Cele mai frecvente boli la pisici
0Cele mai frecvente boli la pisici. Pisicile sunt animale de companie preferate de multe persoane, pentru că sunt afectuoase, curate şi au efecte pozitive asupra stării emoţionale a stăpânului. Se întâmplă însă ca uneori pisicuţele să aibă anumite probleme de sănătate, care trebuie urgent rezolvate de medicul veterinar.
Deşi se spune că au nouă vieţi, pisicile nu sunt atât de puternice pe cât vor să dea impresia.
Cea mai simplă cale prin care putem avea o pisică sănătoasă este să mergem regulat la cabinetul medicului veterinar pentru un control de rutină.
O problemă depistată din timp poate îmbunătăţi capacitatea de vindecare a animăluţului şi poate preveni eventualele complicaţii.
Iată câteva dintre cele mai frecvente boli la pisici şi simptome specifice pentru fiecare în parte.
Cele mai frecvente boli la pisici. Infectarea cu paraziţi şi obezitatea
Paraziţii reprezintă una dintre cele mai întâlnite afecţiuni la pisici. Infectarea cu paraziţi poate avea loc din cauza puricilor sau a căpuşelor şi duce la apariţia anemiei, mai ales la pui, şi a teniei, potrivit clubanimaledecompanie.ro. Pisicuţele necesită în astfel de cazuri tratament cu antihistaminice sau steroizi pentru a ţine inflamaţia sub control.
Pentru a preveni această problemă, pisica trebuie spălată frecvent cu şampon contra puricilor şi căpuşelor, trebuie evitate ieşirile în aer liber iar spaţiul din casă (covoare, pături) trebuie igienizat săptămânal cu un insecticid.
Paraziţii intestinali sunt, de asemenea, o problemă frecvent întâlnită la pisici. Aceştia pot apărea în urma folosirii unui pământ sau nisip neigienic în litieră sau a consumului de carne insuficient gătită . Puii sunt cei mai sensibili la viermişori.
Un control la medicul veterinar poate determina cu exactitate ce tip de paraziţi intestinali are animăluţul şi ce tratament este necesar.
Majoritatea parazitozelor pot fi prevenite prin respectarea unor măsuri de igienă personală şi efectuarea periodică a deparazitărilor externe şi interne a animalelor de companie. Nu uitaţi să curăţaţi zilnic litiera pisicii de fecale sau urină şi spălaţi săptămânal întreaga litieră.
O altă problemă de sănătate a pisicilor este obezitatea. Aproape jumătate dintre pisici au surplus de greutate, arată studii recente. Hrana la discreţie, alimentele bogate în carbohidraţi (orezul) şi lipsa de mişcare sunt factori care contribuie la apariţia obezităţii la pisici.
Un grad mai mare de risc există în cazul pisicilor sterilizate, care continuă să mănânce în acelaşi ritm, deşi necesarul caloric este mult mai scăzut.
Greutatea mare poate pune mare presiune pe sistemul osos, iar pisica poate suferi fracturi. De asemenea, din cauza excesului ponderal pisica poate fi la mare risc de afecţiuni hepatice, diabet şi artrită.
Multe dintre problemele de sănătate ale pisicilor sunt legate, direct sau indirect, de greutatea în exces, de aceea este nevoie de atenţie permanentă asupra alimentaţiei. Cele mai bune sfaturi le poate oferi medicul veterinar, care ne poate indica exact ce gramaj este optim pentru felină. De asemenea, jucăriile colorate pot stimula pisica să facă mai multă mişcare.
Cele mai frecvente boli la pisici. Probleme dermatologice şi hipertiroidism
O pisicuţă care se scarpină des, îşi muşcă pielea şi căreia îi cade abundent blana poate fi victima unei dermatoze.
De asemenea, prezenţa crustelor, roşeaţa, pielea uscată şi descuamată sunt alte semnale că ar putea suferi de o boală de piele. Printre cauzele care duc la astfel de probleme dermatologice se numără alergiile cauzate de muşcăturile de purici, alergiile alimentare, abcesele cauzate de muşcături sau scărpinat ori infecţiile fungice.
Tratamentul efectuat din timp este esenţial atât pentru sănătatea pisicii, cât şi a stăpânului, mai ales că unele probleme de piele se pot transmite de la animal la om.
O altă problemă des întâlnită în cabinetele medicilor veterinari este hipertiroidismul, o afecţiune endocrină frecventă la pisici. Această problemă apare mai ales în cazul pisicilor bătrâne, atunci când glanda tiroidă produce o cantitate prea mare de hormoni tiroidieni, adaugă sursa citată.
Printre simptomele hipertiroidismului la pisici se numără: scăderea în greutate, creşterea poftei de mâncare, sete şi urinare excesivă, letargie şi lipsa strălucirii blăniţei. Tratamentul în cazul acestei afecţiuni se impune de urgenţă deoarece există riscul să afecteze organe vitale precum inima.
Cele mai frecvente boli la pisici. Insuficienţa renală şi limfomul
Vârsta înaintată a pisicii poate creşte riscul de insuficienţă renală, o afecţiune care, dacă nu este tratată, poate duce chiar la deces. Printre simptomele care pot da de gol o astfel de problemă enumerăm vărsăturile, refuzul de a consuma hrana, lipsa urinatului şi mieunatul continuu. Acumularea de toxine, ca urmare a incapacităţii de a urina, poate duce la un blocaj renal. Astfel, este necesară administrarea diureticelor şi a diverse suplimente care să restabilească funcţia renală.
Tot la pisicile bătrâne poate apărea limfomul, un tip de cancer care nu poate fi vindecat, dar ale cărui simptome pot fi ameliorate prin tratament specific. Limfomul se manifestă prin lipsa poftei de mâncare, scădere în greutate şi umflături în zona toracelui şi poate afecta ficatul, splina, rinichii, căile respiratorii, ochii şi creierul.