Doctorul Oz, căzut în dizgraţie. Medici de renume îl acuză că face publicitate unor suplimente ineficiente şi vor să îl excludă din şefia Universităţii Columbia
0Câţiva medici prestigioşi de la Universitatea Columbia au adresat conducerii instituţiei o scrisoare în care îşi exprimă regretul că un medic celebru precum Mehmet OZ recomandă oamenilor să folosească suplimente despre care nu se ştie cu siguranţă că ar funcţiona.
În privinţa doctorului Mehmet Oz, s-a tot vehiculat în ultima vreme că ar încasa sume fabuloase de bani de la companiile care comercializează suplimente alimentare pentru a le promova produsele.
În scrisoarea adresată de 10 medici cu experienţă, decanul Universităţii Columbia este “urecheat” pentru faptul că nu ia act de practicile mai puţin bazate pe ştiinţă ale doctorului Oz şi se precizează că se doreşte excluderea acestuia de la catedra de Chirurgie a instituţiei.
„Suntem surprinşi neplăcut de faptul că cei care sunt la conducerea Universităţii Columbia îi permit doctorului Oz să facă astfel de recomandări publice şi să ocupe în acelaşi timp un post important în cadrul acestei instituţii respectabile”, spun semnatarii scrisorii.
Nu este pentru prima dată când doctorul Mehmet Oz este în centrul unui scandal public. În vara anului 2014, medicul a fost chemat să depună mărturie în privinţa suplimentelor de slăbit pe care le recomanda în cadrul emisiunilor TV. De asemenea, medicul a primit o mustrare aspră şi din partea Administraţiei pentru Medicamente şi Alimente (FDA), deoarece a prezentat într-o emisiune că sucul de mere ar conţine niveluri crescute de arsenic, un metal cu potenţial cancerigen, deşi studiile de mare amploare demonstrează că nu există nici un fel de dovadă că ar exista un pericol real.
Iniţiatorul recentei scrisori adresate decanului Universităţii Columbia, medicul Henry I. Miller, din cadrul Universităţii Stanford, a dat nenumărate interviuri legate de practicile periculoase ale doctorului Oz. Într-o declaraţie oferită postului TV CBS News, Miller declară despre doctorul Oz că “este o persoană care pune în pericol sănătatea oamenilor creduli şi nu ar trebui să deţină funcţii de conducere iar numele să nu îi fie asociat cu instituţii de prestigiu”.
“Ce este şi mai rău este faptul că acesta dă dovadă de lipsă totală de integritate, recomandând tratamente şi cure care nu au un temei ştiinţific, doar pentru bunăstarea sa financiară”, completează Dr. Henry Miller.
Răspunsul primit de la Doug Levy, directorul de comunicare din cadrul Universităţi Columbia, a fost însă unul foarte scurt şi deloc pe placul nemulţumiţilor.
“Universitatea Columbia susţine dreptul la opinie, libertatea exprimării şi libertatea academică a membrilor săi principiul libertăţii academice şi de exprimare a membrilor săi”, scrie Doug Levy în replică la scrisoarea medicilor.
Rămâne de văzut dacă acest răspuns va avea sau nu ecou în rândul mediilor academice şi dacă oamenii obişnuiţi vor fi ceva mai atenţi la recomandările vedetei TV.