Adriana: Ce sunt drepturile reproductive?

Alice: Drepturile reproductive includ dreptul de a decide asupra propriului tău corp, dreptul de a decide dacă faci copii, câţi copii faci, dreptul de a avea acces la diferite servicii de sănătate sau educaţie, ca educaţia sexuală.

Ce e dreptatea reproductivă?

Păi vorbeam de drepturi de a lua decizii, dar important este şi contextul în care tu iei deciziile astea. Chiar dacă mie mi se garantează un drept public la servicii medicale, dacă eu sunt o femeie săracă, locuiesc departe de spital şi în localitatea mea mică nu există medic, nu pot să accesez dreptul acela. Dreptul acela pentru mine nu există.

Deci dreptatea reproductiva se referă la un context mai larg de dreptate socială. Daca ai drepturi garantate, dar faci parte dintr-un grup marginalizat, tu oricum nu vei avea acces la ele. Ba mai mult decât atât: de multe ori, faptul că acele drepturi formale există va bloca conversaţia. Deci lucruri cu care tu ca persoană marginalizată te confrunţi nu vor mai apărea pe agenda de lucruri de rezolvat, pentru că lumea va spune „Da’ e OK, pentru că ai dreptul să …”. 

Când vorbeşti de dreptate socială vs. drepturi, trebuie să te gândeşti în ce măsură discursul acesta despre drepturi este folositor diferitelor grupuri.

Cine face în prezent ceva pentru drepturile reproductive şi dreptatea reproductivă în România?

Actori principali sunt activiste şi grupuri informale care se implică în moduri foarte diverse şi mai multe ONG-uri pe diferite domenii:există asociaţii care se concentrează pe asigurarea accesului la un drept care există deja, sunt organizaţii care merg pe advocacy, altele vor să asigure anumite servicii.  Există. Cred că există deja o mişcare, dar ar fi nevoie de mai mult lucru împreună, de a şti mai clar ce face fiecare, ce fel de abordare vrem să avem şi care sunt consecinţele unui anumit tip de abordare. De-asta am pornit Grupul Informal pentru Drepturi Reproductive, care vrea să coaguleze eforturile diferitelor organizaţii şi grupuri de activişti.

Spune-mi despre conferinţa Practici, discursuri şi politici privind drepturile reproductive ale femeilor în România pe care grupul a coorganizat-o vinerea asta la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative.

Conferinţa vine pe ceea ce eu sper că este începutul unei solidarizări în zona de drepturi reproductive din România. În mişcările activiste există deseori trei-patru subiecte principale pentru care se militează şi foarte multe lucruri care sunt lăsate în urmă – ceea ce e inversul solidarităţii şi ceea nu vreau să se întâmple.  De exemplu, pentru mine, ca fată româncă, discuţia despre accesul liber şi gratuit la întreruperile de sarcină e foarte importantă, pentru că am avut presiune să îmi folosesc corpul „în folosul naţiunii” şi să fac cât mai mulţi copii. Dar asta nu e un lucru cu care o femeie romă se confruntă. Într-o ţară rasistă, ea se confruntă exact cu discusul invers: i se spune că ea nu are corpul potrivit pentru naţiunea română şi trebuie să facă mai puţini copii. Deci când vorbim despre „acces la întrerupere de sarcină, acces la întrerupere sarcină” e important să ne gândim la toate lucrurile astea.

Care au fost concluzii ale conferinţei? Care-i următorul pas?

Alice:  Una dintre concluzii - ştiu că pare generală - este că trebuie să repetăm astfel de conferinţe. Pentru că feedbackul a fost că au fost foarte multe lucruri noi pentru mulţi dintre participante şi participanţi, inclusiv lucruri despre care nu mai auziseră deloc, privind de exemplu experienţele femeilor cu dizabilităţi şi implicaţiile pentru dreptatea reproductivă.

Am încercat  şi să ne dăm seama care sunt nişte puncte dificile de discuţie. E greu în continuare de exemplu să vorbeşti despre rasismul din sistemul de sănătate. Deci faptul că ni s-a spus că astfel de lucruri sunt noi … de fapt ele nu sunt noi, ele sunt experienţe trăite de anumite grupuri de foarte mult timp. Că ele sunt noi pentru mulţi oameni înseamnă că anumite voci sunt marginalizate şi nu se aud. 

În acelaşi timp ne-am dat seama că această conferinţă asta nu poate să rămână o conferinţă, ci trebuie să devină un şir de evenimente şi mai multe iniţiative. După conferinţă nu a făcut nimeni o întoarcere la 180° asupra vieţii, dar era un început acolo de „Hai să schimbăm lucruri, inclusiv şi abordarea!”.

Ce e EuDecid?

Blogul EuDecid e o iniţiativă prin care am încercat să creăm un spaţiu unde putem discuta despre dreptatea reproductivă prin prisma poveştilor spuse de cât mai multe femei. Poveştile pe care le-am publicat până acum acolo vorbesc de exemplu despre lipsa educaţiei sexuale sau despre ce înseamnă să faci închisoare pentru avort în comunism. Oricine poate publica, anonim, iar blogul este doar administrat, editarea textelor fiind minimă. lipsa educaţiei sexuale

Asta pentru că, atunci când vorbim de drepturile reproductive, exista tot felul de autorităţi care vorbesc: nu numai autorităţi statale, dar şi autorităţi de cunoaştere, ca medici, specialişti. Foarte puţin auzim ce au de fapt femeile de spus.

Uneori la evenimente SEXUL vs BARZA mă autosurprind vorbind despre „de ce au nevoie fetele” sau „ de ce au nevoie tinerii”. Încerc să mă autocorectez întrebându-i direct pe tineri care sunt lucrurile de care ei au nevoie când vine vorba de educaţie sexuală. În ce măsură simţi că există tendinţa să vii din lumea drepturilor reproductive ca ongist/ă sau activist/ă şi să vorbeşti despre „ de ce au nevoie femeile”?

Foarte mult pe drepturi reproductive şi sexuale există acest discurs despre cum „Femeile trebuie educate! Femeile trebuie educate!” - de parca femeile ar fi aceste fiinţe pierdute care nu ştiu pe ce lume trăiesc. Dar se discută foarte puţin despre presiunile foarte reale şi despre consecinţele foarte reale pe care pentru ele le au luările lor de poziţie. E ceea ce spuneam mai devreme când vorbeam despre dreptatea reproductivă. În ce măsură, dacă tu trăieşti într-o comunitate foarte, foarte tradiţională problema e că tu nu-ţi ştii drepturile, dacă tu nu poţi să ţi le exerciţi, sau dacă, atunci când ţi le exerciţi, rămâi fără comunitate?

Şi asta e superimportant, super, super important – ieşirea din discursul acesta, în care femeile trebuie luminate de către alţii. Nu, noi împreună învăţăm una de la cealaltă şi ne încurajăm una pe cealaltă să ne auzim. Şi cam asta este şi ideea Eudecid: să creezi o comunitate din ce în ce mai mare de femei care îşi consideră propria voce şi vocile altor femei ca fiind autoritatea. Ne încurajăm una pe cealaltă să facem asta, în ciuda faptului că toată viaţa în jurul nostru auzim că nu asta trebuie să facem. În plus, nu e vorba despre a lumina femeile, ci despre a ne ajuta reciproc să devenim noi propria noastră autoritate şi de a ne respecta şi sprijini reciproc.

Mulţumesc, Alice!