Ce trebuie să ştii despre medicamente

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Este greu de imaginat cum ar fi viaţa noastră fără medicamente. Vitale pentru tratamentele bolilor cronice, acestea sunt necesare şi în numeroase probleme de sănătate acute. Indiferent pentru ce urmezi terapii medicamentoase, reţine că acestea au efecte adverse şi că pot face mai mult rău decât bine atunci când nu ţii cont de unele aspecte.

De la substanţe la pastile

Începând de la primele doftorii prescrise în secolul al XVIII-lea bolnavilor din spitale şi până la medicamentele inovatoare din zilele noastre, s-au făcut progrese remarcabile în industria farmaceutică.

Medicamentele sunt, aşa cum ştim, substanţe sub diverse forme de prezentare (comprimate, siropuri, picături etc.), care sunt folosite pentru a trata sau ameliora o boală ori un simptom. În vreme ce primele doftorii aveau la bază plante medicinale sau compuşi de origine minerală sau animală, la sfârşitul secolului al XIX-lea a început să se dezvolte industria farmaceutică. Iniţial, existau în jur de 20 de molecule de sinteză, pentru ca numărul acestora să crească simţitor.

Procesul de fabricare a unui medicament este complex, dar şi costisitor pentru compania producătoare. Astfel, înainte de a fi puse pe piaţă, medicamentele sunt studiate atent de o echipă de specialişti, ale căror cercetări se concentrează pe găsirea celei mai bune formule. Pot trece şi 10-15 ani de la găsirea acestei formule şi până când un medicament este produs şi distribuit în farmacii.

Alte 2 etape importante în traseul unui medicament sunt obţinerea unui brevet care oferă dreptul de proprietate asupra invenţiei şi studiile clinice, prin care se verifică eficienţa unui produs farmaceutic, precum şi efectele sale secundare.    


Ce conţine un medicament

În componenţa oricărui medicament intră una sau mai multe substanţe active, care dau efectul terapeutic. La acestea se adaugă şi alţi compuşi, care le intensifică acţiunea sau le atenuează efectele adverse, precum şi excipienţi (completează gustul sau forma), conservanţi, stabilizanţi şi antiagreganţi.

Află pe Clicksanatate.ro ce medicamente se pot lua fără reţetă şi care sunt mai avantajoase ca preţ!

Dieta care întârzie îmbătrânirea

Aşa îţi îngrijeşti corect tenul iarna!

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite