Ce medicamente nu trebuie luate împreună

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai ales atunci când obişnuim să ne tratăm „după ureche” riscăm să ne trezim cu diverse complicaţii. Află din articolul nostru de ce unele pastile nu trebuie luate niciodată în acelaşi timp.

Indiferent de tratamentul medicamentos pe care îl urmezi, este foarte important să ceri mai multe detalii medicului sau farmacistului despre posibilele efecte secundare şi, desigur, să citeşti prospectul. Administrarea concomitentă a medicamentelor poate duce la amplificarea efectului sau, dimpotrivă, la reducerea acestuia ori pot surveni reacţii secundare grave.

Riscurile sunt şi mai mari la persoanele care urmează tratamente de lungă durată (pentru hipertensiune arterială, pentru scăderea colesterolului „rău” sau pentru bolile cronice), întrucât acestea pot interacţiona, de pildă, cu medicamentele indicate în răceală, gripă sau în unele tulburări digestive.

Aspirina creşte efectul anticoagulantelor

Printre tratamentele care necesită o atenţie sporită se numără anticoagulantele orale (prescrise pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge). De obicei, administrarea acestora se face pe perioade lungi, existând o probabilitate mai mare ca ele să interacţioneze cu alte medicamente.

De aceea, dacă iei anticoagulante, menţionează acest lucru farmacistului în caz că ai nevoie să iei alte medicamente. De pildă, administrarea în acelaşi timp a anticoagulantelor cu aspirină sau cu ibuprofen creşte riscul de hemoragie internă.

La rândul lor, antiacidele (indicate în ulcer sau arsuri gastrice) pot să scadă absorbţia anticoagulantelor. Aspirina trebuie evitată şi de persoanele care urmează tratament cu astm bronşic, pentru că poate favoriza producerea unei crize.

Iei statine? Iată ce antibiotice să eviţi!

Medicamentele indicate pentru reducerea colesterolului „rău” (statinele) pot avea ca efect secundar distrugerea ţesutului muscular scheletic. Acest risc este amplificat de administrarea concomitentă a unor antibiotice precum claritromicina. De aceea, în timpul tratamentului cu antibiotice, statinele trebuie evitate.

Citeşte materialul pe clicksanatate.ro

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite