O companie farmaceutică anunţă apariţia unui ser care poate prelungi viaţa pacientelor bolnave de cancer mamar

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un nou ser poate prelungi cu până la 16 luni viaţa persoanelor care suferă de o formă agresivă de cancer mamar, potrivit unui anunţ făcut la Congresul Mondial al Medicilor Oncologi, desfăşurat zilele acestea la Madrid, în Spania, potrivit „Forbes”.

Serul denumit ,,Perjeta” a fost testat de compania farmaceutică elveţiană Roche în 250 de centre de tratament din 19 ţări, rezultatul final fiind considerat un adevărat success. Au participat 800 de femei la testări. Şansele de supravieţuire ale pacientelor cu formă agresivă de cancer mamar au crescut cu 40 la sută, potrivit anunţului făcut la Congresul Mondial al Medicilor Oncologi.

Prin urmare, de la o perioadă o medie de 40 de luni se poate ajunge la aproape  56 de luni. Cancerul de tip HER2 reprezintă între 15 şi 20 la sută din totalul cazurilor de cancer mamar.

Acest tip de medicament „este ceva fără precedent în rândul studiilor care privesc cancerul de sân metastatic”, potrivit medicului Sandra Swain, oncolog şi profesor la Universitatea Georgetown din Washington DC, citat de „Forbes”.

Semnele care anunţă cancerul de sân:

1.Un nodul (nou)

2.Modificările de mărime sau de formă ale sânilor

3.Inflamaţii şi pete roşiatice

4.Porţiuni de piele uscată şi descuamată sau aspectul de coajă de portocală

5.Inversarea mameloanelor sau scurgeri mamare.

Printre posibilii factori de risc în ceea ce priveşte apariţia cancerului mamar putem menţiona: contraceptivele orale. Consulul de alcool, excesul ponderal  sau sedentarismul.

Citeşte şi:

Cum putem descoperi singure cancerul de sân în stadii incipiente

20 de ani nu mai este o vârstă prea fragedă pentru cancerul la sân. Dr. Elena Claudia Teodorescu, medic primar radiologie şi imagistică medicală, vine la Adevărul Live să ne povestească despre cazurile cu care se confruntă zi de zi la cabinet şi să ne înveţe care sunt paşii corecţi pentru evaluarea sănătăţii sânilor.

Semnal de alarmă: cancerul de sân, tot mai frecvent la femeile tinere

Aproximativ 10.000 de românce primesc diagnosticul de cancer mamar în fiecare an. Deşi în teorie boala afectează preponderent femeile trecute de 40 de ani, medicii constată o incidenţă tot mai mare în rândul tinerelor.

Sănătate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite