Relaţia cu medicul de familie, esenţială pentru depistarea bolilor hepatice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prevalenţa afecţiunilor hepatice este ridicată în rândul românilor şi mulţi oameni nu ştiu, de pildă, că sunt purtători ai virusurilor care produc hepatita B sau C. Am stat de vorbă cu Marinela Debu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Hepatice (APAH-RO) despre problemele cu care se confruntă pacienţii cu hepatită din ţara noastră.

Care sunt cele mai mari greşeli pe care le fac românii în privinţa bolilor hepatice?

Marinela Debu: Prima greşeală este aceea că nu acceptă să vorbească despre hepatite. Sunt foarte mulţi oameni care se feresc să discute despre hepatite, în general. Am observat la campaniile noastre de informare că atunci când le ofeream pliante, erau persoane reticente şi se temeau că vor lua hepatită prin simpla atingere a foii de hârtie şi ne respingeau. Asta am observat.

Cred că trebuie să vorbim mai mult despre aceste afecţiuni şi să avem curajul să ne informăm, să îl întrebăm pe medicul nostru de familie despre ce înseamnă hepatita şi să îi spunem că vrem să ne testăm mai ales dacă ştim că avem în familie pe cineva sau dacă există o situaţie care ne-ar putea da de gândit că avem hepatită.

Ar trebui să nu ne temem să ne testăm pentru aceste afecţiuni şi să vorbim deschis, să ne întrebăm în familie, rudele, prietenii dacă se ştiu cu această afecţiune. Iar dacă mama, tatăl, fratele sau sora are o formă de hepatită, atunci automat trebuie să ne testăm şi noi.

Cum putem să ne protejăm de afecţiunile hepatice?

Marinela Debu: Atunci când ştim că avem hepatită – şi nu doar dacă avem această boală – în general trebuie să avem un stil de viaţă sănătos şi să învăţăm că este foarte importantă igiena minimă personală şi că este foarte important să nu ne împrumutăm lucrurile personale altor oameni, inclusiv membrilor familiei.

Ne putem proteja de afecţiunile hepatice prin lucruri simple. În ceea ce priveşte infecţia cu virusul hepatitic B, cel mai important este, în primul rând, să ne testăm, să ne facem un titru de anticorpi şi apoi să ne vaccinăm, pentru că vaccinarea – şi la copii, şi la adulţi – este esenţială în ceea înseamnă infecţia cu virusul hepatitic B. Al doilea lucru esenţial: să nu împărţim cu nimeni obiecte de uz personal! Şi când vorbesc de obiecte de uz personal, mă refer la pensetă, periuţă de dinţi, lucruri care sunt personale.

Al treilea lucru: să fim foarte atenţi la igiena din jurul nostru – vorbesc aici şi de ceea ce înseamnă transmiterea virusului hepatitic A, adică boala mâinilor murdare – atunci când mergem undeva la o toaletă, când suntem acasă, în viaţa de zi cu zi, să nu uităm să ne spălăm pe mâini ori de câte ori este nevoie! Spălatul pe mâini cu apă şi săpun este esenţial!

Care sunt principalele cauze ale afecţiunilor hepatice? Ce factori determină apariţia lor?

Marinela Debu: Dacă e vorba de afecţiunile hepatice virale, e clar că e vorba de virusuri. Cauza este virusul. Dacă este vorba de alte forme de hepatite nonvirale, acestea pot fi influenţate de stilul de viaţă, de consumul de băuturi alcoolice, de o alimentaţie defectuoasă, pentru că obezitatea are şi ea rolul ei în ceea ce priveşte afectarea ficatului, dar pot fi şi anumite cauze genetice. Un medic poate să vă explice mai în amănunt.

Citeşte pe clicksanatate.ro interviul complet şi află ce teste se fac pentru depistarea bolilor hepatice!

5 remedii care taie greaţa

Ce alimente combat sforăitul

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite