Unu din zece copii se naşte înainte de termen. Pe 10 iunie va avea loc primul marş dedicat bebeluşilor care se nasc prematur şi familiilor acestora

Unu din zece copii se naşte înainte de termen. Pe 10 iunie va avea loc primul marş dedicat bebeluşilor care se nasc prematur şi familiilor acestora

Unu din zece copii se naşte înainte de termen FOTO: Shutterstock

Asociaţia Unu şi Unu organizează în premieră în România primul Marş dedicat bebeluşilor care se nasc prematur, dar şi familiilor acestora.

Ştiri pe aceeaşi temă

Scopul acestui Marş al prematurilor este de a atrage atenţia societăţii civile asupra fenomenului prematurităţii, asupra impactului pe care îl are asupra nou-născutului, familiei şi societăţii.

Pe ultimii 50 de metri se va merge, pe cât posibil, cu respiraţia oprită, pentru a înţelege situaţia prin care trece prematurul de când se naşte până ajunge la terapie intensivă şi este resuscitat.

Se vor purta măşti de oxigen (ca cele din terapie intensivă), pentru a semnaliza că aceasta este principala problemă la naşterea copilului prematur şi de aici rezultă majoritatea problemelor de sănătate ulterioare.

„Ne propunem ca prin acest marş să tragem un semnal de alarmă într-o manieră diferită asupra fenomenului de prematuritate. 1 din 10 copii se naşte înainte de termen la nivel internaţional şi trebuie să semnalăm acest aspect îngrijorător, să determinăm întreaga societate să lupte şi să ajute ca numărul de copii prematuri din România să se micşoreze. Aşadar, prezenţa într-un număr cât mai mare va ajuta la diseminarea acestui subiect. În plus, vom avea activităţi interesante şi optimiste pentru toate vârstele”, spune Diana Gămulescu - vicepreşedinte Asociaţia Unu şi Unu

Marşul va avea loc pe data de 10 iunie, între orele 10:45-13:30, iar punctul de  întâlnire este pe Şoseaua Aviatorilor (direcţia de mers de la metroul Victoriei spre Parcul Kiseleff).

În cadrul acestui eveniment vor fi prezenţi reprezentanţi ai societăţii civile, jurnalişti, ONG-uri, VIP-uri, medici, autorităţi, părinţi etc. 

Marşul prematurilor se va organiza anual şi va aduce în atenţie câte o problemă a prematurităţii: anul acesta, tema centrală va fi RESPIRAŢIA şi neputinţa acestor bebeluşi de a respira singuri.

Pentru a reprezenta acest moment critic din viaţa prematurilor, organizatorii vor împărţi măşti de oxigen, identice cu cele întâlnite în secţiile de terapie intensivă.

Cei interesaţi pot să fie la curent cu evenimentul pe pagina oficială de Facebook: https://www.facebook.com/asociatia.unusiunu.

Respiraţia este viaţă!
 

citeste totul despre: