Din păcate, de la bal poţi să ajungi la spital, dar niciodată invers
0În urmă cu vreo 20 de ani, într-un exces de romantism medical, mi-am cumpărat câteva lasere şi am plecat la instruire în Elveţia fascinat de aplicaţiile terapeutice şi posibilităţile curative la copil. LLTL (Low Level Therapy Laser) este încă un domeniu de pionerat cu nebănuite resurse.
Laserul în patologia traumatică a copilului şi nu numai
De fapt, cum acţionează laserul: o cantitate de energie este adusă în celulă activând procesele normale de vindecare, care sunt accelerate .
Imaginaţi-vă un foc peste care se toarnă benzină. Exact la fel se petrece şi cu acţiunea laserului. Astfel este accelerat procesul de vindecare, care la copil are rezultate fantastice.
Primul domeniu în care am început să studiez a fost traumatologia copilului şi după zeci de ani de cercetări am reuşit împreună cu fizicienii de la Institutul de Fizică de la Magurel, într-un program de cercetare sub egida Academiei Medicale Române, să obiectivăm toate încercările noaste de ani şi ani de zile
Marele câştigător al acestei activităţi este patologia traumatică la copil şi în special patologia genunchiului.
Genunchiul copilului, în special al adolescentului, este o mare piatră de încercare în terapeutica ortopedică. De multe ori, colegii ortopezi de adulţi se grăbesc să intervină chirurgical. La ora actuală, intervenţiile chirurgicale sunt bine standardizate şi codificate, dar la adult.
Iradieri zonale cu laser IR în diferite afecţiuni traumatice
Controlul rezultatelor prin analiza termografică
Copilul, adolescentul are particularităţi deosebite: ligamentele genunchiului sunt încă vascularizate şi au potenţial de refacere. Deşi radiologic uneori creşterea pare terminată, ea mai continuă încă câteva luni dacă nu ani. Dramatismul situaţiei este că o intervenţie definitivă se face pe o structură în creştere.
După aproape 30 de ani de experienţă în ortopedia pediatrică pot să afirm că în proporţie de 80% din cazurile operate, de leziuni ale genunchiului la adolescent, vor necesita în următorii 5 ani o a doua sau a treia intervenţie.
Şi am cazul unui bun amic de-al meu al cărui puşti de vreo 14 ani face o luxaţie de rotulă la vârstă de 14 ani si pe care îl rog cu cerul şi pământul să amâne operaţia, dar nu şi nu. Se operează la 19 ani, urmează a doua operaţie şi la 25 de ani a treia.
Chiar dacă aparent pacientul are alura unui adult, există multe diferenţe. De exemplu, din momentul terminării creşterii, până când şi elementul musculo-tendinos ajunge din urmă pârghia osoasă, mai dureaza cca 2-3 ani.
Există o agresivitate chirurgicală asupra copilului şi în special asupra adolescentului care nu este justificată medical de nimic. De multe ori, am văzut colegi mai tineri, ortopezi de adulţi, care confundă boli specifice creşterii copilului cu afecţiuni traumatice.
Deşi este o articulaţie mare, genunchiul este o articulaţie sensibilă şi orice intervenţie intempestivă poate avea consecinţe neprevăzute.
Un alt domeniu interesant al aplicării laserului acela cel al suferinţelor neurologice, în special cele posttraumatice. Un deosebit succes am avut în paraliziile de plex radial la nou-născut şi în tulburările neurologice posttraumatice. Este foarte interesant că la copilul mic evoluţia favorabilă este spectaculoasă.
Dar pe departe cel mai spectaculos este rezultatul în leziunile tegumentare, plăgi, cicatrici, arsuri.
Îmi aduc aminte că acum vreo 10 ani o colegă mai tânără s-a ars cu apă fiartă pe piept, abdomen şi coapse. După un prim ajutor mai mult decât superficial într-un serviciu de chirurgie plastică, cu spectrul ameninţării unor cicatrici oribile, am început un tratament cu laser şi rezultatul a fost fantastic: în afară de faptul că nu a rămas nicio cicatrice, nici măcar modificări de culoare nu au existat.
Şi, nu în ultimul rând, trebuie menţionată contribuţia laserului în consolidarea osoasă, fie că este după fracturi, fie pseudartoze, fie alungiri de membre, rezultatul este remarcabil producându-se un os de o calitate deosebită.
Laserul este ieftin, nedureros, uşor de aplicat, nu are efecte advese, nu produce dependenţă, se poate aplica în orice circumstanţă bine determinată, dar dacă nu este folosit sau este prost folosit, atunci nu produce rezultate.
Concluzia este următoarea: Dragi părinţi, informaţi-vă de zece ori până să acceptaţi o intervenţie chirurgicală la un copil sau adolescent, căci de la spital nu mai ajungi niciodată la bal.