Adevărul: Vin românii la consultaţii în laboratoarele de somnologie?

Oana Deleanu: Vă pot spune că la Institutul „Marius Nasta" vin aproximativ 350 de persoane pe an cu tulburări de somn. Dintre acestea, circa 70% sunt diagnosticate cu apnee în somn. În total, o statistică realizată de noi arată că în România sunt în jur de 10.000 de persoane diagnosticate cu apnee în somn. Estimările arată că ar trebui să fie cam 1,5 milioane de persoane cu apnee. Dintre acestea, în tratament sunt doar în jur de 2.000, din raportările firmelor.

Ce este apneea?

O persoană cu apnee merge în mod normal la culcare, adoarme, în multe cazuri sforăie, iar la un moment dat respiraţia i se opreşte. În general, pentru a pune diagnosticul de apnee, respiraţia trebuie să se oprească minimum zece secunde, de minimum cinci ori pe oră. Toţi putem să avem opriri ale respiraţiei mai mici de zece secunde, de mai puţin de cinci ori pe ora de somn, din diverse cauze, dar nu înseamnă că suferim de o tulburare de somn. Oprirea respiraţiei este însoţită de microtreziri, atunci când persoana îşi reia respiraţia şi trage aer adânc în piept. Ele sunt mecanisme de apărare, dar fragmentează somnul. Fiindcă nu mai intră aer în plămâni, scade saturaţia în oxigen a sângelui şi eu le explic pacienţilor mei că li se întâmplă ceea ce se petrece, în general, în cazul unui aparat electrocasnic pus la o priză când va­riază tensiunea. Dacă există aceste variaţii de tensiune, aparatul se strică mai repede. Şi organismul omului îmbătrâneşte mai repede. Apar procesele de ateroscleroză şi celebrul stres oxidativ.

Cât de frecventă este această tulburare a somnului?

Sindromul de apnee în somn are o prevalenţă de 2% în cazul femeilor şi de 4% la bărbaţi, conform unor studii. Această proporţie înseamnă că apneea este la fel de des întâlnită ca astmul sau ca diabetul. Dar sunt şi alte studii care au demonstrat că sindromul de apnee în somn fără somnolenţă apare la 24% din bărbaţi şi la 9% din femei.

Persoanele cu apnee trebuie să poarte aparatul CPAP de fiecare dată când dorm  Foto: Petrică Tănase

Care este portretul bolnavului tipic de apnee în somn?

Este un bărbat de vârstă medie, supraponderal sau obez, cu gâtul scurt şi gros. Un alt portret este cel al unui om care nu prezintă aceste caracteristici, dar poate să aibă multe boli cardiovasculare şi metabolice (hipertensiune, infarct, diabet) fără o explicaţie medicală concretă a cauzei. Omul nu a fumat, nu a băut niciodată, este slab şi tânăr, dar are ateroscleroză, pe fondul căreia a făcut multe boli. De altfel, s-a demonstrat că peste 80% din bolnavii cu hipertensiune ce nu poate fi controlată cu tratamentul obişnuit au, de fapt, apnee. Dar ei nu sunt tipici. Iar medicul de familie nu obişnuieşte să întrebe pacientul şi acest lucru: „Dormiţi bine? Sforăiţi? Aveţi somn odihnitor?".

Ce alţi factori sunt vinovaţi de instalarea apneei?

Am avut pacienţi tineri, de 20 şi ceva de ani, înalţi slabi, cu gâtul lung şi subţire, dar care anatomic aveau un tonus muscular mai scăzut. Musculatura faringiană, pentru ca faringele să stea deschis, trebuie să fie solidă. Dacă aceşti muşchi nu sunt suficient dezvoltaţi, apare colapsul. Deci şi conformaţia anatomică are un cuvânt de spus în apariţia apneei. Persoanele care au defecte la nivelul structurii osoase a feţei, de asemenea, sunt la risc. În cazul celor care au mandibula împinsă înăuntru, structurile sunt împinse şi ele şi calea aerului se blochează cu uşurinţă. La fel se întâmplă şi în cazul celor care au limba mare. În timpul somnului, cade limba şi le astupă căile respiratorii. Contează foarte mult şi numărul de la cămaşă. Bărbaţii care au circumferinţa gâtului de peste 43 cm şi femeile care o au de peste 37 cm pot fi suspectaţi de apnee.

Care sunt categoriile de persoane în cazul cărora apneea este cea mai periculoasă?

Şoferii cu apnee sunt o ameninţare în trafic, pentru că somnolenţa din timpul zilei îi face să aibă risc crescut de accidente. Se pot face teste de somnolenţă, pentru a vedea cât de riscantă este tulburarea pentru un şofer. În străinătate, aceste teste decid dacă un şofer profesionist mai poate lucra sau nu. Practic, el nu mai are voie să profeseze până nu începe tratamentul şi este monitorizat regulat. După ce a început tratamentul şi simptomele se atenuează, îşi poate relua lucrul. La noi, este o totală lipsă de înţelegere a problemei. Dacă un şofer este depistat cu apnee în somn, el este dat afară. De altfel, eu am avut probleme cu un şofer de tir la început. Nu era foarte gras, dar avea burtică şi l-am depistat cu sindrom sever de apnee în somn. Când a auzit ce înseamnă asta, ne-a înjurat şi a plecat să‑şi conducă tirul în continuare pe şoselele României. Asta a fost una dintre întâmplările care m-au făcut să nu mai vreau să umblu cu maşina în România. Mi-e frică. Am avut şi un poliţist de 40 şi ceva de ani cu apnee în somn. Ce riscă un astfel de om? El are o lentoare de reacţie şi, dacă o să fie vreodată pe stradă în situaţia de a reacţiona la nişte bandiţi sau de a împuşca pe cineva, nu va putea să facă faţă.

Dacă suntem foarte activi mai avem aceleaşi riscuri?

Nu neapărat. În cazul apneei severe, este posibil ca o persoană să adoarmă chiar în timp ce vorbeşte. Însă, în general, cei care sunt activi sunt mai puţin somnolenţi. Cu cât este mai monotonă activitatea, cum este condusul, cu atât riscul de a adormi este mai mare. Am avut, de exemplu, un preot care a venit la noi să facă investigaţii şi apoi să se trateze de apnee pentru că adormea cu capul pe Biblie în timpul rugăciunii, dimineaţa în biserică, şi se făcea de ruşine.

În ce constă tratamentul tulburării?

În primul rând, persoanele supraponderale şi cele obeze trebuie să slăbească. Mai ales în cazul apneei severe, tratamentul se face cu aparatul CPAP - Continuous Positive Airway Pressure. El suflă presiune pozitivă continuă din aerul ambient. Nu este un aparat de oxigen, cu care este adesea confundat, dar care este decontat de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Acesta nu se compensează. Este un dispozitiv care, practic, îi suflă pacientului aerul pe nas şi îi menţine căile aeriene deschise. Acest tratament ajută omul să se odihnească şi astfel sunt atenuate toate simptomele asociate apneei.

Se poate trata şi prin intervenţii chirurgicale?

Numai cazurile uşoare şi moderate pot fi atenuate cu ajutorul intervenţiilor realizate de ORL-ist. Pentru că în sfera aceasta există nişte receptori de presiune, care sunt activaţi când pacientul primeşte tratamentul clasic pentru sindromul de apnee în somn. În momentul în care omul suportă o intervenţie chirurgicală de îndepărtare a unor structuri de la nivelul gâtului, aceşti receptori îşi reduc numărul. Iar dacă el, după operaţie, mai are încă sindrom de apnee în somn şi are nevoie de tratament cu CPAP, atunci el nu va mai reacţiona cum trebuie la terapie.

Există nişte ritualuri ale somnului pe care ar trebui să le urmăm?

Când te duci în pat trebuie să fii relaxat, să ai camera aerisită şi să fi băut un ceai liniştitor. Foarte important: în cameră nu trebuie să existe calculator sau televizor. A adormi cu televizorul înseamnă să ai jocul acela de lumini şi sunetul care-ţi fragmentează somnul.

Dar dacă ne trezim în miez de noapte şi nu mai putem adormi?

În niciun caz nu rămâi în pat. Te ridici şi faci altceva, mănânci, bei apă, faci curat în casă... Unii se duc să fumeze. Nu este bine, pentru că nicotina accelerează metabolismul bazal şi practic te trezeşte. Alţii consideră că dorm mai bine dacă beau un pahar cu alcool înainte de culcare. Nici asta nu e bine, fiindcă alcoolul relaxează musculatura şi agravează sindromul de apnee în somn.

''Chiria pentru aparatul CPAP este de 100 - 200 de lei pe lună.''

„Mulţi bolnavi ajung la psihiatru"

Care sunt simptomele apneei?

Persoana sforăie, are pauze de respiraţie pe care le sesizează, în general, partenerul, are senzaţia de sufocare sau de gâfâială, are un somn neodihnitor, ajunge frecvent la baie, fiindcă se secretă nişte hormoni care stimulează diureza. Mulţi bărbaţi care merg la toaletă de patru-cinci ori pe noapte, la 40-50 de ani, sunt suspectaţi, în primul rând, de adenom de prostată, dar poate fi vorba şi despre apnee. Dimineaţa, bolnavul are dureri de cap, somnolenţă, capacitate redusă de concentrare, instabilitate, adoarme în timpul unor activităţi... Mulţi dintre cei cu astfel de simptome ajung la psihiatru sau la neurolog, că se suspectează afecţiuni sau tulburări din aceste sfere.

Cât costă tratamentul pentru apnee?

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) nu decontează tratamentul, iar pacientul trebuie să plătească chirie pentru aparat, care este între 100 şi 200 de lei pe lună. În plus, el trebuie să-şi cumpere masca, fiindcă este personală, care costă şi ea în jur de 100 de euro. Aparatul în sine costă între 800 şi 8.000 de euro, în funcţie de performanţă.

Interpretarea rezultatelor de la polisomnograf durează  cam 45 de minute  Foto: Petrică Tănase

Şi cât timp trebuie folosit aparatul?

Toată viaţa... Pentru că sindromul de apnee în somn nu se vindecă. Este foarte trist să diagnostichezi un pacient cu apnee severă şi să ştii că are nevoie de aparat, fiindcă alt­fel riscă să sufere complicaţii grave, iar el să spună că nu are bani să-şi închirieze aparatul.

Care sunt consecinţele apneei netratate?

Somnolenţa din timpul zilei, cauzată de apnee, duce la tulburări de atenţie, de memorie, de concentrare şi la accidente rutiere. În plus, apneea în somn este asociată cu scăderea saturaţiei de oxigen, ceea ce duce la ateroscleroză (n.r. - depuneri pe pereţii vaselor de sânge, îngustându-le), boli cardiovasculare şi metabolice: diabet, dislipidemii... De asemenea, o consecinţă a tulburărilor de somn poate fi disfuncţia erectilă. Stresul oxidativ şi ateroscleroza cauzate de apnee pot avea consecinţe şi la nivelul organelor sexuale. Omul nu se mai odihneşte bine noaptea, erecţia matinală nu mai are loc, ceea ce înseamnă disfuncţie sexuală. S-a observat că, după tratamentul cu CPAP, la aceste persoane problema dispare.

Ce se întâmplă, concret, într-un laborator de somnologie?

Mai întâi are loc o discuţie în care îl întrebăm pe pacient dacă este diagnosticat cu boli de inimă sau respiratorii. În plus, trebuie să efectueze nişte analize de rutină. Dacă se suspectează că persoana suferă de tulburări ale somnului, este investigată cu polisomnograful. Pentru aceasta, trebuie ca pacientul să doarmă o noapte la spital şi este filmat de o cameră cu infraroşu. Are montaţi pe el o serie de electrozi: pe cap, pentru a-i înregistra activitatea electrică cerebrală, în zona toracelui pentru electrocardiogramă, lângă ochi, pentru monitorizarea mişcărilor ochilor, pe bărbie (electromiogramă), pentru a observa dacă nu scrâşneşte din dinţi (bruxism), are un senzor cu rol de microfon pentru sforăit, există senzorul de flux şi nişte centuri trecute peste torace şi peste abdomen pentru a observa mişcările ce pot indica faptul că există un obstacol în respiraţie. Se mai pot face investigaţii şi cu un poligraf, care este un dispozitiv mai simplu şi pe care pacientul îl poate lua şi acasă.

Ce alte tulburări ale somnului pot fi diagnosticate într-un laborator de somnologie?

Există peste 80 de tulburări de somn: de la insomnie, sindromul picioarelor neliniştite, până la somnambulism, bruxism (scrâşnit din dinţi), vorbitul în somn, coşmaruri, paralizia somnului.

Cum ajung pacienţii, la dumneavoastră?

Din rapoartele noastre reiese că cei mai mulţi vin trimişi de medicul ORL-ist şi pentru că au auzit de tulburările de somn din presă.

Vin de bunăvoie sau împinşi de la spate de soţ/soţie, disperat/ă că le sforăie partenerul?

Mulţi vin împinşi de soţ/soţie. Dar cei care nu vin de bunăvoie, ci la solicitările partenerului, au mai puţine şanse să fie complianţi, adică să se ţină de tratament.

''O consecinţă a tulburărilor de somn poate fi disfuncţia sexuală.''

„Laboratoarele nu sunt acreditate în România"

Există diferenţe de diag­nosticare pe sexe?

În general, mai mulţi bărbaţi sunt diagnosticaţi. Explicaţia este că femeile sunt mai sensibile, au somnul mai uşor, îi aud când sforăie pe parteneri şi când au pauze de respiraţie. Când este vorba de reciprocitate, bărbaţii au somnul mult mai profund şi nu aud că partenera de pat sforăie şi că are apnee. De cele mai multe ori, femeile cu tulburări de somn nediagnosticate sunt acuzate de anxietate ori de insomnie.

Câte laboratoare de somnologie sunt în ţară?

Avem 49 de laboratoare, 11 în Bucureşti. Primul a fost înfiinţat în 1997 de profesorul Mihălţan. Apoi s-a deschis, în 2001, cel de la Timişoara, unde lucrează doctorul Ştefan Mihăicuţă, care este preşedintele Societăţii Române de Somnologie şi secretar în cadrul Societăţii Europene de Somnologie. Mai sunt în Iaşi, Constanţa şi Cluj, în Bacău, Galaţi, Oradea, Brăila, Mureş. Din cele 49, niciunul nu are acreditare din partea statului român, dar patru au fost acreditate de specialiştii din Germania, printre care şi cel de la „Marius Nasta".

Dar specialiştii care tratează tulburările de somn de unde provin?

Noi ne-am format în străinătate, fiindcă aici nu există deocamdată specialitatea de somnologie. Ne-am zbătut noi şi am reuşit ca, anul acesta, să fie aprobată competenţa de somnologie, iar de la anul încep să se formeze primele generaţii, timp de şase luni.

Dacă somnologia nu este o ramură recunoscută, când vă vedeţi pacienţii?

În timpul liber, după programul propriu-zis, fiindcă treaba noastră la spital nu este să vedem pacienţii cu apnee în somn.

Cum aţi achiziţionat aparatura?

Polisomnograful este cumpărat pe un proiect de cercetare. A costat 30.000 de euro. Al doilea polisomnograf şi alte aparate ne sunt lăsate în comodat de unele firme.

Care credeţi că este viitorul somnologiei în România? Va fi recunoscută această specialitate medicală?

Cred că legislaţia Uniunii Europene va obliga România să intre în rândul lumii şi din acest punct de vedere.

Una din două

- În ţară sau în străinătate, unde vreţi să profesaţi? În ţară, încă. Unul dintre factorii care mă ţin aici este şeful meu, profesorul Mihălţan. El este cel care a cumpărat, cu bani din buzunarul lui, mobilierul din laboratorul de somnologie şi care plăteşte, tot din banii lui, cinci asistente care să monitorizeze pacienţii când dorm în clinică.
- Apneea, mai frecventă la tineri sau la vârstnici? La vârstnici este mai frecventă, dar este mai puţin severă decât la tineri.
- E bine să mergi la cul­care mai devreme sau mai târziu? De­vreme.
- Insomnia sau apneea, care este mai întâlnită? Insomnia este cea mai frecventă tulburare de somn.
- Linişte perfectă sau muzică liniştitoare, care metodă e mai bună pentru un somn odihnitor? După gustul omului.

CV

-S-a specializat în Germania
- Numele: Oana Deleanu
- Data şi locul naşterii:8 octombrie 1974, Bucureşti
- Stare civilă: necăsătorită
- Studiile şi cariera:
- Facultatea de Medicină Generală, UMF „Carol Davila", Bucureşti
- Cinci ani de specialitate - Pneumologie
- Din 2011, este medic primar
- Este asistent universitar la Facultatea de Medicină
- A făcut cursuri de specializare în somnologie, acreditate de Societatea Europeană de Somnologie
- Îşi desfăşoară activitatea în cadrul Institutului de pneumologie „Marius Nasta" din Bucureşti, sub directa îndrumare a profesorului doctor Florin Mihălţan
- Locuieşte în:Bucureşti