Cum ne dăm seama că suntem epuizaţi emoţional?

Psihoterapeuta Yolanda Creţescu ne vorbeşte, la Adevărul Live, despre tulburarea care îi pândeşte pe toţi cei ce muncesc fără răsplată pe măsură, epuizarea emoţională sau sindromul burnout, dar şi despre modul în care un job nesatisfăcător poate să agraveze depresia.

INTRĂ ÎN DISCUŢIE şi urmăreşte emisiunea în modulul Adevărul LIVE

Studiile realizate de cercetătorii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii au arătat că depresia se situează pe locul întâi în topul problemelor de sănătate cele mai costisitoare (se vorbeşte despre costurile directe şi indirecte ale bolii). Pe locul al cincilea este tot o tulburare a sănătăţii mintale, anxietatea, după obezitate, artrită, durerile de gât şi de spate.

Psihoterapeuta Yolanda Creţescu ne explică la Adevărul Live care sunt simptomele care indică o tulburare de sănătate mintală, cum se manifestă depresia la locul de muncă, precum şi cum facem diferenţa între depresie şi epuizare emoţională sau sindrom burnout.

Principalele idei rezultate în urma discuţiei:

Depresia există la locul de muncă aşa cum există în fiecare arie a vieţii noastre. Depresia la locul de muncă este un diagnostic, un simptom, dar, uneori, poate să fie şi o soluţie. Şi este varianta pe care eu o abordez în cabinet.

Dincolo de etichete, depresia ne este utilă, depresia ne serveşte. Ce face ea? Te scate din priză. Dacă tu la nivel raţional nu ieşi din priză, cu siguranţă organismul tău se autoreglează şi îţi poate fabrica o depresie.

Depresia cronică, în schimb, este o urgenţă psihiatrică. Tentativa de suicid este un risc foarte mare şi de aceea este o urgenţă psihiatrică.

Noi, psihologii tratăm suportiv depresia în astfel de situaţii. Este obligatoriu să existe un tratament psihiatric antidepresiv. Pentru că situaţiile de viaţă stresante, abuzul emoţional, abuzul fizic pe care îl exercităm asupra noastră prin lipsa orelor de somn, prin expunere la situaţii stresante, alimentaţia nepotrivită – unul dintre simptomele depresiei este dezechilibrul de greutate, în plus sau în minus – este unul dintre criteriile de diagnostic aşa cum este şi apatia şi lipsa apetitului sexual, lipsa de chef de viaţă.

Diferenţa între depresia normală prin care trecem cu toţii şi cea patologică o face timpul. Cât de mult stăm în această stare. Melancolia, tristeţea faţă de un anumit moment din viaţă este firească, într-un timp scurt trece. Dar ce facem dacă câteva luni ea trenează şi ne afectează funcţionalitatea cotidiană? Acesta e momentul în care conştientizăm starea de rău şi încercăm să apelăm la un specialist.

Se întâmplă uneori în cabinet să vină oamenii într-o situaţie clinică mai gravă. Depresivi care nu pot să iasă din această stare. Din nefericire, suntem muncitori în exces ca naţie. Văd acest lucru. Nu mai avem starea de bine. Nu mai avem celelalte sarcini ale vieţii funcţionale. Nu mai există timp liber, nu mai există timp de calitate în familie, nu există viaţă socială, ci exagerăm cu această zonă a muncii.

Trebuie să ne amintim că întotdeauna facem alegeri în beneficiul nostru. Preţul pe care îl plătim la un moment dat pentru străduinţă este cu mult mai mare. Asta şi face diferenţa între stresul pozitiv în care îmi place ce fac, sunt motivată, vin cu plăcere, muncesc 10-12 ore cât timp am această satisfacţie emoţională. Depresia până la urmă e o tulburare afectivă. Nu-mi mai place, nu mai am confortul emoţional în primul rând. şi apoi cel fizic, pentru că epuizarea fizică apare.

Apar tulburările de somn, apare lipsa chefului de viaţă. Starea de rău, de lipsă de energie, izolarea socială, la muncă nu suntem productivi, nu reuşim să ne îndeplinm toate sarcinile la timp, nu mai focusăm, avem un deficit de atenţie, dar, cel mai important este că avem acel disconfort permanent.

Potrivit OMS, depresia ocupă locul I, după care vine obezitatea, diabetul şi alte afecţiuni. Pe locul V este iar o tulburare de sănătate mintală – anxietatea.

Orice afecţiune se vindecă în timp. Doar tratamentul psihiatric în cazul depresiei durează 6-8 luni. Sunt costuri foarte mari: individuale, organizaţionale, de sistem.

Depresia este de fapt un dezechilibru de serotonină. Serotonina este hormonul fericirii. Creierul nostru are un amestec de neurotramsmiţători  şi odată ce ne expunem o perioadă prea lungă de timp unui stres, acest dezechilibru apare. Şi apare insuficienta dozare naturală de serotonină. De ce nu reuşim să ne reglăm singuri dacă ne prelungim expunerea la factorii de stres? Pentru că singur, creierul nostru nu mai poate să ţină acest echilibru.

Până la urmă descoperim că plăcerea şi fericirea sunt un produs chimic. Pe care noi îl autoproducem. Şi atunci şi prin psihoterapie pentru că trebuie să acţionezi şi comportamental reuşeşti, într-o perioadă lungă de timp, din păcate, să te readuci în acel echilibru.

Când ne dăm seama că e ceva în neregulă cu noi?

Când funcţionalitatea uzuală scade sau dispare. Un depresiv cronic are în acea stare de tristeţe care îl doare. Mulţi oameni nu conştientizează că sunt depresivi şi acuză dureri de spate, de stomac – aceasta este etapa somatică a depresiei.  

La bolnavul cu depresie foarte important este suportul social, familia trebuie să conştientizeze gravitatea. Nu reuşim întotdeauna să convingem familia că e nevoie uneori de internare nevoluntară. Pentru că de la un anumit grad încolo nu se poate fără tratament psihiatric, nu poţi echilibra bolnavul. Fiind o urgenţă psihiatrică există acea formulă de internare nevoluntară în care aparţinătorii îl ajută pe bolnav să fie internat.

Avem trei surse de serotonină la îndemână, înainte de medicaţie: sportul, o viaţă personală echilibrată  care implică şi viaţă sexuală pentru că şi acolo se eliberează endorfine şi avem papilele gustative. De multe ori vedem că depresivii mănâncă dulce.

Ceaiul de sunătoare este un antidepresiv natural. În depresia minoră sau medie poate fi un adjuvant. Însă, am întâlnit adesea, o adicţie de alcool. Care maschează depresia. De ce? Pentru că alcoolul îţi dă o stare de relaxare forţată şi care aparent te ajută să duci mai departe starea de depresie. Ajung la mine la cabinet persoane cu adicţii orale, alimentare care ascund o depresie. Mâncăm ce este excitant şi ne produce o plăcere imediată.

Care este rolul jobului în ecuaţia depresiei?

Depresia la locul de muncă este perfidă pentru că, dacă în viaţa personală sau socială am un eveniment, o stare de tristeţe sau un factor de depresie imediat, se vede şi se simte rapid, locul de muncă este o sursă de stres constantă. Picătura pe care o primesc în fiecare zi. Şi atunci de la plăcerea cu care veneam să îmi fac treaba până la situaţia de balanţă, de echilibru, apoi stresul negativ pe care cred că îl gestionez, şi până la burnout sunt doar nişte etape care ţin de timp. Dacă eu mă expun aceloraşi stimuli ajung la depresie, doar că nu îmi dau seama. Apoi, paralizându-mi toate ariile vieţii cu excepţia jobului, mă izolez de prieteni, nu mai sunt prezent în familie, nu mai am timp ca să-mi acord mie ca să mă echilibrez şi nu mai am acele plăceri de care vorbeam: nu mai am timp de sport, de viaţă personală, nici socială, atunci suprainvestesc aria profesională. Şi atunci mi-am construit un cerc vicios. Am nevoie de identitate, am nevoie de utilitate, de conectare, de cooperare, să ştiu că pot să fac lucruri, şi atunci, care arie mi-a mai rămas? Cea prizonieră de la locul de muncă. Şi locul de muncă devine şi toxic, şi soluţia.

Fac o depresie ca tot acest mecanism: abuzator-victimă-soluţie – să se autoregleze.

Dacă ne imaginăm că organismul nostru este o maşină în care la serviciu stăm tot timpul cu piciorul pe acceleraţie. Ajung acasă şi motorul meu a rămas pe adrenalină. El încă turează astfel că nu poate să fie şi oprit în acelaţi timp. Fireşte că nu. Şi atunci toată această stare de agitaţie, gândurile pe care le am permanent depre ce mi-a rămas nefăcut la serviciu, cum pot să rezolv, să mai îmi iau un job pentru că nu îmi ajung banii...Toate aceste gânduri îmi dau o stare de agitaţie. Şi dacă sunt agitat, n-am cum să dorm, adrenalina e în corpul meu.

Apoi, este şi o chestiune de bioritm. Dacă eu stau la serviciu 6-8 ore, ajungem acasă la ce oră? 19.00-20.00. La modul ideal vorbind. Ne culcăm imediat? Nu. Ne mai trebuie 2-3 ore de a ne face rutina de seară. Ca să ne relaxăm, să putem dormi. 20.00 şi cu trei, 23.00. E acceptabil. Dar ce facem dacă venim de la job la ora 10.00? ce facem dacă plecăm cu laptopul? Cât timp rezistă acest motor? La un moment dat, organismul se autoreglează şi îţi fabrică o depresie.

Ce înseamnă burnout?

O epuizare fizică şi emoţională la limită. Pasul terminus către depresie. Această epuizare intervine când raportul între ceea ce dai şi ceea ce primeşti este nesatisfăcător pentru mine. Şi atunci este o epuizare emoţională neprofitabilă mie. Şi nu mai pot atinge acele taskuri pe care le atingeam înainte.

Un depresiv se cunoaşte după facies, după cum păşeşte, după postura epuizată. Total descurajat. După modul în care este spălat. Pentru că nu mai contează pentru el. Starea de tristeţe este atât de mare încât nu mai contează pentru el.

Zona muncii este cea care „alimentează“ cazurile de burnout şi nu se face nimic în această privinţă în România.

Atacurile de panică sunt asociate anxietăţii, o altă tulburare. La depresie nici măcar energia pentru un atac de panică nu o mai am. Aceste trepte nu sunt obligatorii. Poţi întâlni persoane cu anxietate care reuşesc să-şi gestioneze situaţia şi să nu ajungă la depresie, sunt persoane care asociază atacurile de panică cu anxietatea şi nu ajung la depresie şi  persoane care ajung direct la depresie.

Ce facem dacă avem depresie?

Perioada de concediu ajunge să fie nesatisfăcătoare. Pentru că starea de excitare pe care o am din job nu reuşesc să mi-o domolesc. Să mi-o echilibrez în primele zile de concediu. Şi concediul în sine devine foarte obositor. Şi ne întoarcem din nou la muncă neodihnţi.

Până la urmă, în depresie cineva se îngrijorează de tine. Adică? Îţi dă socialul de care tu duceai lipsă. De cele mai multe ori se ajunge ca omul să conştientizeze problema, iar cei din jur să-i aducă drept soluţie un specialist.