Numită şi echimoză, inestetica vânătaie poate apărea chiar şi în urma loviturilor uşoare. La început, din cauza distrugerii vaselor superficiale de sânge, în locul vătămat va apărea o pată roşiatică. După câteva ore însă, se poate observa că regiunea afectată se măreşte şi se colorează în violet. În general, vânătăile trebuie tratate imediat, deoarece cu cât trece mai mult timp, cu atât timpul de vindecare va fi mai mare.

Netrată, o echimoză dispare în aproximativ trei săptămâni, modificându-şi culoarea. Explicaţia este că, pe măsură ce cheagul se resoarbe, modificările se observă la nivelul pielii. Astfel, aceasta trece de la roşu la violet-albastru, apoi la albastru-verzui şi, în final, la galben-verzui. Cele mai la îndemână soluţii pentru a grăbi vindecarea se pot găsi chiar în propria gospodărie.

Compresele reci opresc coagularea sângelui

Imediat după lovitură, medicii recomandă aplicarea unei comprese reci, deoarece opreşte coagularea sângelui şi, implicit, formarea vânătăii. Se pot utiliza cuburi de gheaţă, dar şi alimente congelate. Astfel, înfăşoară într-un prosop o pungă de legume sau de carne congelate şi aplică-le pe locul vătămat. De asemenea, tot ca primă linie de tratament se recomandă vitamina K. Se găseşte din belşug în alimente precum salata verde, spanac, urzici, varză, mazăre, morcovi şi ovăz.

Arnica grăbeşte vindecarea

Unul dintre cele mai bune remedii împotriva vânătăilor este tinctura de arnică. Aceasta are rolul de a grăbi vindecarea scăzând, în acelaşi timp, sensibilitatea din zona respectivă. Cinci-şase picături de arnică se combină cu un sfert de cană de apă, iar în amestecul obţinut se înmoaie o bucată de tifon. Ulterior, tifonul se aşază pe locul cu pricina şi deasupra se aplică un bandaj. Acest tratament se va folosi de două ori pe zi. Pentru a scurta şi mai mult timpul de vindecare, arnica se poate combina cu ceai de muşeţel, care are proprietăţi antiinflamatoare, antiseptice şi analgezice.

Tătăneasă, de două ori pe zi

Tătăneasa reprezintă unul dintre cele mai vechi remedii utilizate în tratarea pielii vătămate. Pentru a obţine rezultate în cel mai scurt timp, se recomandă ca frunzele de tătăneasă să se aplice în stare proaspătă pe vânătaie de cel puţin două ori pe zi. Efectul terapeutic al acestei plante se datorează conţinutului său bogat în alantoină, o substanţă care stimulează regenerarea ţesutului afectat. De asemenea, tătăneasa poate fi administrată şi intern, însă numai sub supravegherea medicului fitoterapeut, deoarece conţine alcaloizi de pirolizidină, substanţe care sunt hepatotoxice.  

Aplică pătrunjel pe zona afectată!

Conţinutul bogat în vitamina B12 îi conferă pătrunjelului calitatea de a stimula regenerarea ţesutului vătămat. În acest sens, se toacă două legături de pătrunjel şi se aplică, timp de două ore, pe vânătaie. Procesul se repetă până ce culoarea vânătăii se estompează. Pentru a fi mai uşor de folosit, pătrunjelul mărunţit se poate combina cu apă şi se pune la congelator. Cuburile astfel obţinute vor putea fi folosite mai uşor.

Specialistul nostru
Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie, competenţe în apifitoterapie, reflexoterapeut

Neplăcutele vânătăi nu ar trebui să ne dea bătăi de cap,  dacă folosim câteva remedii naturale la îndemână. Astfel, în primă instanţă, se recomandă aplicarea de comprese cu tinctură de arnică sau folosirea decoctului din rădăcină de tătăneasă. De asemenea, vânătăile dispar în foarte scurt timp dacă se aplică comprese cu frunze de varză, cu frunze de tătăneasă sau cu bitter suedez. Dacă nu aveţi la îndemână aceste remedii, puteţi aplica o compresă înmuiată în apă rece cu oţet. Totodată, se pot cumpăra de la farmacie unguente cu arnică, castan, gălbenele sau hamamelis. De ajutor poate fi şi uleiul de sunătoare.

Recomandare: Pentru a preveni apariţia vânătăii, aplică o jumătate de ceapă proaspăt tăiată imediat după lovitură.