VIDEO Circumcişi fără voia lor, la cererea nevestelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi bărbaţi din Kenya au fost circumcişi cu forţa la iniţiativa soţiilor nemulţumite de performanţele sexuale ale acestora.

Cei 12 bărbaţi din comunităţile Luo, Turkana, Iteso şi Luhyia au fost supuşi unei proceduri de circumcizie, după ce soţiile au anunţat şefii de trib că partenerii lor nu erau tăiaţi împrejur, aşa cum cere tradiţia locului. Femeile şi-au găsit liniştea abia după ce procedura a fost efectuată, declarând că bărbaţii circumcişi sunt mai curaţi şi mai buni la pat.

Bărbaţii circumcişi cu forţa au fost însoţiţi de săteni la locul unde au fost efectuate operaţiile iniţiatice. Aceştia au dansat şi au intonat cântece tradiţionale, care vorbesc despre suferinţa tinerilor transformaţi în bărbaţi după ce se supun dureroasei intervenţii.

„Ne bucurăm foarte tare că bărbaţii aceştia au fost circumcişi, pentru că bărbaţii necircumcişi sunt murdari şi nu sunt buni la pat. Suntem sigure că acum nevestele lor se vor bucura cu adevărat de ei”, a declarat Anne Njeri, una dintre consoartele „responsabile” de cele întâmplate, care a fost şi martoră la eveniment.

Potrivit postului radio West FM , peste 50 de bărbaţi au cerut ajutorul şi protecţia poliţiei în ultima vreme pentru a nu fi circumcişi împotriva voinţei lor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite