Un pahar de bere îi face pe oameni mai sociabili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi mulţi oameni beau bere şi ăi cunosc efectele prin prisma unor experienţe personale sunt foarte puţine studii ştiinţifice despre efectele acestei băuturi, susţin cercetătorii elveţieni.

Cercetătorii de la University Hospital din Basel au testat 60 de persoane sănătoase, bărbaţi şi femei, care au consumat bere cu alcool şi bere fără alcool, potrivit bbc.com.

Voluntarii au participat apoi la o serie de teste, ce au inclus teste de recunoaştere facială, teste de empatie şi teste referitoare la stimularea sexuală.

Potrivit profesorului Matthias Liechti, coordonatorului studiului, consumul de bere a făcut obiectul unui număr foarte redus de cercetări ştiinţifice: „Deşi mulţi oameni beau bere şi îi cunosc efectele prin intermediul unor experienţe personale, există surprinzător de puţine date ştiinţifice despre efectele acestei băuturi asupra procesării informaţiei emoţional-sociale“.

Dorinţa de a fi alături de alţi oameni, într-un mediu vesel, deschis, în care au loc multe conversaţii, a crescut în interiorul grupului ai cărui reprezentanţi au consumat bere cu alcool, manifestându-se mai puternic în rândul femeilor şi în rândul persoanelor care prezentau inhibiţii iniţiale mai puternice.

Berea cu alcool a crescut, de asemenea, empatia voluntarilor, în special pentru aceia care aveau la începutul studiului niveluri scăzute. Participanţilor le-au fost arătate, de asemenea, fotografii cu conţinuturi sexuale explicite. Ei au spus că acele imagini sunt mai puţin plăcute decât imaginile neutre. În schimb, imaginile cu conţinut sexual au fost considerate mai plăcute în rândul voluntarilor care au băut bere cu alcool. Acest fenomen s-a manifestat mai mult în rândul femeilor, însă autorii studiului au descoperit că imaginile în cauză nu au determinat o creştere a stimulării sexuale.

La începutul acestui an, guvernul din Marea Britanie a revizuit ghidul naţional de recomandări medicale în privinţa consumului de alcool. Potrivit noilor recomandări, bărbaţii şi femeile nu ar trebui să consume mai mult de 14 unităţi de alcool pe săptămână – echivalentul a şase halbe de bere cu o concentraţie medie de alcool sau cu cu şapte pahare cu vin. 

Ghidul a fost revizuit pentru faptul că un mare număr de dovezi a arătat că riscul de cancer, inclusiv cel de sân, a crescut direct proporţional cu cantitatea de alcool consumată.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite