istorici ai religiilor, indianiști, critici și istorici, filosofi și scriitori care au tras un semnal de alarmă prin intermediul petiției „Salvați manuscrisele lui Eliade!“.
Autoritățile s-au trezit din adormire și au oprit licitația. Statul român, prin intermediul Muzeului Exilului Românesc de la Craiova, și-a valorificat dreptul de preempțiune, care-i permite să aibă prioritate la achiziționarea bunurilor de patrimoniu, a negociat un preț cu casa de licitații, care a rămas confidențial, și astfel manuscrise esențiale pentru cultura românească nu s-au pierdut.
Situația s-a repetat în 2021, când aceeași casă de licitații Historic a scos la vânzare aproape o sută de loturi Eliade din colecția Handoca: alte zeci și zeci de file și documente manuscrise. Licitația blocată în decembrie 2019 a fost relansată în martie 2021. De data aceasta, a mers mai departe. Academia Română a achiziționat, în 7 aprilie 2021, în cadrul licitației, 17 manuscrise semnate de autorul Istoriei Religiilor, aparţinând perioadei sale de adolescenţă şi tinereţe. De asemenea, au fost cumpărate mai multe scrisori primite de Eliade și câteva schițe și desene originale semnate de intelectualul român .
Patrimoniul, scos la vânzare ca la talcioc
Peste câteva luni, un nou scandal a izbucnit în legătură cu o licitație pentru mai multe loturi de bunuri care au aparținut marelui muzician George Enescu, printre care manuscrisul operei „Oedipe“ și o vioară pe care compozitorul ar fi primit-o cadou din partea Familiei Regale a României. Protagonista scandalului a fost aceeași casă de licitații Historic. Mai mulți istorici și cercetători au contestat originalitatea acestora, mai ales a viorii. Câteva luni mai târziu, după ce vioara a fost cumpărată de un om de afaceri (care a preferat să rămână anonim), Ministerul Culturii a respins expertiza făcută ca fiind neconcludentă.
În prezent, poți cumpăra, de exemplu, patru pagini din manuscrisul unui studiu al lui Mircea Eliade asupra conflictului dintre religia greacă oficială și religiile mistice, licitația online începând de la 1.200 de euro. De asemenea, poți face o ofertă pentru manuscrisul cursului de logică ținut de Mircea Eliade la catedra de Logică a Facultății de Litere și Filosofie din București, pe când acesta era conferențiar al profesorului Nae Ionescu, licitația online începând de la 5.000 de euro. Sau poți să achiziționezi scrisoarea lui Eliade pentru tatăl său, datată 16 iulie 1931, licitația începând de la 800 de euro. În timp ce citiți acest articol sunt în pregătire alte manuscrise ale lui Mircea Eliade sau ale altor mari personalități ale culturii românești, care se vor vinde pe bucățele și vor ajunge, cel mai probabil, în colecții private.
Această situație este „inacceptabilă și revoltătoare“, susțin semnatarii petiției „Salvați manuscrisele lui Eliade!“, care precizează că în colecția Handoca sunt mii de pagini manuscrise. „Cum am reacționa dacă mari clădiri de patrimoniu ar fi scoase la licitație cărămidă cu cărămidă? Poate fi cineva îndrituit să vândă sau să posede o bucată din Ateneu, când Ateneul însuși ar deveni o neclară amintire?“, se arată în petiție.
O problemă legală
Revenim la exemplul de la care am pornit: un obiect dintr-un metal prețios și un simplu manuscris. Diferența ține de reglementarea diferită a acestor bunuri. Ambele sunt bunuri ale patrimoniului cultural național mobil. Un astfel de obiect are o definiție foarte largă, dar, în principiu, trebuie să aibă, conform legii, valoare istorică, arheologică, documentară, etnografică, artistică, ştiinţifică şi tehnică, literară, cinematografică, numismatică, filatelică, heraldică, bibliofilă, cartografică şi epigrafică, reprezentând mărturii materiale ale evoluţiei mediului natural şi ale relaţiilor omului cu acesta, ale potenţialului creator uman şi ale contribuţiei româneşti, precum şi a minorităţilor naţionale la civilizaţia universală.
În funcție de valoarea lor, fac parte din Tezaurul patrimoniului cultural naţional mobil, alcătuit din bunuri culturale de valoare excepţională pentru umanitate, cum ar fi manuscrisele lui Eliade. Bunurile culturale cu valoare deosebită pentru România fac parte din Fondul patrimoniului cultural naţional mobil.
Pentru ca un bun mobil să intre în patrimoniul cultural național și să se bucure de protecția pe care o oferă Legea 182/2000 pentru Protejarea patrimoniului cultural național mobil, trebuie ca acesta să treacă printr-o procedură de clasare. Practic, experții trebuie să certifice faptul că, într-adevăr, avem de-a face cu un bun de patrimoniu.
O clasare cu portițe
Clasarea se face din oficiu, atunci când se dorește vânzarea publică, prin licitație sau prin intermediul unei firme autorizate, sau, la cererea persoanei fizice sau juridice, proprietară a bunului respectiv. Primul pas în cadrul procedurii de clasare este realizarea unui raport de expertiză întocmit de experţi sau specialişti acreditaţi de Ministerul Culturii. Aici, legea a lăsat o portiță, care a fost folosită de casa de licitații Historic la prima licitație din 2019 privind manuscrisele lui Eliade. Astfel, raportul expertului acreditat ajunge la instituția din cadrul Ministerului Culturii care decide dacă bunul va face sau nu parte din patrimoniul național – Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor – în funcție de punctajul acordat de acest specialist. Sunt situații în care, interesat sau nu, acest expert va lua o decizie mai puțin inspirată. De exemplu, la licitația din 2019, menționată mai sus, Ministerul Culturii a anunțat că expertul acreditat al casei Historic a acordat fiecărui manuscris scos la licitație un punctaj sub pragul care permite clasarea. Astfel, manuscrisele nu au mai ajuns la Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor și au rămas neclasate.
Legislația prevede că dacă expertul acreditat concluzionează că punctajul acordat este până la 150, bunul cultural mobil expertizat nu este susceptibil de a fi clasat. Bunul ajunge la Comisia Naţională a Muzeelor şi Colecţiilor doar dacă punctajul este cel puțin 150 (Hotărârea 886/2008). Printre criteriile generale luate în considerare în acordarea acestui punctaj sunt vechimea, frecvenţa, starea de conservare. Apoi, mai sunt criterii specifice fiecărui domeniu în parte. Astfel, Legea nu prevede o sancțiune pentru casa de licitație în acest caz și bunurile pot fi vândute fără ca Statul să-și poată exercita dreptul de preempțiune, deoarece acest drept poate avea efecte doar față de bunurile clasificate ca fiind de patrimoniu.
Așadar, se pare că Historic a încălcat o altă obligație prevăzută de lege, aceea de a anunța, în cinci zile de la data ofertei, Direcția de Patrimoniu a municipiului București.
„În cazul unor asemenea bunuri, susceptibile de a fi clasate, agentul economic Historic ar fi fost obligat să înștiințeze Direcția pentru Cultură a Municipiului București despre manuscrisele lui Mircea Eliade în vederea declanșării procedurii de clasare și să transmită serviciului nostru deconcentrat cererile de clasare, rapoartele de expertiză întocmite de un expert acreditat [...] am fost informați că nu a fost transmisă documentația pentru clasarea manuscriselor. Statul Român nu poate achizitiona prin exercitarea dreptului de preempțiune decât bunuri de patrimoniu mobil clasate“, a precizat atunci Ministerul, în 2019.
Astfel, având în vedere această încălcare a Legii, s-a decis anularea licitației. În acest caz, casa de licitație a comis o contravenție, iar sancțiunea este amenda între 4.000 și 20.000 de lei. Ministerul nu a precizat dacă a emis sau nu amenda.
Chiar dacă ar fi vândut toate manuscrisele din loturile scoase la licitație fără ca statul să poată exercita dreptul de preempțiune, Historic ar fi fost pasibilă doar de o amendă (de la 6.000 de lei la 24.000 de lei), fiind vorba despre o contravenție. Astfel, dacă statul nu ezită să confiște o linguriță de argint de la comerciantul care nu respectă legea, în cazul unor manuscrise de valoare universală poate aplica o amendă și va negocia vânzarea cu contravenientul.
Cât mai valorează astăzi „ineditul“?
Istoricul Eugen Ciurtin, directorul Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române, și unul dintre cei mai activi intelectuali în ceea ce privește denunțarea practicilor cel puțin dubioase ale caselor de licitații în ceea ce privește manuscrisele unor mari personalități ale culturii, a venit cu o soluție salvatoare, în contextul în care Ministerul Culturii refuză de multe ori să achiziționeze bunuri de patrimoniu, din cauza lipsei finanțării.
Astfel, istoricul care a alertat autoritățile în 2019, cu privire la licitația de la casa Historic, care până la urmă a fost anulată, susține că soluția este digitalizarea tuturor manuscriselor care ajung să fie scoase la licitație.
„Digitalizarea obligatorie, sistematică, profesionistă, transparentă, centralizată și gratuit accesibilă a tuturor pieselor care se întâmplă să treacă printr-o licitație. Prin orice licitație. Cu atât mai mult a oricărei piese manuscrise inedite. Un fel de Administrație a Fondului Licitat Național“, a precizat Eugen Ciurtin, în mai multe rânduri, în presă.
Colecționar, nu om de afaceri
Directorul Historic, Cezar Florea, declara, în 2021, că digitalizarea manuscriselor ar avea ca efect o reducere a valorii acestora: „Un manuscris inedit este mult mai valoros decât unul cunoscut. De exemplu, Eliade a scris în tinerețe «Romanul adolescentului miop» (care a rămas timp de 60 de ani în manuscris). Cartea a fost publicată de Mircea Handoca abia în 1989, cu câteva zile înainte de Revoluție. Manuscrisul a rămas în posesia familiei Handoca, bănuiesc. Dacă acea carte nu era publicată, iar manuscrisul complet, inedit, ar fi scos azi la licitație, el valora de o sută de ori mai mult“.
Sfatul lui pentru cercetători este cinic: „Cercetătorii să strângă și ei bani, cum strângem noi, ani buni, ca să cumpărăm obiecte de valoare. Asta este pasiunea noastră, a colecționarilor“.
În schimb, Alin Samochiș, un colecționar pasionat din Cluj-Napoca, deținătorul unui mic anticariat în centrul orașului, susține că, dimpotrivă, posibilitatea ca manuscrisele să fie studiate poate să determine o creștere a valorii acestora: „Cercetarea manuscriselor permite descoperirea unor noi perspective asupra autorului și asupra operei, perspective care pot să ne ofere noi dimensiuni fascinante imposibil de descoperit dacă manuscrisul zace într-o bibliotecă privată, neutilizat“.
Samochiș crede că, mai mult, o digitalizare ar reprezenta o asigurare în caz că se întâmplă ceva cu suportul fizic al manuscrisului, iar pe de altă parte, tehnologia modernă permite o scanare fără a se aduce atingere integrității documentului.
Deși au trecut circa patru ani de la primul scandal privind manuscrisele lui Mircea Eliade și în fiecare an mai apare câte o licitație controversată, statul nu a venit cu o soluție care să permită, în condițiile lipsei fondurilor pentru achiziționarea unor manuscrise esențiale pentru cultura românească, o studiere a acestora de către cercetători prin intermediul digitalizării.
Proiectul de lege privind Codul Patrimoniului Cultural, aflat în dezbatere publică din februarie 2020, nu prevede nimic despre digitalizarea unor astfel de manuscrise.
Eugen Ciurtin, istoric: „Eliade ne-ar bate obrazul“
Ca moștenirea lăsată de intelectualii vremurilor trecute să fie completă, avem nevoie de specialiști care să îi descifreze sensul. Istoricul Eugen Ciurtin spune pentru „Weekend Adevărul“ că însăși lipsa de expertiză duce la pierderea patrimoniului mobil
„Weekend Adevărul“: Încă de la primul scandal cu privire la manuscrisele lui Mircea Eliade, ați avansat ideea salvatoare de obligare a caselor de licitații de a scana înainte de a vinde toate manuscrisele din patrimoniul național. S-a concretizat ceva în acest sens?
Eugen Ciurtin: Un patrimoniu păstrat de multe ori nevolnic și înstrăinat câteodată vinovat se cuvine protejat din răsputeri. Trecem din plin, nu-i așa, spre epoca digitală, majoritar digitală chiar. Aceasta e torsiunea de epocă la care trebuie să ne adecvăm..
CITEȘTE AICI ÎNTREGUL INTERVIU
„O cantitate incomensurabilă de bunuri de patrimoniu a plecat deja din România“
„Weekend Adevărul“ a stat de vorbă și cu Alin Samochiș, un colecționar pasionat care are un mic anticariat în centrul Clujului. Clujeanul cunoaște situația de la „firul ierbii“, de la Negreni, unde are loc cel mai mare târg de vechituri din Europa de Est, și până la zonele rarefiate de colecționari care lucrează cu marile case de licitații
„Weekend Adevărul“: Cum apreciați că reușește statul român să controleze comerțul cu bunuri mobile susceptibile de a face parte din patrimoniul cultural național?
Alin Samochiș: Problema este că nu prea îl controlează. Dacă tu ai un bun susceptibil de a face parte din patrimoniul național și îl duci la o casă de licitație, acesta trebuie verificat de către un expert – dacă e original, o copie, o copie autorizată etc. Casa de licitații trebuie să informeze statul cu mult timp înainte de vânzare, în caz că poate exista interes. De obicei, statul vrea, dar nu poate, și când poate, este un organizator prost. De exemplu, gândiți-vă la „Cumințenia Pământului“ a lui Brâncuși. Statul a blocat vânzarea, deși nu dispunea de suma cerută de proprietar. I-a cerut acestuia să aștepte să se facă acea subscripție publică, dar nu s-au strâns banii necesari, astfel că s-a fâsâit totul.
CITEȘTE AICI ÎNTREGUL INTERVIU
Patrimoniu furat și ignorat
„Weekend Adevărul“ a încercat să afle câte dosare a avut în lucru Poliția Română privind delicte contra Patrimoniului cultural naţional mobil din 1990 până în prezent. Statistici sunt abia din 2010, iar acestea nu sunt defalcate pe tipuri de patrimonii. Există o singură categorie de dosare, anume cele din domeniul protejării patrimoniului cultural național: au fost înregistrate 370 de infracțiuni în 2010, 362 în anul 2011, 311 în anul 2012, 372 în anul 2013, 411 în anul 2014, 729 în anul 2015, 624 în anul 2016, 570 în anul 2017, 577 în anul 2018, 657 în anul 2019, 640 în anul 2020, 479 în anul 2021 și 434 în anul 2022.
„Cele mai multe infracțiuni, înregistrate în fiecare an, au fost cele prevăzute de Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, infracțiunile de furt și cele prevăzute de Legea nr. 182/2000 privind protejarea Patrimoniului cultural național mobil, republicată“, se arată într-un răspuns pentru „Weekend Adevărul“.
Se încarcă comentariile...
