Ce se întâmplă în corpul nostru când consumăm alcool

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chiar şi în cele mai mici doze, alcoolul poate afecta creierul, circulaţia sângelui şi sistemul imunitar FOTO Shutterstock
Chiar şi în cele mai mici doze, alcoolul poate afecta creierul, circulaţia sângelui şi sistemul imunitar FOTO Shutterstock

Sărbătorile oferă un motiv în plus de petrecere şi de a exagera cu alcoolul şi, chiar dacă cei mai mulţi dintre noi ştiu că acesta poate cauza accidente rutiere sau poate crea dependenţă, puţini realizează cu adevărat cât de periculos este.

Suntem conştienţi de faptul că alcoolul, consumat moderat, ne dă o stare euforică, ne face mai plângăcioşi sau mai zâmbăreţi, ne provoacă foame sau dureri de cap, dar cam la asta se limitează cunoştinţele noastre şi, de multe ori, ignorăm ceea ce se întâmplă cu adevărat în corpul nostru pentru a provoaca aceste reacţii.

Chiar şi în cele mai mici doze, alcoolul poate afecta creierul, circulaţia sângelui şi sistemul imunitar. Consumat în doze mici spre moderate, el asigură o viaţă mai lungă şi o inimă mai puternică. Experţii au estimat că un pahar de alcool este suficient pentru femei şi două sunt de ajuns pentru bărbaţi. Dar în doze mari poate aduce daune permanente asupra corpului nostru.

Concentraţia alcoolului în sânge poate fi influenţată de mai mulţi factori precum sexul consumatorului şi masa corporală a acestuia. Experţii ne sfătuiesc să alternăm băuturile alcoolice cu cele non-alcoolice de fiecare dată când plănuim să bem mai mult, deoarece alcoolemia este afectată în mod direct de volumul apei din corp şi ajută împotriva deshidratării.

Jurnaliştii de la „Huffington Post“ au stat de vorbă cu experţii de la Institutul Naţional american de Alcoolism şi Abuz de Alcool, pentru a descoperi ce se întâmplă exact în corpul nostru, atunci când ne aflăm sub influenţa alcoolului.

Gura

Alcoolul nu rămâne prea mult timp în cavitatea bucală, trecând repede în stomac, astfel încât enzimele care au rolul de a-l descompune nu apucă să îşi facă treaba.

Alcool Shutter

Stomac

Alcoolul este descompus de două tipuri de enzime. Prima se găseşte preponderent în stomac şi transforma etanolul (alcoolul pe care noi îl bem) în  acetaldehidă, o substanţă toxică, ce trece mai departe în ficat.

Dacă mâncaţi înainte de a consuma alcool, este cu atât mai bine, deoarece acesta trece mai greu prin stomac, unde enzimele au timp sa îl descompună cât mai mult. Datorită acestui lucru, ne îmbătăm mai greu şi ne apărăm şi stomacul, care, dacă este iritat, ne provoacă greţuri şi chiar vomă.

De asemenea, din cauza faptului că alcoolul conţine multe calorii, fără a constitui ceva cu adevărat hrănitor, corpul nostru este păcălit să simtă nevoia de a mânca.

Ficatul

Ficatul este responsabil cu cea de-a doua parte a descompunerii alcoolului. De reţinut este faptul că, indiferent de cât de mult alcool bei, ficatul nu poate metaboliza decât o anumită cantitate pe oră.

Ficat shutter

În plus, viteza metabolismului este diferită de la individ la individ şi este influenţată şi de sexul consumatorului şi de cantitatea de alimente pe care acesta o are în stomac, iar anumite grupuri de oameni întâmpină multe greutăţi deoarece au mai puţine enzime sau chiar deloc. Din cauza acumulării de acetaldehidă apar simptomele precum creşterea pulsului, transpiaraţia, înroşirea feţei, greţurile şi voma.

Inima

Deşi nu există dovezi ştiinţifice concludente referitoare la intensificarea bătăilor inimii, experţii sunt de părere că alcoolul le influenţează în mod direct, iar acest lucru se întâmplă în special celor care nu beau în mod regulat.

Sistemul circulator

Alcoolul este cunoscut ca fiind un vasodilatator, ceea ce înseamnă că măreşte vasele de sânge, provocând îmbujorarea şi senzaţia de căldură din corp.

Sistemul imunitar

Sistemul imunitar are două părţi: una luptă pentru a ţine la distanţă bolile, în timp ce cealaltă se ocupă de germenii şi de bacteriile deja pătrunse în sistem. Din cauza faptului că alcoolul le suprimă pe ambele, eşti complet expus pericolelor. Din fericire, potrivit cercetătorilor, acest efect ţine 24 de ore de la momentul ingerării lui.

Rinichii

Corpul produce un hormon numit vasopresină, care are rolul de a redirecţiona apa, din rinichi înapoi în corp. Prezenţa alcoolului îl suprimă şi face ca acesta să fie trimis direct în vezică.

Vezica

În afară de apa ce este redirecţionată de către rinichi, vezica se confruntă şi cu restul fluidelor secretate, deoarece alcoolul are rolul unui diuretic natural.

vezica shutter

Din această cauză, simţim nevoia să mergem mai des la toaletă atunci când consumăm alcool. Cu cât bei mai mult, cu atât creşte aportul de fluide, iar vasopresina fiind suprimată, face ca vizitele la baie să fie mai dese.

Libidoul

Din cauza suprimării din lobul frontal, unii oameni devin mai uşor excitabili, dar consumul de alcool în cantiţăţi mari amorţeşte simţurile în tot corpul, făcând ca atingerea orgasmului să fie mai dificilă, iar dilatarea vasele de sânge îngreunează menţinerea penisului în stare erectă.

Articulaţiile

Alcoolul afectează metabolizarea unei proteine ce poate duce la o producţie crescută a acidului uric, care, în cantităţi mari, duce la gută. De aceea, unora li se întâmplă să se trezească cu dureri uşoare la încheieturi, a doua zi după ce au consumat alcool.

Creierul

Neurotransmiţătorii sunt chimicale ce permit comunicarea mesajelor între celulele nervoase, iar unul dintre cei mai comuni neurotransmiţători, acidul gama-aminobutiric, sau GABA, folosit pentru încetinirea activităţii creierului, creşte în intensitate, ceea ce ne face să fim mai lenţi.

Lobul frontal

Lobul frontal este cunoscut ca fiind acea parte a creierului responsabilă cu luarea deciziilor şi controlarea impulsurilor, de aceea, atunci când alcoolemia depăşeşte 0,5%, această zonă a creierului ajunge să aibă probleme.

lobul frontal

Începi să iei decizii mai proaste sau să nu-ţi mai poţi controla poftele. Cu cât cantitatea ingerată de alcool creşte, cu atât mai mult este suprimat lobul frontal al creierului şi pierzi controlul asupra exprimării emoţiilor. De multe ori, confesiunile făcute atunci când esti turmentat nu oglindesc ceea ce gândeşti cu adevărat.

Amigdala creierului

Această parte a creierului ne avertizează atunci când ne aflăm în pericol, ne dă acea stare de teamă atunci când ne confruntăm cu o ameninţare. Când te afli sub influenţa unor doze mici de alcool, amigdala este puţin suprimată, ceea ce te face să ignori consecinţele faptelor tale. Pe măsură ce bei mai mult, nu mai poţi realiza când eşti în pericol, lucru ce duce la numeroase scenarii sexuale periculoase şi la bătăi în baruri. Este, de asemenea, motivul care-i face pe oameni să creadă că este o idée bună să sară de pe acoperiş, de exemplu.

Cerebelul

Cerebelul este responsabil cu memoria, dar şi cu executarea mişcărilor fizice, motiv pentru care, pe măsură ce nivelul alcoolului din sânge creşte, avem probleme cu echilibrul, reacţionăm mai greu şi avem dificultate în a ne exprima.

Sistemul de recompensare

Din cauza efectelor euforice pe care le provoacă, alcoolul păcăleşte creierul în a considera că ingerarea lui este esenţială pentru existenţa noastră şi că trebuie să continuăm să bem. Unii oameni pot ignora această dorinţă de a mai consuma un pahar, dar conform experţilor, cei care sunt predispuşi alcoolismului simt nevoia de a se agăţa de această euforie şi atunci continuă să bea, pentru a nu o pierde. Adevărul este că, de la prima înghiţitură de alcool, creierul munceşte ca să revină la starea de homeostazie, de dinainte de a fi influenţat.

Hipocampusul

Pe măsură ce bei mai mult, apar unele deprecieri la hipocampus, acea parte a creierului asociată cu memoria. Atunci când se ajunge la un nivel de alcool în sânge de aproximativ 1,5%, apar probleme de înregistrare a amintirilor autobiografice. Unele cercetări sugerează că există un risc de 50% de a suferi un lapsus de memorie atunci când alcoolul din sânge atinge 0,2% sau mai mult. Deşi mulţi băutori consideră că pierderile de memorie sunt provocate de cantitatea mare de alcool ingerată, experţii ne contrazic, susţinând că acestea se întâmplă din cauza vitezei cu care bei.

Sănătate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite