Dr. Dragoş Popescu: „Statul prelungit pe scaun dă dureri de genunchi“

SEMNAL Lipsa mişcării poate afecta sănătatea articulaţiilor. În plus, o greutate corporală mai mare accentuează uzura cartilajelor

În timp ce tot mai mulţi medici români iau drumul străinătăţii, dr. Dragoş Popescu (42 de ani), medic primar chirurg ortoped de la Spitalul Clinic şi Provincial din Barcelona, vrea să se întoarcă în ţară. După ce a reuşit să se afirme în Spania şi a dobândit o vastă exprienţă internaţională în tratarea şi protezarea genunchilor.

„Weekend Adevărul“: Articulaţiile genunchilor sunt cele mai solicitate încheieturi. Până la ce vârstă ne putem aştepta să ne slujească fără „reparaţii“?

Dr. Dragoş Popescu: E o chestie relativă. Depinde de stilul de viaţă, de tipul de activitate şi mai ales de profilul ponderal. Dacă ai o greutate normală şi o activitate fizică regulată, în sensul susţinerii unui tonus muscular care să reducă presiunea pe articulaţii, atunci poţi să trăieşti şi toată viaţa fără probleme. Sunt persoane  de 30-40 de ani cu probleme grave şi persoane care la 70 de ani nu au nimic. E un spectru foarte larg.

Spuneţi că depinde de tipul de activitate. Ce anume predispune la o deteriorare a articulaţiilor?

Excesul de activitate poate duce la o uzură precoce. De exemplu, fotbaliştii de performanţă sau alţi sportivi care au antrenamente intense de la vârste mici sunt mai expuşi riscului de artroză. Există aşa-zisul „genunchi de fotbalist“. Numai dacă-i vezi radiografia, îţi dai seama că a făcut sport de performanţă. El are 30 de ani, dar radiografia pare, să zicem, a unei persoane de 60 de ani. Aşadar, solicitarea excesivă poate duce la uzură precoce.

Dar statul prelungit pe scaun, specific muncii de birou?

Statul pe scaun nu e o problemă, dacă-l însoţeşti cât de cât de o activitate fizică moderată: aerobic, ore de fitness sau chiar simplul mers pe jos. Problema noastră este că după pragul de 30 de ani nu mai avem timp pentru sport şi asta duce la scăderea tonusului muscular, ceea ce poate predispune la leziuni la nivelul articulaţiilor. Vorbind strict despre rămânerea în poziţia şezut pe perioade lungi de timp, atunci ar fi ceva de spus. Aceasta creează o presiune crescută la nivelul rotulei, ceea ce poate duce la apariţia durerii în partea din faţă a genunchiului. Acest tip de durere e des întâlnit la şoferii de camioane, pentru că stau aşezaţi mult timp, nemişcaţi.

SUPLIMENTELE NU AU EFECTE BENEFICE

Şi cum o putem evita?

Simplu de tot. Pe de o parte, trebuie să facem exerciţii de întindere a muşchilor şi ligamentelor, pentru o mai bună
flexibilitate, iar pe de altă parte, exerciţii de tonificare. După un program echilibrat de tonificare timp de două-trei luni, problemele acestea dispar.

Dar suplimentele alimentare, cele cu cartilaj de rechin şi alte substanţe lăudate, ajută?

Din păcate nu e nimic demonstrat ştiinţific. S-a văzut însă că nu sunt dăunătoare, ceea ce e un lucru bun, măcar nu au efecte secundare. Efecte benefice nu prea au. În medicină trebuie să demonstrezi lucrurile cât se poate de clar. Dacă vrei să arăţi că un medicament este eficient trebuie să ai un studiu foarte bine făcut, să ai un grup de control, pe o perioadă lungă de timp etc. Ori aşa ceva nu s-a făcut în cazul acestor suplimente şi atunci efectul lor este închipuit, mai mult sau mai puţin. Există persoane care spun că le ajută, dar nu ştim dacă e vorba de efectul lor sau e un efect placebo, ori între timp au mai slăbit şi au făcut puţină mişcare şi toate acestea, coroborat, le-au făcut bine. Să spui că există un supliment sau un medicament care să ajute sau să ducă la evitarea artrozei nu se poate. Nu există în alimentaţie ceva anume ce ar trebui recomandat pentru prevenţia artrozei.

Probabil sunt mai multe alimente de evitat...

E fix ca îndemnul clasic: evitaţi excesul de sare, zahăr şi grăsimi. Consumul exagerat de sare, de exemplu, pe lângă menţinerea unei stări de inflamaţie la nivelul articulaţiilor, se corelează şi cu o scădere a densităţii osoase. Ideea e să avem o dietă echilibrată, care de altfel previne îngrăşarea. Repet, controlul greutăţii şi o condiţie fizică cât de cât acceptabilă ajută foarte tare. Previn şi scad durerea, atunci când apare. S-a demonstrat că o pierdere în greutate de un kilogram poate scădea cu patru kilograme greutatea pe care o suportă un genunchi în mers la fiecare pas.

PICIOARELE ÎN „O“, RISC SUPLIMENTAR

Foarte mult...

Da, este. Practic, în genunchi greutatea nu este distribuită simetric. În general, pe partea internă a genunchiului e o presiune mai mare decât pe partea externă. La bărbaţii care au picioarele în „O“, de exemplu, mai toată greutatea trece pe partea internă. În momentul în care are loc o creştere în greutate de 10%, poate să ajungă să dubleze presiunea pe partea internă.

Persoane slabe cu artroză se întâlnesc?

Da, dar mult mai rar. Frecvenţa artrozei la cei graşi este de patru-cinci ori mai mare.

Şi dacă tot vorbim de raporturi, suferă mai des bărbaţii sau femeile?

Femeile. Explicaţiile încă se caută, dar se pare că sunt mai mulţi factori implicaţi. Printre aceştia se remarcă diferenţele anatomice – ele au oase mai subţiri şi grosime de cartilaj mai scăzută, dar mai ales factorii hormonali – lipsa estrogenului după menopauză poate determina o apariţie mai precoce a artrozei la genunchi.

„În România, se pun puţin peste trei mii de proteze pe an, pe când în Spania, doar la spitalul meu – o mie“

Când se impune protezarea genunchiului?

În general, atunci când artroza este suficient de avansată şi suficient de simptomatică, adică dă dureri foarte mari. De regulă, nu mergem către tratamentul chirurgical de la început. Încercăm mai întâi cu scăderea în greutate, puţină fizioterapie, eventual utilizarea unei orteze sau talonete speciale. Se mai pot face şi nişte infiltraţii cu acid hialuronic, să vezi dacă funcţionează. Dacă există inflamaţii importante, se pot face infiltraţii cu cortizon. În unele cazuri, ajută foarte mult. Dacă acestea nu reuşesc să controleze durerea, atunci următorul pas va fi proteza.

Dr. Dragoş Popescu în timpul unei intervenţii chirurgicale

„ÎN ROMÂNIA, TOATĂ LUMEA ÎŞI FACE RMN“

Ce investigaţii se fac pentru stabilirea unui diagnostic fără echivoc?

O chestie care m-a uimit în România este că toată lumea îşi face RMN, invariabil. Te-a văzut, nu te-a văzut medicul, îţi faci o rezonanţă. Să ştiţi că e problematică această abordare. La un RMN se văd multe leziuni. În mod normal, după 40 de ani, dacă ne facem un RMN oriunde ar fi, ceva-ceva apare. Leziunile devin relevante doar dacă dau simptome. Astfel, pentru diagnostic, trebuie să te vadă un medic, să te examineze clinic, adică să pună mâna pe tine. Acesta este lucrul cel mai important. Apoi, dacă el consideră că e necesar să ceară nişte probe complementare, atunci da, se merge mai departe. Oricum, primul lucru care trebuie făcut în plus este o radiografie simplă, mai ales la genunchi şi mai ales după 40 de ani. Sunt multe şi suficiente informaţii, pe care le poţi obţine de la o radiografie, chiar şi în cazul unei artroze incipiente. De cele mai multe ori, nu e nevoie de RMN, care, de altfel, nu e o investigaţie chiar ieftină.

Apropo de simptome, ce spun genunchii care trosnesc?

Zgomotele în genunchi nu ne preocupă decât dacă sunt însoţite de durere şi inflamaţie, cauzele frecvente fiind leziunile de menisc sau de cartilaj. Dacă „şuşotesc“ sau „vorbesc“ mai zgomotos fără aceste simptome nu sunt semne de alarmă. În plus, s-a văzut că după o perioadă de potenţare musculară, un genunchi care trosneşte devine mai silenţios. 

În Spania cum e? Pacienţii cu artroză au un acces mai mare la îngrijiri? Li se decontează protezele?

În Spania există sistemul de stat, în care nu plăteşti nimic, dar există o listă de aşteptare, de trei-patru luni, de obicei, maximum şase, depinde de spital. Accesul la proteze este net superior faţă de România. Dacă în România se pun, în general, puţin peste trei mii de proteze de genunchi pe an în toată ţara, în spitalul unde lucrez eu se pun o mie. Doar într-un singur spital! Şi asta nu înseamnă că în România lumea e mai sănătoasă, ci înseamnă ca de fapt nu are acces, nu există un sistem, nu ai cu ce. Diferenţa asta m-a şocat de-a dreptul. Este uriaşă, ţinând cont că România are cam jumătate din populaţia Spaniei.

Înţeleg că intenţionaţi să reveniţi în ţară pentru a profesa. Ce vă motivează să vă întoarceţi?

Eu sunt bine, viaţa în Barcelona e frumoasă, dar niciodată nu m-am văzut instalat definitiv în Spania. Întotdeauna am văzut-o ca pe o perioadă. Şi apoi, m-am gândit că aş putea fi mai util acasă decât aici. Există şi un aspect sentimental, familia, prietenii din liceu şi din facultate, sunt acolo în România.

Vă încurajează cumva şi schimbările politice care s-au produs recent?

Am fost şi am votat! Am stat la coadă! Cum să nu. Mi se pare o chestie foarte importantă ce s-a întâmplat acum, poate la fel de importantă ca aia din 1989. Sper să nu fim dezamăgiţi!