Nu tot ce ştim despre exerciţiile fizice este şi adevărat: 6 mituri despre sport demontate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Yoga nu arde foarte multe calorii, însă o tură cu bicicleta poate arde şi 600 de calorii FOTO Shutterstock
Yoga nu arde foarte multe calorii, însă o tură cu bicicleta poate arde şi 600 de calorii FOTO Shutterstock

Îţi dai sufletul în sala de gimnastică, dar nu vezi niciun rezultat? Mai mult ca sigur că ai căzut victima unor sfaturi proaste, lucru destul de uşor de făcut mai ales cu acces la informaţii care nu sunt întotdeauna exacte.

Există multe cercetări noi care răstoarnă ceea ce credeam până acum despre exerciţiile fizice. Aşadar, există multe dovezi care ne spun cât de greşite sunt anumite lucruri pe care le credem cu tărie despre practicarea sportului. „Acum avem acces mai mare la informaţii, însă aceste informaţii nu sunt de foarte mare încredere“, spune Jessica Matthews, purtătoare de cuvânt a Consiliului American al Exerciţiilor Fizice pentru CNN. Trebuie să punem mai mult accent pe activitatea fizică, fie că suntem supraponderali sau chiar dacă ne încadrăm în limitele normale ale greutăţii.

Mit 1 -

Adevăr: Într-adevăr, abdomenele sunt reprezentative pentru un stomac tonifiat, însă acest exerciţiu nu este cel mai bun pentru a scădea în centimetri în jurul abdomenului.

„Pentru că nu ard atât de multe calorii, nu sunt de prea mare ajutor în ceea ce priveşte scăderea în greutate“, spune Wayne Westcott, profesor de ştiinţa exerciţilor fizice de la Colegiul Quincy din Massachusetts, SUA.

Abdomenele tonifiază o mică parte din „burtică“, însă există mişcări care includ umerii şi fundul şi care vor angrena mult mai eficient şi alte grupe de muşchi. Aşa că vei beneficia mai mult din exerciţiile de tip plank (exerciţii izometrice care implică contracţia maximă a muşchilor într-un exerciţiu staţionar).

În cazul în care vei face abdomene, ai grijă să le execuţi corect, deoarece poţi afecta coloana vertebrală forţând-o să stea într-o poziţie curbată dureroasă. 

Mit 2 -

Adevăr: Eşti scăldat în sudoare după alergarea de dimineaţa? Asta nu înseamnă şi că ai ars mai multe calorii ca de obicei.

„Transpiraţia este răspunsul biologic al organismului care ne răceşte pielea şi care ne reglează temperatura internă. Ea poate fi rezultatul unei încăperi mai calde, a joggingului de după-amiază sau, pur şi simplu, al temperaturilor crescute ale verii“, spune Matthews.

Mit 3 -

Adevăr: Un studiu a descoperit că genunchii atleţilor în vârstă nu sunt cu nimic mai prejos comparativ cu ai celor care nu au alergat.

Însă, deşi alergatul pe asfalt este mai sigur pentru încheieturi decât sporturile de contact, cum este fotbalul, nu este nici complet inofensiv. „Femeile sunt de şase ori mai supuse riscului accidentărilor la genunchi decât bărbaţii, deoarece au un dezechilibru între proporţia cvadricepşilor şi tendoanele genunchilor, fapt care poate creşte riscul de leziuni ale încheieturilor“, mărturiseşte Westcott.

Acesta este motivul pentru care experţii recomandă exerciţii totale corporale de cel puţin două ori pe săptămână, în plus faţă de alergările regulate, pentru a întări muşchii care susţin genunchii. „Îţi vei îmbogăţi experienţa alergatului şi, astfel, vei reduce şi riscul de a te răni“, explică Matthews.

Mit 4 -

Adevăr: Nu renunţa la întinderea muşchilor dacă îţi place, însă studiile recente nu au descoperit nicio schimbare semnificativă în nivelul acizilor lactici din muşchi datorată încălzirii.

Întinderea poate că nu va reduce complet durerea musculară sau poate că nu va grăbi repararea ţesutului muscular, însă încă are câteva beneficii. „Dacă îţi întinzi corect muşchii atunci când organismul este încă încins, este cea mai bună metodă de a creşte flexibilitatea încheieturilor“, conform lui Westcott.

Mit 5 -

Adevăr: Chiar dacă ai doar jumătate de oră pe zi pentru exerciţii (sau doar câteva minute) ai destul de mult pentru a-ţi îmbunătăţi sănătatea cardiovasculară.

Din ce în ce mai multe studii scot în evidenţă importanţa exerciţiilor fizice scurte, unele chiar sugerând că şedinţele mai scurte sunt mai bune pentru noi. Universitatea de Stat din Arizona, SUA, a publicat anul trecut o cercetare prin care a demonstrat că cei care îşi împart cele 30 de minute de plimbare în sesiuni de zece minute au o tensiune sanguină mai mică.

Însă, deşi şedinţele de exerciţii scurte te menţin sănătos, tot ai nevoie de mai multă activitate în timpul săptămânii pentru a scăpa de kilogramele în plus.

Mit 6 -

Adevăr: „Crucială este şi programarea odihnei. Corpul tău are nevoie să se recupereze, mai ales după o şedinţă de exerciţii fizice extenuantă“, spune Ashley Borden, trainerul vedetelor de la Hollywood.

Dacă faci sport în fiecare zi, te poţi răni sau chiar te poţi „supraantrena“, fapt care va împiedica muşchii să se recupereze şi corpul să se îmbunătăţească. Acest lucru este adevărat şi dacă te duci la sală doar ocazional. Aşa că asigură-te că iei pauze regulate, fie că te duci o dată la două zile (dacă eşti începător) sau o dată pe săptămână (dacă eşti avansat). Şi nu uita de varietate. „Dacă nu amesteci exerciţiile, acelaşi exerciţiu mereu şi mereu poate conduce la leziuni“, avertizează Valerie Waters, alt trainer al vedetelor.

Adevăruri uimitoare despre corp şi exerciţiile fizice

Dacă sari peste somn, te poţi îngrăşa

Cei care dorm mai puţin de şapte ore pe noapte sunt mai înclinaţi să se îngraşe, spun studiile. Chiar şi privarea parţială de somn măreşte producţia hormonului numit „grelină“, cel care declanşează foamea.

Yoga nu arde multe calorii

Deşi yoga îmbunătăţeşte flexibilitatea şi forţa, nu reprezintă cine ştie ce activitate aerobică, spune un alt studiu. O şedinţă de 50 de minute de yoga arde 237 de calorii. Acelaşi timp petrecut pe o bicicletă arde între 500 şi 600 de calorii.

Ridicarea de greutăţi nu te transformă într-o halterofilă

Dacă ridici greutăţi nu te vei transforma într-o variantă feminină a lui Thor. „Femeile, de obicei, au mai puţină masă musculară şi produc niveluri mai mici de testosteron decât bărbaţii“, explică Matthews. Adică, femeile sunt mai puţin înclinate să devină pachete de muşchi, decât bărbaţii.


Citeşte şi:

Cum putem să slăbim mai uşor: nouă soluţii simple

Venirea primăverii înseamnă şi renunţarea la hainele groase care ne ajutau să ascundem kilogramele în plus. Acest motiv poate sta la baza orientării noastre spre activităţi care ne pot ajuta slăbim uşor, dar să fie, în acelaşi timp, surse ale distracţiei din timpul liber.

Cele mai eficiente exerciţii pentru fesieri tonifiaţi

Din varietatea de exerciţii recomandate de antrenori la sală pentru tonifierea posteriorului, două s-au dovedit a fi cele mai eficiente în urma unor studii care măsoară activitatea electrică a muşchilor.

Cele mai bune sfaturi pentru o inimă sănătoasă

Deşi există factori de risc pentru sănătatea inimii asupra cărora nu avem niciun control, cum ar fi genetica, există anumite lucruri pe care putem să le facem. O inimă sănătoasă se menţine aşa cu ajutorul unei diete sănătoase, prin exerciţii fizice, prin renunţarea la fumat şi menţinerea unei greutăţi corporale sănătoase.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite