Stigmă, discriminare şi nepăsare în sistemul de sănătate

Nu sunt veşti deloc bune pentru cei din grupurile minoritare. Pe timpuri de criză, precum cele de astăzi, accesul la serviciile de sănătate se înrăutăţeşte major. Opiniile negative ale personalului medical despre romi şi persoanele LGBT sunt comparabile cu cele ale populaţiei generale (România deţinând constant câteva din recordurile nefericite în rândul ţărilor membre ale UE) şi riscă să fie transferate în exercitarea actului medical.

Nu puţini dintre cei care trăiesc în familii nerecunoscute legal în absenţa legislaţiei parteneriatului civil au acces redus la asigurările de sănătate pentru partenerii de viaţă. Lipsesc completamente protocoalele medicale in cazul persoanelor transgender în diferite situaţii ce reclamă tratament şi asistenţă medicală. Nu de puţine ori, persoanele din această comunitate trebuie să ”importe” din străinătate ceea ce ar trebui să se găsească în farmaciile româneşti pentru a-şi susţine starea de sănătate. Speranţa de viaţă în comunităţile de romi e de 10 ore mai mică, iar dacă adăugăm şi rata mortalităţii devine clar cât de aplicabile şi aplicate au fost Strategia Naţională de Sănătate ori Strategia pentru Romi.

Adolescenţii şi tinerii din cele două grupuri minoritare nu au acces nici astăzi la informaţii educaţionale de bază privind sănătatea lor sexuală şi reproductivă, Ministerul Educaţiei încălcând deliberat Legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. Cine va avea capacitatea să-i educe pentru a-şi proteja sănătatea, în baza căror programe educaţionale şi a căror manuale? Ministerul Sănătăţii a abdicat de mult de la obligaţia legală de a investi în prevenirea şi combaterea infecţiilor cu transmitere sexuală si HIV/SIDA ori de a asigura accesul subvenţionat la mijloace contraceptive pentru femeile vulnerabile. De aproape 4 ani de zile un Plan Naţional HIV/SIDA îşi duce netulburat somnul în sertarele ministeriale cu toată schimbarea ameţitoare de miniştri.

Cât de iresponsabilă trebuie să fie o ţară care îşi pregăteşte încet, dar sigur propriul dezastru? Deja tratamentul pentru persoanele care trăiesc cu HIV reprezintă cea mai mare cheltuială a ministerului în cauză. Vom avea stocuri de medicamente pentru pacienţii cu HIV şi TB în actuala situaţie de criză de sistem? Îşi vor putea lua tratamentul în spitalele de infecţioase  şi de pneumoftiziologie pentru o perioadă mai lungă, fără să fie expuşi riscului de a se infecta în spitale cu coronavirus? Au acces la medicamente noi, mai performante? Speranţele lor de viaţă depind de aceasta. Sănătate pentru toţi!