Cum putem scăpa de cârcei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cârceii pot fi puşi şi pe seama unor dezechilibre hormonale
Cârceii pot fi puşi şi pe seama unor dezechilibre hormonale

Cârceii apar mai ales din cauza deshidratării şi a lipsei unor minerale precum calciul, magneziul şi potasiul. Cele mai afectate de crampele musculare sunt membrele inferioare.

Deşi nu sunt o problemă gravă, cârceii, contracţii involuntare şi dureroase ale muşchilor, pot crea neplăceri mai ales dacă persoana afectată se află la volan sau dacă înoată.

Cele mai expuse crampelor musculare sunt persoanele active, care depun efort fizic susţinut (sportivii), cele supraponderale (kilogramele în plus apasă asupra muşchilor) şi cele care au o circulaţie sanguină deficitară. Riscul de a suferi astfel de spasme este mare şi la vârstnici, în cazul lor fiind cauzate de atrofierea muşchilor. Şi statul îndelund pe scaun, picior peste picior, şi purtarea tocurilor înalte favorizează apariţia crampelor musculare. La gravide, cârceii apar din cauza schimbărilor hormonale specifice acestei perioade.

Crampele nu necesită tratament specific, însă dacă apar fecvent şi sunt dureroase, este nevoie de consult medical. În unele cazuri, ele pot ascunde boli neurologice, insuficienţă circulatorie periferică sau dezechilibre hormonale.

Citeşte mai multe pe clicksanatate.ro

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite