Bucătăria, cea mai mare sursă de infecţii rezistente din casă. Cum să o igienizezi corect
0Pe un număr mare de ustensile din bucătăriile francezilor, elveţienilor şi germanilor s-au găsit urme importante de bacterii Escherichia coli rezistente la antibiotice, potrivit unui studiu recent.
Medicii infecţionişti din toată lumea îşi exprimă îngrijorarea pentru faptul că dispun de tot mai puţine soluţii pentru cazurile grave de infecţii, pierzându-se astfel un număr important de vieţi omeneşti.
Bacteriile rezistente la tratamentele cu antibiotice se înmulţesc necontrolat, semnalează ei. Or, bucătăriile noastre sunt una dintre sursele deloc de neglijat ale acestor bacterii rezistente, a demonstrat un studiu recent condus, în mai multe ţări europene, de oamenii de ştiinţă de la Spitalul Universitar din Bâle, Elveţia.
Vreme de 16 luni, cercetătorii elveţieni au analizat tocătoarele utilizate zi de zi în bucătăria spitalului, dar şi în bucătării particulare din Elveţia, Franţa şi Germania. Din cele 154 de tocătoare ale spitalului, 10 prezentau urme ale unei bacterii rezistente la tratament – Escherichia coli BLSE (betalactamază cu spectru larg). Această bacterie se regăseşte la păsările de curte.
În formele patogene, bacteria E.coli provoacă dureri abdominale, diaree, putând evolua în forme hemoragice sau chiar fatale, potrivit „Le Figaro“.
În casele participante la studiu, proporţia tocătoarelor cu E. coli a fost de 3,5% (5 din 114), după cum a relevat studiul elveţian publicat în revista de specialitate „Infection Control and Hospital Epidemiology“.
Igienă riguroasă în bucătărie!
Pregătirea cărnii necesită reguli stricte de igienă în bucătărie, subliniază specialiştii. De exemplu, de fiecare dată când treci de la manipularea cărnii crude la alte alimente, trebuie să te speli pe mâini. De asemenea, cuţitul pe care l-ai folosit pentru carnea crudă nu trebuie folosit pentru alte alimente decât după ce a fost bine spălat, fiindcă altfel, poate fi sursa de transmitere a bacteriilor din carne.
Tocătoarele trebuie neapărat spălate cu apă caldă şi cu lichid de spălat vasele. Dacă doar le clăteşti sau le cureţi cu cârpa ori cu un şerveţel nu este suficient pentru a preveni îmbolnăvirile. De altfel, medicii infecţionişti recomandă să avem un tocător special pentru carne, pe care să nu-l folosim şi pentru alte alimente.
Vestea bună este, totuşi, că bacteriile respective sunt distruse la temperaturi înalte, aşadar, chiar dacă puiul a fost infectat, carnea este sigură pentru consum după prepararea termică.
Citeşte şi:
Cum să scapi de microbii periculoşi din casă
Chiar dacă eşti unul dintre oamenii care consideră că expunerea la microbi este benefică sistemului imunitar, fii înţelept şi ia nişte măsuri pentru a te proteja de cei mai răi microbi care se regăsesc în casa ta.
Cu toţii am auzit de regula de cinci secunde: dacă scapi mâncare pe jos, ai timp cinci secunde s-o ridici, înainte să se „infecteze“ cu tot felul de „animăluţe“. Normal că această idee a fost demontată. Însă a apărut un nou studiu, care spune că ar putea fi ceva adevăr în ea. Anumite alimente iau mai greu bacteriile de jos, plus că totul depinde de locul în care scapi mâncarea.
Top 10 cele mai pline de microbi obiecte dintr-un restaurant
O jurnalistă de la ABC News a aflat care sunt cele mai periculoase pentru sănătate obiecte pe care le poţi găsi într-un local, scrie huffingtonpost.com.