Tratamentul cu anticorpi sintetici dezvoltat de Regeneron protejează împotriva COVID-19 cel puţin 8 luni

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tratamentul cu anticorpi sintetici dezvoltat de Regeneron are autorizaţie de urgenţă în Statele Unite ale Americii pentru persoanele cu risc FOTO News.ro
Tratamentul cu anticorpi sintetici dezvoltat de Regeneron are autorizaţie de urgenţă în Statele Unite ale Americii pentru persoanele cu risc FOTO News.ro

Un tratament cu anticorpi sintetici dezvoltat de Regeneron a redus riscul de a contracta o formă simptomatică de COVID-19 cu 80%, oferind protecţie până la opt luni de la primirea injecţiei, a anunţat, luni, firma americană de biotehnologie, relatează AFP.

Rezultatele „sunt deosebit de importante pentru cei care nu răspund la vaccinurile împotriva COVID19, inclusiv pentru persoanele imunodeprimate”, a declarat Myron Cohen, om de ştiinţă la Universitatea din Carolina de Nord, responsabil cu realizarea studiilor finanţate de statul american.

Studiul a fost realizat cu peste 1.600 de persoane. Jumătate dintre ei au primit tratamentul (o injecţie), cealaltă un placebo. Pe parcursul unei perioade de urmărire de două până la opt luni, au fost identificate şapte cazuri de COVIDîn grupul care a primit tratamentul faţă de 38 la cei care au primit placebo, o reducere de peste 80%. 

Dar, mai presus de toate, nimeni dintre cei care au primit tratamentul nu au fost internaţi în spital, comparativ cu şase din grupul placebo. 

Acest tratament, de care a beneficiat şi fostul preşedinte Donald Trump, are autorizaţie de urgenţă în Statele Unite ale Americii pentru persoanele cu risc. 

„O singură doză de REGEN-COV oferă protecţie pe termen lung împotriva COVID-19, inclusiv în perioadele de expunere foarte mare, în casă şi pe termen mai lung în timpul expunerii continue mai ample”, a spus George Yancopoulos, director ştiinţific la Regeneron.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite