Indicator neaşteptat al fertilităţii bărbaţilor, găsit de cercetători: lungimea inelarului de la mâna dreaptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lungimea degetului inelar de la mâna dreaptă comparată cu cea a arătătorului este un indicator al fertilităţii bărbaţilor. Cercetătorii coreeni susţin că raportul dintre aceste degete poate prezice volumul testiculelor oricărui bărbat.

Un grup de cercetători din Coreea de Sud anunţă că raportul dintre lungimea degetului inelar şi cea a celui arătător de la mâna dreaptă a bărbaţilor oferă indicii despre mărimea testiculelor, informează dailymail.co.uk.

În cadrul unui studiu efectuat în cadrul Departamentelor de Urologie a Spitalelor Universtităţii Gachon din Incheon şi Universităţii Naţionale din Seul, oamenii de ştiinţă au stabilit că bărbaţii adulţi care au la mâna dreaptă degetul inelar mai lung decât cel arătător deţin testicule mai mari. În schimb, bărbaţii cu arătătorul mai mare decât cel inelar au testiculele mai mici.

Înainte de acest studiu a fost deja sugerat faptul că raportul dintre cel de-al doilea şi al patrulea deget este corelat cu sistemul reproducător masculin.

Această ipoteză se baza pe constatarea că genele HOX - care determină modul în care se conturează corpul unei persoane – controlează dezvoltarea degetelor, dar şi a aparatului genital în perioada embrionară.

Studii anterioare au relevat că mărimea testiculelor unui bărbat se corelează cu volumul de material seminal produs.

În acest studiu au implicaţi 172 de bărbaţi coreeni vârste cuprinse între 20 şi 69 ani, internaţi pentru intervenţii chirurgicale urologice. Iniţial, cercetătorii le-au măsurat lungimea degetelor fiecărui participant. Apoi, separat şi independent, un urolog cu experienţă le-a măsurat dimensiunea testiculelor.

Rezultatele au arătat că atunci când raportul dintre lungimea degetelor era invers proporţională cu volumul testicular, ceea ce înseamnă că un deget inelar mai lung decât arătătorul se corela cu testicule mai mari şi invers.

image

Sursa infografiei dailymail.co.uk

În cadrul studiului cercetătorii au descoperit ca vârstă şi înălţimea subiecţilor nu avea niciun impact asupra volumului testicular, în timp ce greutatea a avut o influenţă marginală.

O altă cercetare a relevat că dimensiunea arătătorului în raport cu aceea a inelarului reprezintă un indiciu al atractivităţii persoanei pentru sexul opus, acest lucru fiind valabil atât în cazul bărbaţilor, cât şi al femeilor.

Conform rezultatelor, o femeie al cărei deget arătător este mai lung decât degetul inelar ar avea o faţă simetrică şi mai atrăgătoare.

În cazul bărbaţilor, opusul e valabil - cei care au inelarul mai lung decât arătătorul au şanse mai mari de fi consideraţi atractivi de către femei.

Descoperirea a fost făcută de Bernhard Fink, de la Universitatea din Viena, care a măsurat degetele unui număr de 100 de bărbaţi şi femei şi a fotografiat feţele lor cu un aparat foto digital, după care a folosit un program de calculator pentru a evalua simetria fiecarei feţe.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite